Nu ştiu ce să mă mai fac cu copilul meu!

E tot timpul cu nasul în telefon!

Mi se pare că nu mă mai ascultă deloc!

Este pierdut în altă lume!

Toată ziua este cu căştile în urechi!

Ai auzit astfel de expresii care indică disperarea? Sau poate le-ai emis chiar tu uneori. Ei bine, permite-mi să îţi dau o veste bună: Rezolvarea există!

Cum să limitezi timpul petrecut de copilul tău pe telefon sau pe tabletă? Iată câteva chei sau principii aplicative.

Unu: tu eşti şeful. Ţine minte asta. Tu eşti părintele. Nu doar adult, ci şi matur. Tu impui ritmul. Nu tiranic, nici barbar, ci echilibrat, dar ferm. În fond, cine i-a procurat „jucăria”? Ai văzut? Tu! Desigur, simţul proprietăţii este foarte pronunţat la copii în era capitalismului, dar tu i-ai dăruit „divaisul”. Deci, ai ceva de spus, în mod înţelept, în problema aceasta. Ignorarea nu va duce la rezolvarea ei. Deci, atac-o! Acum.

Doi: explică ce şi de ce. Înainte să ceri, oferă: explicaţii. Înainte să porunceşti, prezintă: motive. Înainte să constrângi, construieşte: sisteme de valori. Hrăneşte mintea copilului cu informaţii pro şi contra. Defineşte cauzele (plictiseală, procrastinare, tentaţie, comparativism etc.) şi efectele (sedentarism, anemie, obezitate, nervozitate, însingurare, expunere la radiaţii, randament şcolar scăzut etc.). Înţelegând, va renunţa de bună voie la utilizarea în exces.

Trei: trebuie să îl câştige. Mă refer la dreptul de a-l folosi, nu doar la dispozitiv în sine. Aşadar, stabiliţi împreună obiective corecte. Iată trei exemple: note sau medii mari la materiile importante, politeţe în relaţiile cu ceilalţi, ajutor acordat la treburile casnice. Sigur, ţintele trebuie să fie măsurabile: un zece îţi aduce o oră în plus pe telefon, un patru confiscarea lui pentru weekend ş.a.m.d.

Patru: oferă alternative atractive. Utilizarea telefonului promite încântare, dar livrează, de cele mai multe ori, dezamăgire, minte obosită, insomnii. O plimbare în natură, o tură cu bicicleta, un joc de societate, o partidă de pescuit, un concurs de paintball, o bulgăreală, un fotbal, o discuţie mamă-fiică sau chiar o hârjoneală tată-fiu sunt mult mai împlinitoare pentru cei mici. Şi pentru noi, cei mari.

Cinci: faceţi-l prieten, nu duşman. Mă refer la dispozitiv. Doar nu la odraslă, care ţi-e, prin definiţie (a se citi – naştere), prieten. Copilul poate lectura pe telefon sau, şi mai bine, pe tabletă. Poate face calcule. Poate instala aplicaţii educaţionale. Ca profesor îmi mai permit câte un modernism. Le spun elevilor: „Scoateţi telefoanele, căutaţi poezia X şi haideţi să o comentăm împreună.” Le place foarte mult mica noastră activitate academică în clandestinitate.

Şase: fii un model. Ei vor deveni mâine ceea ce eşti tu azi. Ba nici măcar nu aşteaptă până mâine. Copiii sunt copiile noastre instant. Poze la minut. Astfel, este imperios necesar să îţi limitezi propriul tău timp de expunere la facebook, instagram, email, pinterest, whatsapp, linkedin, youtube, twitter, snapchat etc. În aceste condiţii, ai dreptul moral, nu doar legal, de a impune programul.

Şapte: permite un grad de libertate. E important ca fiul sau fiica ta să ştie să se autocontroleze. Nu vei fi tot timpul acolo. Cu cât îi interzici mai mult ceva, cu atât va fi tentat mai tare. E în natura umană. Doar ştii bine. Aşa că antrenează-i în aşa fel încât să se comporte adecvat şi în lipsa ta. Fă-i să înţeleagă şi oferă-le încredere. Se vor ridica la înălţimea aşteptărilor.

Părinţi, de felul în care tratăm acum problema timpului petrecut pe smartphone depinde prezentul şi viitorul copiilor noştri. Noi decidem dacă, mâine, copilul va face parte din categoria celor care doar utilizează smartphone-ul sau din categoria celor care creează noi dispozitive, aplicaţii, sisteme. Dacă va fi, fericit, „în spatele” sau, nefericit, în faţa ecranului.

În final, vă invit la un exerciţiu de imaginaţie. De fapt, la o mică anamneză. Amintiţi-vă de vremurile în care voi eraţi de vârsta copiilor voştri: 7-10-14-18 ani. Ce făceaţi atunci? Cum vă distraţi? Cum vă petreceaţi timpul liber? Mişcarea era esenţială. Cuvinte ca „stres” sau „deprimare” nici nu se inventaseră încă. Nu-i aşa că puneaţi de-un fotbal în spatele blocului? Sau vă împărţeaţi în găşti şi vă jucaţi Ţară, ţară, vrem ostaşi! şi Hoţii şi vardiştii, un fel de Capture the flag azi? Fetelor, mai ştiţi Elastic şi Şotron? Sunt convins! Ce să mai zic de Ţui sau Netede?

Păi, să-i învățăm și pe copii și vom vedea că vor fi bucuroşi să dea cioara din mână (a se citi smartphone, că oricum majoritatea sunt negre) pe bucuria din stradă! Succes, nouă!

(Gabriel Braic, Semeseuri pentru familii grăbite, Editura Agaton, Făgăraș, 2019, pp. 97-101)

Îți mai recomandăm și: Trei plusuri și trei minusuri ale copiilor smart(phone)

Copiii în fața ecranelor – între limită și exces​