Un monah e un om care şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu, care crede că dacă vrem ca Dumnezeu să fie în întregime cu noi şi în noi, atunci trebuie ca şi noi să ne dăruim Lui cu totul, iar nu numai în parte. Monahul renunţă la căsătorie şi la naşterea de copii pentru a păzi şi ţine poruncile lui Hristos cât mai deplin cu putinţă. Dacă un monah nu-şi realizează adevăratul său scop – acela de a trăi viaţa pe pământ având mintea unită cu Hristos – monahismul său nu este unul sădit aşa cum se cuvine. Cu alte cuvinte, el nici nu ajută la continuarea neamului omenesc prin naşterea de prunci, nici nu promovează în întregime nemurirea prin înviere.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea- experienţa Vieţii Veşnice, Editura Deisis, p. 91)