Din ce pricină simţi durere şi chin în ini­mă? Fireşte, din pricina patimilor. Unde este Duhul Domnului acolo este libertate (2 Cor. 3, 7). Iar eu voi spune unde este patimă, acolo este strâmtorare şi suferinţă. Faptul că patimile trăiesc în inima noastră este un lucru neîndoielnic, însă ele nu îşi arată greutatea chinuitoare atunci când nu le conştientizăm şi le împlinim. Ele nu ne chinuie nici atunci când, conştientizându-le, nu ne împotrivim lor. Însă când le conştientizăm în sine şi nu dorim să ne împotrivim lor din toate puterile, când noi cu o parte din suflet le respingem, iar cu cealaltă plecăm urechea la vorbele lor dulci, când ne ferim de mustrări, când ni se face milă de noi înşine si nu ne hotărâm să urmăm drumul crucii după Purtătorul de Cruce, învăţătorul nostru, atunci, neîndoiel­nic, vom simţi chin si durere. Domnul, Care a luat asupra Sa păcatele şi neputinţele noastre, prin Sine ne-a arătat pilda luptei voinţei. În grădina Ghetsimani, El S-a chinuit atâta timp, pînă când voia Sa a acceptat să primească suferinţa. Încearcă-ţi inima şi vei vedea că ea conţine multe contradicţii. Trebuie o dată pentru totdea­una să ne lăsăm sufletul sub îndrumarea voii dumnezeieşti, urmării poruncilor Lui şi îndru­mării regulilor severe ale călugăriei. Când sufle­tul va accepta, atunci va fi uşor. Îmi place la tine capacitatea de a te înflăcăra şi de a admira tot ce este sfânt şi bun, însă nu uita că lepădarea călu­gărească este cea mai bună şi mai folositoare din toate. „Fugi de lume şi te vei mântui." La fel să fugi şi tu de tot în adâncul inimii tale, pentru a fi acolo împreună cu Dumnezeu. Să te păzească Dumnezeu! Lui mă rog pentru tine şi Lui I te încredinţez.

2

Să te ajute Dumnezeu! El îţi va întări sufletul. Iar de la mine îţi voi spune doar un singur cu­vânt, din experienţa mea: unica ieşire şi liniştire din orice tulburare şi ispitire este smerenia. Doar prin acest drum sufletul vine la adevărul care rezolvă toate, la căldura care vindecă, la liberta­tea care uşurează. Dacă vei pierde acest drum, sufletul va fi cuprins de întuneric şi strâmtorare. El va ajunge la o înţelepciune mincinoasă. Iar acest lucru este cel mai grav. Pentru că înţelep­ciunea mincinoasă arată totul în mod greşit, toa­te împrejurările vieţii se prezintă amare şi dezastruoase, nu mai vezi în ele căile Domnului, Pro­nia Lui mântuitoare. Oamenii nu mai sunt fraţi, ci duşmani, neputinţele lor întrec orice margine, propriile neputinţe devin îngrozitoare şi chiar chipuri vii ale chinurilor lăuntrice. Da, în acest moment doar o singură cale mântuieşte, cea a smereniei. Rosteşte de trei ori pe zi Psalmul 50. Rosteşte-l chiar şi în biserică, în timpul Heruvicului şi Dumnezeu îţi va descoperi înţelesul adevărat al pocăinţei şi al adâncii smerenii a sufletului.

(Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii, traducere de Luci Ciornea, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, București, 2004, pp. 241-243)