Duminica a patra din Sfântul și Marele Post al Paștilor este închinată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, numit „Sinaitul” sau „Scolasticul”, cel care este un părinte important al Bisericii, egumen al Mănăstirii Sinai, născut în Palestina, în jurul anului 579. A trăit 60 de ani și a fost contemporan cu Sfântul Grigorie Dialogul, Episcopul Romei și cu Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Alături de viața sa pilduitoare și edificatoare ce trebuie citită de fiecare monah care dorește să îl cunoască cât mai mult pe Dumnezeu, Sfântul Cuvios Ioan este cunoscut și pentru că, cu puțin timp înainte de a pleca definitiv din această lume, în cerul lui Dumnezeu, a lăsat posterității o operă inestimabilă și anume „Scara dumnezeiescului urcuș” sau „Scara sfintelor nevoințe ale desăvârșirii” sau, simplu, „Scara” structurată pe 30 de capitole (trepte) ce fac legătura cu cei 30 de ani ai Mântuitorului Iisus Hristos de dinaintea începerii activității Sale publice, după botezul în apele Iordanului. Această scriere a fost tradusă în limba română de Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (pe atunci, părinte profesor), ea fiind inclusă în volumul IX din „Filocalie”.
Alături de Biblie, „Scara” este cea mai importantă carte din punct de vedere spiritual, fiind una dintre lucrările de referință care îndrumă pe credincioși spre o viață bineplăcută lui Dumnezeu. De altfel, prin tradiție, monahii o citesc, cu precădere, în Postul Mare.

Chiar dacă această lucrare importantă a fost dedicată în primul rând monahilor, cuvioșilor părinți, în urma depunerii votului monahal, pentru lepădarea de lume și unirea cu cele trei virtuți: credința, nădejdea și dragostea, totuși, „Scara” trebuie să ne privească și pe noi și, chiar dacă nu ne lepădăm de lume, trebuie să ne lepădăm de păcate, de patimi și de toate răutățile acestei lumi, să ne unim cu virtuțile care ne urcă către Împărăția lui Dumnezeu.

Da, orice scară ne urcă spre ceva! Dar simbolistica scării este foarte accentuată în iconografie, pentru că reprezintă modalitatea de a avea aspirații duhovnicești, de a urca spre cer. Este menționată în Vechiul Testament (scara patriarhului Iacov), este prezentă în icoana coborârii de pe Cruce a Mântuitorului și este pictată pe zidurile unor mănăstiri (de exemplu, în majoritatea trapezelor mănăstirilor din Muntele Athos, Sucevița, Dobrovăț, Hurezi etc.).

Cu toții ar trebui să urcăm, treaptă cu treaptă, pe această scară împărătească care duce către cer, pentru că Sfântul Ioan ne îndeamnă pe toți la un urcuș duhovnicesc, la despătimire, la edificarea virtuților și la desăvârșire. Suntem chemați să avem o credință statornică și lucrătoare în fapte bune, nu statică și mai puțin lucrătoare.

Așa cum Moise a urcat în Muntele Sinai pentru a primi Tabelele Legii cu dumnezeieștile slove – cele 10 Porunci –, la fel și noi suntem chemați de acest mare Sfânt ca, prin inimă și minte curată și luminată să pricepem, pe cât ne este cu putință, tainele neștiute ale dumnezeirii. Pentru că, în fond, acesta trebuie să fie țelul nostru în viață: să tindem către cer!