Sângele lui Hristos vărsat pentru noi este după fiinţă sânge omenesc ca şi al nostru, dar după vrednicie este nesfârşit mai de preţ, pentru că este sângele primit de Fiul lui Dumnezeu ca sânge propriu şi dat de El însuşi pentru noi. Deci prin el ni se împărtăşeşte iubirea nesfârşită a lui Dumnezeu. De aceea, chiar dacă de mii de ori am da prin moarte sângele nostru pentru El, nu I-am răsplăti cu ceva egal şi deci nu ne-am achita de datoria pe care o avem faţă de El. Căci când ţi-a dat cineva ceva, te achiţi de datorie numai când îi întorci un lucru de preţ egal. Dar şi atât cât putem noi da lui Hristos, e din puterea împărtăşită nouă de El prin sângele Lui. Îl iubim şi noi puţin luând putere din iubirea Lui nesfârşită. Unde este atunci temeiul mândriei noastre? Ba cel mândru nu-L iubeşte pe Hristos nici măcar aşa puţin cât poate un om, în temeiul iubirii Lui.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 383)