Sunt în grădina bunicilor, locul în care am crescut. Mă uit după cei doi feciori ai mei, care aleargă nestingheriți prin bucata de pământ, cu atâta istorie. Mă înfrupt din libertatea lor de mișcare și încep să-i privesc cu mai mult nesaț.

Primul gând care îmi vine în minte este: „Când a devenit joaca lor Școala din grădina bunicii?”.

Suntem proaspăt reîntorși în România, trăitori între blocuri și drumuri de asfalt. Părinți care știm foarte bine cum este să crești prunci plini de energie, între reguli și instinct de supraviețuire. Și, astăzi, după atâția ani, ne dăm seama că satul este un dar pentru copii. Un dar care își varsă plinătatea și peste noi, părinții.

Aici, în această bucată de pământ, în acest puțin, copiii noștri culeg cea mai aleasă formă de educație. Cea firească, cea care curge din însăși creația lui Dumnezeu. Un puțin care transformă învățarea, care pornește din joacă și ajunge la inimă. Învățarea prin mirare, ne place nouă să-i spunem. Învățarea care se lipește de inimă prin observarea simplității din jur.

Sună idealist, dar cum poate învăța un copil într-o simplă grădină, la sat? Cum devine satul un dar pentru el?

La sat, educația poate începe chiar din grădina bunicilor, ca și în cazul nostru.

Natura este una dintre cele mai frumoase forme de învățare pe care o putem transmite copiilor. Prin ea, Dumnezeu ne cultivă toate simțurile și ne învață să înțelegem frumosul. Ne ajută să înțelegem timpul, să observăm ciclicitatea vieții și trecerea anotimpurilor, să descoperim grija pentru tot ceea ce este viu. Învățăm noțiunile de bază ale vieții, dar, mai ales, dobândim valori prețioase ale sufletului.

Satul este ca o enciclopedie a vieții, care îi ajută pe cei mici să înțeleagă altfel lumea înconjurătoare.

Există această prejudecată că satul îți fură posibilitatea unei educații alese. Dar, pentru noi, satul a devenit unul dintre cele mai mari daruri care așază în copii o educație care construiește. O educație înțeleasă cu mintea, așezată în suflet, prin mirarea continuă a creației lui Dumnezeu.

Satul a oferit copiilor noștri o legătură mai puternică cu realitatea practică. I-am implicat în activitățile gospodărești, au înțeles mai bine de unde provin alimentele și au descoperit relația cauză-efect prin lucruri simple, cum ar fi plantarea unei flori.

Copiii au crescut și în autonomie. Libertatea de mișcare și de a lua decizii i-a ajutat să descopere responsabilitatea. De la mici sarcini, cum ar fi hrănirea pisicuțelor, până la a fi ajutoare de nădejde în activitățile mai complexe ale adulților din curte.

Un alt câștig pe care l-a adus satul în viața și educația copiilor noștri a fost apartenența la o comunitate. Au găsit aici acel „trib” pe care l-am construit mult mai greu la oraș. Au învățat să-i observe pe ceilalți, să aibă compasiune față de problemele lor și să descopere bucuria de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.

În ceea ce privește cunoștințele, nici aici nu a lipsit creșterea. Copiii noștri au început să fie interesați de specii de animale, plante, ritmurile naturii și fenomenele meteorologice. Întregul an a fost însoțit de întrebări: ce se întâmplă iarna în pământ? De ce cad frunzele? Ce se întâmplă cu pământul după ploaie? De ce înfloresc plantele? Ce se întâmplă odată cu schimbarea anotimpurilor? De ce migrează păsările? Care sunt păsările care rămân? Cum rezistă păsările pe timp de frig? Unde se duce zăpada?

Multe dintre aceste întrebări au devenit începutul unor noi experiențe de învățare. Când copiii au început să se întrebe cu ce se hrănesc păsările iarna, am căutat răspunsuri împreună, iar curiozitatea lor s-a transformat într-o activitate practică: construirea unor căsuțe pentru păsări.

Curiozitatea lor a devenit cunoaștere, iar cunoașterea s-a transformat în faptă. Când întrebarea devine răspuns și răspunsul, faptă, educația începe să prindă viață.

Iată una dintre cele mai prețioase lecții pe care ni le-a dat nouă satul: educația nu depinde doar de școală, de posibilitățile materiale sau de infrastructură. Ea poate începe într-o grădină, într-o sămânță sădită în pământ, în observarea unui anotimp sau într-o întrebare al cărei răspuns îl căutăm împreună.

Revin la grădina bunicilor, care pentru noi a devenit darul cel mai de preț pe care Dumnezeu ni l-a pus în față în acest an. Pentru că acest loc a devenit pentru feciorii noștri școala din grădină și una dintre cele mai importante forme de cunoaștere.

Educația nu depinde de loc, dar locul poate depinde de educație.

Rămâi aproape. În următorul articol, aș vrea să îți povestesc cum ne-a ajutat satul să-L aducem pe Dumnezeu mai aproape de viața copiilor noștri.