Pentru țările în care foamea hălăduiește în voie, smochinul, asemenea măslinului, e sacru. Înseamnă foame învinsă ori măcar ameliorată. Înseamnă rodnicie și cumințenie în liniștea zilei ce vine. La vremea Întrupării Mântuitorului, smochinul nu era altfel. Semn de viață normală, semn de viață cu saț. Domnul îl vede pe Natanael, israelit fără vicleșug, încă de când era sub smochin și noi încă mai credem că era sub ramurile unui astfel de pom roditor. Cercetările recente adaugă, însă, un plus. Semnul smochinului marca revolta sicarilor, oamenii care, mânuind cuțite specifice, visau la un Israel eliberat de romani. Oameni care credeau în răzbunare și luptă cu orice preț, de cele mai multe ori chiar cu prețul vieții lor. Din această perspectivă, Lunea ce începe în seara Duminicii, Denia primei zile din Săptămâna Mare, prima din Paștele Crucii, poate că ne aduce un plus de învățătură numai bună la vremea aceasta de răutăți. 

Domnul Hristos iese din Ierusalim și odihnește iar în Betania. Nu fusese o zi ușoară. Reținem din ea că, îndată după intrarea triumfală în Cetatea ce ținea în miez Templul lui Dumnezeu, Dumnezeu-Omul zvârle la pământ afacerile din jurul Templului. Schimbătorii de bani erau o categorie aparte de afaceriști. Schimbau în monedele Templului orice monedă din lume și vindeau: vindeau animale și păsări , vindeau tot soiul de privilegii și trăgeau sforile în camarila din jurul lui Ana și Caiafa. Erau cămătari cu stagiu de funcționari divini, învârtiții de sistem administrativ care trăgeau și sforile politice din jurul intereselor romane în Israel. Cine are bani, de când lumea, are puterea de a cumpăra. Aproape orice și aproape pe oricine. Când Domnul Hristos le răstoarnă mesele, nu le face pagubă materială, neapărat, ci de imagine. Le spune limpede: ați transformat Casa Tatălui Meu în peșteră de tâlhari! Batjocoriți curăția locului, batjocoriți morala socială. 

Hristos lovește din plin ideologia locului. Banii. Banii obținuți cu orice preț. Uneori prin comerțul cu lucruri sfinte. Artefactele unei religii idolatre, pline de peșcheșul acordat preoților idolatri. Recunosc că mă frisonează imaginea acesta cu fiecare recitire și mă obligă, personal, la o atentă așezare în echilibru sufletesc, pentru ca nu cumva economia mea să fie mai importantă decât iconomia slujirii mele. Revolta Domnului este semnul hotărât al refuzării ideologizării idolatre a religiei. Hristos arată, cu subiect și predicat, că orice aliniere a religiei la orice alt interes decât Mântuirea este lipsit de temei în iubirea lui Dumnezeu. Iar când faci lucruri pe care El le socotește de revoltă, nu ești religia pe care și-a dorit-o dăruită poporului. 

Pleacă în Betania. Nu știm cum a petrecut noaptea, știm însă că se îndreaptă iar spre Ierusalim. După revolta din ziua precedentă, cred că se crease o tensiune între El și apostoli. Nu asta așteptaseră ei. Ci încununarea Lui ca rege al Ierusalimului duhovnicesc. Or, ce văzuseră ei fusese refuzul oricărei administrări în termeni bănești ai Harului lui Dumnezeu. Pe culme, spre panta ce cobora spre oraș, Hristos întâlnește un smochin care îi refuză rodirea. Nu, nu era vremea smochinelor, iar Hristos îi cere ceea ce smochinul nu poate da: rod! Să nu fi știut El asta? Greu de presupus. Ci, mai degrabă știind, dovedește prin gestul Lui că nimeni nu poate forța o rodire și, mai mult, că atunci când roadă nu este – uscarea e cea mai de preț dintre soluții. El spune prin gest, ne spun Părinții care fac exegeză la moment, că tot ce însemnă răsad spiritual fără rod se usucă. Triodul ne spune în repetate rânduri, în cântări, că avem de-a face cu o avertizare adresată sinagogii care nu-și mai împlinea rolul. Ba chiar Templului, transmițând celor ce priveau că vremea este a Domnului, căci oamenii au stricat Legea – după cuvântul psalmistului. 

Pentru mine, astăzi mai există o avertizare. Una adresată sicarilor de atunci și de acum. Niciun spirit belicos nu poate vindeca rana de ură a lumii. Frunza de smochin – semn de revoltă este vindecată de Cruce – semnul unei revoluții a restaurării umane fără precendență și de negândit înaintea lui Hristos, omenește vorbind, imposibil de realizat. În Lunea prin care începem meditația la Patimile Domnului vă îndemn să uitați de ideologii și de preamărirea lor. Hristos Domnul ne arată că toate sunt fără rod, că orice agresare a liniștii dumnezeiești a Pătimirii Sale se încarcă de penibilul necunoașterii Scripturii. Trăim în preajma unei împrimăveriri a Țării. Oamenii își adună sufletul să facă față greutăților. Ca oameni ai lui Hristos, lăsați frunzele de smochini să se atârne de cruce și nu huliți cu aroganțe liniștea smereniei care se așază peste sufletele noastre. Să înțelegem, dar, ce înseamnă smochinul uscat. Rana de ideologizare care secătuiește Învierea de sensul ei dumnezeiesc. Să stăm cu frică și să Îl însoțim pe Mântuitorul Iisus Hristos pe coma de sânge a Golgotei. De mergem cu El, se va ivi Lumina!