Mărturia unei musulmance: „numai un creștin poate să facă așa ceva!”

O întâmplare petrecută recent. O voi reda așa cum mi-a fost povestită.

Un băiat a mers la un magazin și și-a cumpărat 5 cămăși dar când a ajuns acasă a constatat că femeia de la casă îi încasase doar 4 din cele 5 cămăși. La început a fost bucuros că a păcălit-o, dar apoi a început să-l mustre conștiința și a venit la spovedit. Întâmplarea a făcut ca și eu să am nevoie să merg la acel magazin și i-am spus să ia cămașa ce era în plus și să vedem ce putem face, să o rezolvăm cumva, ori să o plătească, ori să o înapoieze. Mergem direct la casă (unde erau două turcoaice) și, după ce explicăm situația, ne întreabă: „Cum, ați adus cămașa neplătită înapoi? Nu-i așa că sunteți creștini?” „Da, îi răspundem noi, dar asta n-are nicio legătură”. „Ba da, ne spune una dintre ele, numai un creștin poate să facă așa ceva”. 

Trebuie să ne declarăm apartenența la religia creștină în fața lumii, să strălucească viețile noastre! Asta ar trebui să fie şi atitudinea noastră, să purtăm în noi pecetea creştinismului şi să fie felul nostru de a fi. Răspunsul pe care l-a dat un sfânt la întrebarea anchetatorului „chiar te numeşti creştin?”, edificator în acest sens, a fost: „Tu cum numeşti acest obiect de pe masă?”, întreabă mucenicul. Anchetatorul răspunzându-i „ulcior”, sfântul îi spune: „Aşa cum tu nu poţi să numeşti ulciorul scaun sau altfel, aşa nici eu nu mă pot numi altfel decât ce sunt: creştin. Şi dacă e să mor pentru faptul că mă numesc creştin, tăiaţi-mi capul mai repede, ca să terminaţi degrabă cu mine”.