Scopul educației ortodoxe este de a pregăti mădulare vii ale Bisericii

Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pen­tru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Noi pre­gătim chiar pietrele cele vii din care se zideşte casa duhovnicească: Biserica noastră. Iar Biseri­ca noastră şi fiecare om din ea sunt lumina lu­mii, sarea pământului. Aşadar, nici în educaţie nu trebuie să permitem ca odraslele noastre să fie sare doar la înfăţişare, o sare fără gust şi fără miros, o sare ce şi-a pierdut puterea, sau o fă­clie pusă sub obroc, doar pentru ei înşişi şi pen­tru ai lor. 

Noţiunile de dragoste, libertate, toleranţă, filantropie ş.a.m.d. au fost dintotdeauna pline de conţinut creştin, iar acum sunt pline de conţinut absolut neoliberal. Este suficient să unim două cuvinte – Libertate şi Dragoste – ca să obţinem o combinaţie pe care creştinii o vor interpreta drept curvie, iar lumea contemporană drept una din realizările democraţiei. Or, dragostea poruncită nouă de Dumnezeu se poate realiza numai în libertate: Dumnezeu l-a făcut pe om liber (prin însuşi acest fapt lăsându-i posibilitatea de a înclina spre rău) doar ca el să Îl poată iubi pe Dumnezeu şi să-şi poată iubi aproapele.

Aici este evidentă întoarcerea cu susul în jos a valorilor: ea constă în a numi dragoste numai atracţia fizică, fiind excluse căutarea comuniunii duhovniceşti, respectul faţă de om ca chip al lui Dumnezeu, fidelitatea şi recunoştinţa. Libertatea noastră a fost răscumpărată cu preţul morţii pe cruce a Mântuitorului, şi a da numele ei concepţiei potrivit căreia totul este îngăduit, ce nu are nimic în comun cu necesităţile reale ale omului, este din punct de vedere creştin o profanare, iar din punct de vedere al bunului simţ obişnuit o absurditate.

În această lume intră copiii noştri – într-o lume care vrea foarte mult ca, rămânând atrăgătoare, să-l „recroiască” pe om după calapodul său. Şi există foarte marele pericol ca, intrând în această lume, care îşi atârnă pe ea panouri de reclamă cu cuvintele „pace şi securitate” (vezi I Tesaloniceni 5, 3), copiii noştri s-o apuce pe una dintre căile greşite: ori să nu poată rezista şi să accepte falsele valori ale acestei lumi, rămânând pe dinafară creştini ce nu au decât „chipul bunei credinţe”, ori, dimpotrivă, să se separe de lume şi să intre într-un fel de „ghetou ortodox”, luând o poziţie absolut ostilă faţă de tot ce îi înconjoară.

Ambele căi sunt distructive pentru educaţia ortodoxă. În general, ne stabilim singuri scopuri de acest gen: ori ne străduim să-i adaptăm pe copii la această lume cu orice preţ, ori, dimpotrivă, să-i dezadaptăm, făcându-i să simtă teamă faţă de lume sau dispreţ şi superioritate faţă de cei ce nu fac parte din comunitatea lor. Aceste poziţii sunt distructive. Trebuie să ne dăm seama că scopul educaţiei creştine nu poate fi decât unul singur: cel de a pregăti pen­tru Hristos mădulare vii ale Bisericii. Noi pre­gătim chiar pietrele cele vii din care se zideşte casa duhovnicească: Biserica noastră. Iar Biseri­ca noastră şi fiecare om din ea sunt lumina lu­mii, sarea pământului.

Aşadar, nici în educaţie nu trebuie să permitem ca odraslele noastre să fie sare doar la înfăţişare, o sare fără gust şi fără miros, o sare ce şi-a pierdut puterea, sau o fă­clie pusă sub obroc, doar pentru ei înşişi şi pen­tru ai lor. Din păcate, lucrul acesta ni se poate întâmpla şi nouă.

Hristos spune că sarea trebuie să rămână sare, iar lumina trebuie să lumineze tuturor. Aici apa­re principala noastră problemă dureroasă: cum să facem în aşa fel încât copiii noştri, ieşind în această lume, să rămână creştini adevăraţi.

(Pr. Alexei Uminski)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor şi psihologilor ortodocşi, Editura Sophia, Bucureşti, 2013, p. 51-52)

De la același autor

Ultimele din categorie