Pentru ca omul să înceteze să facă un păcat, trebuie să încerce să evite orice prilej care pricinuieşte acest păcat. Beţivul, de pildă, dacă vrea să se ajute pe sine şi să nu mai bea, nu trebuie să treacă nici măcar pe dinaintea tavernei. Este nevoie de puţină străduinţă şi de intenţie bună, iar Bunul Dumnezeu ne va ajuta să depăşim greutăţile. Să spunem că cineva are o patimă. O recunoaşte, se nevoieşte s-o taie, se pocăieşte, se smereşte. Intenţia ce o are ca să-şi taie patima sa, îl vesteşte pe Dumnezeu, Care îl ajută. Dar dacă nu depune străduinţă ca să se schimbe şi continuă să păcătuiască, atunci Dumnezeu cum să-i dea Harul Său? Harul lui Dumnezeu nu vine într-o stare greşită, pentru că lucrul acesta nu l-ar ajuta pe om. Dacă ar fi fost aşa, Dumnezeu ar fi dat Harul Său şi diavolului.

Omul care nu mai vrea să rămână în căderea sa, în gândurile lui păcătoase, ci se pocăieşte pentru greşelile lui şi se nevoieşte să nu mai păcătuiască, primeşte Harul lui Dumnezeu şi este ajutat. Însă atunci când nu există pocăinţă şi păcatul este considerat modă, aceasta este o stare demonică.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III - Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 180-181)