Scrisoare din Sydney, Australia: „Biserica minunilor mi-a schimbat viața”
Aveam atunci 46 de ani și eram contabilă. Știam să mânuiesc numerele, dar nu știam mai nimic din anatomia corpului uman. Medicii mi-au explicat că o parte a sistemului endocrin, mai concret o glandă din spatele corzilor mele vocale, care reglează calciul în sânge, crease problema și acum aveam nevoie de tratament special. O femeie care era și ea internată în spital mi-a spus: „Roagă-te Arhanghelului Mihail, Arhanghelul sănătății și al vindecării”.
Textul care urmează este o republicare a periodicului australian „Take 5” (nr. 24, Iunie 2006, pp. 6-7), text care se referă la vindecarea minunată a doamnei Raewyne Watson.
„Sufeream și nu puteam să respir atunci când mi-au scos fierea, deși, în mod normal, ar fi trebuit să se oprească durerea. Mi-au spus că aveam nivelul calciului foarte ridicat în momentul acela. Am fost internată la începutul anilor 2000 și au descoperit că durerea provenea de la o glandă.
Aveam atunci 46 de ani și eram contabilă. Știam să mânuiesc numerele, dar nu știam mai nimic din anatomia corpului uman. Medicii mi-au explicat că o parte a sistemului endocrin, mai concret o glandă din spatele corzilor mele vocale, care reglează calciul în sânge, crease problema și acum aveam nevoie de tratament special.
O femeie care era și ea internată în spital mi-a spus: „Roagă-te Arhanghelului Mihail, Arhanghelul sănătății și al vindecării”.
Bărbatul ei avusese cinci tumori și l-au dus la biserica minunilor din insula grecească Symi, la mănăstirea cu icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mihail. De asemenea mi-a spus că, după ce s-au întors în Australia, s-a operat și s-a făcut întru totul bine. Auzisesem despre biserica aceasta, pentru că am o prietenă de aceeași vârstă cu mine, Jean, care locuiește acolo, de când eram în vârstă de 20 de ani.
Am făcut ședințe de chimioterapie timp de cinci luni, fără să am rezultatul dorit. Doctorii mi-au spus că trebuia scoasă tumoarea. Pentru acest lucru, însă, trebuia mai întâi să-mi fie scoase corzile vocale, având ca rezultat pierderea vocii pentru totdeauna. Intervenția urma să fie foarte grea, cu mici posibilități de a supraviețui.
Toate acestea le țineam secret față de toți. Într-o seară mă gândeam la prietena mea, Jean. Îmi amintisem, de altfel, de discuția avută cu femeia respectivă de la spital și de „biserica minunilor”. Am sunat-o așadar pe Jean și i-am spus despre tumoare și despre operația pe care trebuia să o fac.
Până atunci nu avusesem legături speciale cu religia, însă vroiam foarte tare să merg în Symi, înainte de intervenția serioasă, pentru a mă ruga la mănăstirea Panormitului. Jean mi-a spus că mă va găzdui. Așadar, am vorbit cu medicii și am amânat intervenția, în ciuda obiecțiilor lor puternice.
Am plecat în Grecia, în mai 2000. Am ajuns în Symi și mă îndreptam spre „biserica minunilor”. Cum am intrat înăuntru (eram doar eu) am aprins o lumânare și am îngenuncheat în fața impunătoarei icoane din argint a Sfântului Arhanghel Mihail. Pentru două ore i-am spus despre toate cele bune și cele rele pe care le făcusem și, desigur, i-am destăinuit lucruri despre care nu spusesem nimănui până atunci. L-am rugat să-mi dea zile să mai trăiesc, pentru că mai aveam multe lucruri să fac. I-am promis că, dacă-mi va asculta rugăciunea, voi reveni în următorul an pentru a-i mulțumi. Ieșind din biserică, m-am simțit curată, liniștită, iar temerile pe care le aveam dispăruseră.
Câteva zile mai târziu m-am întors la Sydney, unde operația mea a decurs cu un succes absolut și desigur fără să-mi pierd vocea! M-am însănătoșit cu totul.
Sunt sigură că Sfântul Arhanghel Mihail Panormitul făcuse o minune și, de acum înainte, voi vizita în mod frecvent insula Symi și biserica minunilor ce mi-a schimbat viața”.
(Fragment din cartea Istoricul și minunile Panormitului)
O mămică este salvată de la moarte, după o naștere cu probleme
Maica Domnului răsplătește mila arătată celor adormiți
Traducere și adaptare:Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro