De sorginte răsăriteană, monahismul de pe aceste meleaguri este la fel de vechi ca și poporul român și credința sa ortodoxă. Aproape toate mănăstirile care s-au întemeiat de-a lungul vremii își trag obârșia din schiturile sau chiliile unor sihaștri de pe munte sau deal din apropiere. Și în cazul Mănăstirii Martirii Neamului, acest lucru este valabil prin cele două toponime, Muntele Călugărului și Izvorul Călugărului, locuri care se găsesc în vecinătatea mănăstirii.

1928–1948

În condițiile în care mănăstirea de la Lupșa fusese luată de uniați, iar vechile mănăstiri de la Râmeț și de la Poșaga rămăseseră fără viețuitori, vrednicul de pomenire episcop Nicolae (Ivan) al Clujului dă la 28 Decembrie 1928 binecuvântarea arhierească pentru înființarea unei mănăstiri de monahi la Baia de Arieș, ca loc de pelerinaj pentru românii ortodocși din Țara Moților. Astfel, în 1943 se înființează un comitet de construcție, alcătuit din 14 membri în frunte cu Prof. Dr. Lazăr Chirilă, care urma să se ocupe de asigurarea mijloacelor necesare pentru ridicarea și întreținerea mănăstirii.

Cel dintâi stareț al mănăstirii a fost un moț originar din satul Cacova Ierii, Protosinghelul Gherasim (Bica), venit de la Mănăstirea Polovragi. Alături de el a viețuit timp de șase luni (în anul 1946), ca ierodiacon, și viitorul Mitropolit Bartolomeu (Anania) al Clujului. Deși în 1946 s-a reușit punerea pietrei de temelie de către episcopul Nicolae (Colan) al Clujului, după al Doilea Război Mondial, din pricina sărăciei și a condițiilor grele ce au urmat, mănăstirea nu a dăinuit, iar venirea regimului comunist a stins ultimele nădejdi de înfăptuire a acestei dorințe a moților, comitetul de construcție hotărând la 8 August 1948 suspendarea tuturor lucrărilor.

1993 – PREZENT

Viața monahală s-a înfiripat din nou la Mănăstirea Martirii Neamului începând din anul 1993, la inițiativa și cu sprijinul mai multor credincioși. O contribuție deosebită a avut Părintele Gheorghe Alb, împreună cu soția sa, Zoia Ileana, și copiii, Maria, Ana și Ilie, care au ridicat pe o parte din pământul familiei o biserică de lemn, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Terenul noului amplasament al mănăstirii a fost donat de credincioșii din satul Muncel, în frunte cu Părintele Eugen Nandrea.

Cea dintâi stareță a fost Stavrofora Filoteea (Ionescu), venită de la Mănăstirea vâlceană „Dintr-un Lemn”, care din anul 1993 până în 2004, când a trecut la cele veșnice, s-a ostenit cu multă râvnă pentru rectitorirea acestei Mănăstiri.

Începând din anul 1998, crescând numărul monahiilor, mănăstirea s-a bucurat de extinderi ample și prefaceri majore. În vecinătatea bisericii de lemn s-a ridicat o frumoasă biserică de zid, în stil neo-bizantin, care se remarcă prin cele trei abside semicirculare și turnul cilindric flancat de coloane. Un amplu corp de chilii, cu pridvorul desfășurat pe toată lungimea sa, mărginește latura de sud-vest a bisericii.

Noua obște monahală de la Muncel și-a ales drept ocrotitori pe toți Sfinții Români, prăznuiți în Duminica a doua după Rusalii, și încearcă să se nevoiască potrivit povățuirilor duhovnicești ale Cuviosului Sofronie Athonitul, care ne învață: „Cum putem cunoaștem pe Dumnezeu așa cum este? Hristos ne arată calea, cerându-ne a petrece în sfințenie pentru a nu vătăma pe aproapele, a prețui mai mult pe ceilalți decât pe noi înșine și a nu ne lupta să îi stăpânim. De voim să ne reînnoim firea, să ne facem asemănători lui Dumnezeu, trebuie ca viața noastră să fie stăpânită de dorința de a sluji celuilalt”.