Părintele Tihon

Părintele Tihon, după numele de mirean, Timotei Golegof, fiu al lui Pavel și al Elenei, s-a născut în anul 1884 în Nova Mihalovska în Rusia. De mic avea o înclinație spre însingurare. Până a se închinovia a vizitat multe mănăstiri rusești. După aceea, s-a dus să viziteze Sfintele Locuri și apoi a venit la Sfântul Munte, unde a fost tuns monah la chilia Sfântului Nicolae, cu numele Tihon. După cinci ani a dorit o viață duhovnicească mai înaltă și s-a dus pentru 15 ani la Karoulia. A locuit într-o peșteră, mânca o dată la trei zile și petrecea tot timpul în rugăciune, în meditație și în metanii. Îl povățuia un părinte înțelept și practic.

Când se nevoia la Karoulia, a cunoscut doi monahi care posteau mult, făceau mii de metanii și au murit mai înainte de vreme. După aceea a venit și a rămas la chilia stavronikită în Kapsala în ascultarea unui bătrân, apoi a devenit preot și duhovnic. A construit o bisericuță pe care a afierosit-o Înălțării Sfintei Cruci. A ținut doi monahi tineri ca ucenici pentru opt luni. Încercau să urmeze tipicul lui. Le sublinia mereu faptul că aici în pustia în care am venit, trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu și nu să dormim și să mâncăm ca animalele. Întreaga săptămână mâncau odată pe zi fără ulei, în timp ce Sâmbăta și duminica punea numai trei linguri de ulei în oală. Lua fiecare mâncarea lui și o mânca la chilie. Zicea: „Aveți binecuvântare să mai luați și altceva”. Avea discernământ și iconomisea lucrurile lui călugărești. După masa fără ulei și ascetică, părintele Tihon se plimba liniștit în jurul colibei lui și zicea cu glas tare rugăciunea cu dor neasemuit. O scotea din adâncul inimii lui ritmic. Când îl întrebau: „Ce faci, gheronda?”, răspundea: „Începe inima să se încălzească”. Nici în somn nu se întrerupea rugăciunea. Mare măsură. „Eu mă culc pentru nevoia firii, dar inima mea veghează, pentru mulțimea dragostei”. Vorbeau foarte puțin între ei. Uneori treceau și 17 zile fără să schimbe un cuvânt. Numai când veneau vizitatori îi chema și pe ei să asculte discuția duhovnicească și să se folosească.

Un bărbat evlavios din Karyes, Theodoros Taleas îl avea duhovnic pe părintele Tihon. Odată, când s-a dus să se mărturisească, vizitatorul dinaintea lui i-a spus că părintele Tihon i-a spus dinainte că va veni după el Theodoros și va aduce cutare și cutare lucruri, cum s-a și întâmplat cu exactitate. Ca lucru de mână făcea icoane. O icoană putea dura și doi ani până o termina. Lucru de mână la început făceau o singură oră, apoi jumătate, apoi l-a oprit de tot. Fugea cu foarte mare grijă de osândirea aproapelui. Iubea mai presus de orice pocăința, deși viața lui era sfântă, dăruită din tinerețe lui Dumnezeu. Lacrimile erau hrana lui zilnică. Avea multe lacrimi și foarte multă străpungere a inimii. Cu lacrimile lui uda picioarele Răstignitului. Le ștergea cu părul lui, ca femeia din Evanghelie. În chilia lui făcea lucrare duhovnicească, cultivând pocăința și plânsul aducător de bucurie.

