Pe unii îi exasperează, pe alţii îi entuziasmează. Pe unii îi irită, pe alţii îi incită. Pe unii îi duce în culmea disperării, pe alţii în culmea fericirii. Graniţa este trasată de vârstă. Da. Vorbim despre tehnologie. Şi despre serotonină. Mai exact despre smartphone. Cei mici parcă s-au născut cu el în mână. Te şi miri de unde atâta inteligenţă. Cei mari, părinţii (ca să nu îi introducem în discuţie pe analfabeţii tehnici, adică pe minunaţii bunici), ba se plâng de faptul că pruncii lor stau exasperant de mult pe telefon, ba se laudă că ştiu să îl stăpânească la perfecţie. Există serioase îngrijorări care vin nu numai din partea părinţilor sau a profesorilor, ci şi a oamenilor de ştiinţă.

Care sunt minusurile, mai exact pericolele în tandemul copil-smartphone?

În primul rând, afectarea relaţiilor. Copilul este atât de imersat în lumea virtuală încât interacţiunea reală cu oameni adevăraţi devine secundară. Terţiară. Părinţii vorbesc cu pereţii, prietenii îl întâlnesc tot prin niscaiva aplicaţii sau jocuri. Este hilară scena în care copiii invitaţi la ziua de naştere a prietenului lor stau bine-mersi într-o cameră cu nasul în telefoane trimiţându-şi sms-uri în loc să povestească. Căutaţi imaginea pe google. O parodie.

În al doilea rând, scăderea performanţei şcolare. Este normal. Dacă timpul dedicat pregătirii pentru materiile din ziua următoare scade, rezultatele vor reflecta acest lucru. Mai mult, mintea îşi revine mai greu şi se setează mai anevoie asupra lecţiei în curs după ce jocurile de pe telefon au fost preocuparea principală în pauzele de la şcoală. Lipsa de concentrare, neatenţia, reveria sunt factori care perturbă acumularea informaţiilor predate de profesor.

În al treilea rând, expunerea la conţinut neadecvat. În goana după bani, comercianţii şi realizatorii de conţinut, de pe internetul nereglementat corect, creează reclame de tip push sau pop-up , care mai de care mai deocheate. Clipuri, mesaje, flash-uri care invadează, în cel mai agresiv mod, retina şi mintea celor mici. Nu mai departe de exemplul fiului meu care viziona nişte desene animate când i-au apărut pe ecran nişte imagini... de te doare sufletul. Pentru aşa ceva există aplicaţii de blocare a conţinutului dăunător (Ad Blocker, AdAway etc).

Bine, vom spune, dar oare dispozitivul acesta malefic să fie încarnarea tehnologizată a lui Antihrist? E rău şi numai rău? Nu! Care sunt plusurile sau avantajele utilizării lui?

În primul rând, acces la educaţie. Smartphone-ul nu este nici rău, nici bun. În sine. Depinde cum e folosit. Are calitatea de instrument. Ca toporul care poate tăia lemne sau capete. Androidul sau iOSul au aplicaţii educaţionale fantastice. Ele acoperă domenii precum ştiinţele, comunicarea, artele etc. Există lecţii şi teste pentru bac. Şi altele. Părinţii trebuie să le cunoască şi să îi ajute pe copii în direcţia corectă. Desigur, aparatul poate fi şi contraproductiv d.p.d.v. educaţional dacă este folosit pe post de fiţuică la lucrări de control. Eu am prins pe câţiva „clienţi” în astfel de ipostaze nefericite... Pe unii la teză.

În al doilea rând, comunicare la distanţă. În epoca post-vitezei părinţii au nevoie să comunice cât mai rapid cu copiii lor şi viceversa. Apar schimbări de program, trebuie anunţate. Preluarea copiilor de la şcoală la finalul orelor poate suferi modificări. Mai mult, există aplicaţii de supraveghere a traseului copilului. De identificare a locaţiei lui exacte. Ce să mai vorbim de nevoia de comunicare video cu părintele plecat la muncă în străinătate. Păi nu-i bun smartphone-ul? Tocmai l-am instruit pe tata în materie de whatsapp. Ce credeţi? O sună pe mama doar cu apel video. S-a modernizat moşu'.

În al treilea rând, stocarea amintirilor. Mergeţi în vacanţă, vizitaţi un muzeu sau o atracţie turistică, petreceţi un timp special în familie, călătoriţi într-un loc unic, vă întâlniţi cu persoane dragi, sărbătoriţi Crăciunul sau Paştele, ori pur şi simplu vreţi să nu uitaţi o dimineaţă liniştită de sâmbătă. Cum? Smartphone-ul devine indispensabil. Click! Şi poza este gata. Sau video-ul. Copiilor le place să surprindă astfel de momente. Camerele video încorporate sunt din ce în ce mai performante, iar pozele arată tot mai bine. Nu e nevoie să aveţi un alt device precum aparatul foto. Smartphone-ul e suficient. Nu uitaţi să mai şi printaţi câte o poză. Măcar pentru bunici.

Iată, aşadar, (doar) câteva aspecte pozitive şi negative ale utilizării smartphone-ului de către copii. Într-un alt eseu mă voi concentra asupra felului în care părinţii pot limita cu succes timpul petrecut de copii în lumea virtuală.

(Gabriel Braic, Semeseuri pentru familii grăbite, Editura Agaton, Făgăraș, 2019, pp. 93-96)

Îți mai recomandăm și: Copiii în fața ecranelor – între limită și exces

Portretul tânărului crescut în fața ecranelor​