Și când spovedea se străpungea la inimă, plângea pătimind împreună cu cel ce se spovedea. Un elev de la Antoniadă se mărturisea la părintele Tihon. Apoi a devenit părinte și zicea: „scăfârlia asta a mea este udată de lacrimile părintelui Tihon”. Liturghisea de obicei în fiecare duminică, dar avea păstrat sfânt artos și se împărtășea în fiecare zi. La Liturghie vedeau că i se schimbă chipul. Ochii lui în întuneric erau foarte luminoși. Totdeauna liturghisea cu străpungere și lacrimi. În timpul sfintei Liturghii, citea Evanghelia cu lacrimi. Cu lacrimi ridica Sfintele și făcea vohodul, în afară de răpirile și vederile ce le avea. Era desăvârșit lipsit de griji și nu se interesa deloc de cele exterioare. Chilia lui niciodată nu și-o mătura. Făcea în jur de trei mii de metanii și sfătuia pe fiecare monah: „Să faci multe metanii, până se va uda flanela ta de sudoare, până ce vei schimba flanela”. Postea mult. O pâine putea să o mănânce și într-o lună. A zis într-o zi celor doi monahi să adune pomișoare și să le fiarbă în oală. Când a văzut zeama roșie, le-a zis ca altă dată să nu mai facă pomișoare, fiindcă au mult sânge. Iubea mult studiul. Citea două trei ore și se îndulcea. Ce dulce este avva Isaac! Citise de vreo două trei ori operele complete ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Toată noaptea nu dormea aproape deloc. De cum se înnopta îi chema pe părinți la Biserică, bătând în perete. Până la miezul nopții făceau rugăciune în Bisericuță și cânta el însuși. Le spunea să stea câteva clipe așezați, apoi iarăși drepți. Se rugau pentru binefăcători, pentru cei care i-au ajutat și apoi se duceau la chiliile lor. Zicea călugărilor lui: „Aveți binecuvântare să faceți câte metanii vreți și, dacă puteți, să privegheați toată noaptea”. Zicea părintele Tihon: că în mănăstiri sunt nevoitori și părinți sporiți. Unul dintre ei este la Karakal (părintele Matei), un altul la Iviron (părintele Tănase care se și mărturisea la părintele Tihon)și unul la Esfigmenou (Părintele Tănase). Zicea bătrânul: „După trei ani de rămânere în chinovie, monahul este pregătit pentru război (duhovnicesc)”. „Obiceiurile bune sunt virtuți, cele rele sunt patimi”. „Călugărul să nu aibă legătură cu animalele pentru că acestea îi fură mintea și inima. Fiindcă în loc să-și dea dragostea lui Dumnezeu, o împarte cu animalele”. Spunea că Sfântul Vasile interzicea monahului care mângâia o pisică sau un câine să se împărtășească. „Rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă, este grâu curat. Ucenicul cel bun poate dobândi rugăciunea”. „Prin meditarea Sfintei Scripturi, dacă cineva nu ia aminte, poate să se rătăcească, precum Origene”. „Mai bine trei mătănii cu smerenie decât mii cu mândrie”. „Numai smerenia ne va mântui. Adevărați smeriți foarte puțini vei găsi. Trebuie să-i cauți cu lumânarea”. Atât de mult prețuia smerenia, încât a răscolit întregul Sfânt Munte, ca să găsească un om smerit. În cele din urmă a găsit la Esfigmenou un bătrânel care îmbrăcase ca o mantie adevărata și desăvârșita smerenie. Erau desigur și mulți alții, dar erau ascunși de ochii multora. A fost prieten și a avut multe relații cu Sfântul Siluan Rusul, care, după adormirea lui, i-a apărut părintelui Tihon și au vorbit. Un bătrân de la Karyes mărturisește: „Părintele Tihon era foarte simplu și trăia în lumea lui. Era foarte silitor și, deși postea mult, era corpolent. Când venea la chilia noastră și îl puneam la masă, mânca două linguri de binecuvântare. Acum nu mai este nimeni ca el, nu mai căutați”. A adormit pe 10 septembrie 1968 după ce a văzut-o în vedenie pe Preasfânta împreună cu Sfântul Serghie și Sfântul Serafim și i-au spus de mai înainte că va trece sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului și îl vor lua. Lângă el era ucenicul lui gheronda Paisie care l-a îngrijit, îngropat și l-a urmat la colibă. După aceea a scris viața părintelui Tihon care a apărut după adormirea lui. Să avem rugăciunea lui.