Scurt memorial pentru aducere aminte

Întorși acasă, preoții după o vreme au fost reîncadrați în slujire. Efortul Episcopului de atunci, PS Iosif Gafton, intrat deja în „mitologia” vremii, de a nu pierde pe nici unul dintre ei, cred că merită reținut. Cartea este un bun răspuns întrebărilor costelive ce mai zburdă prin coloanele diatribelor anti-Biserică. Acolo, cu oamenii aceștia, era Ortodoxia mărturisitoare.

Domnul Adrian Nicolae Petcu este cunoscut pentru efortul său de a pune în lumină, mai ales în anii din urmă, icoane ale martorilor rezistenței creștine, autentice, dinaintea tăvălugului comunist. Una dintre frumoasele sale contribuții este volumul „Preoți vâlceni în închisorile comuniste. 1945-1964” (Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râmnicu Vâlcea, 2019, 168 pg.). Apărută în colecția Eparhia Râmnicului în Secolul XX, sub binecuvântarea PS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului și sub grija editorială a Părintelui Ștefan Zară – înger editor la o seamă de cuvinte – cartea este răspunsul scris la o serie de cercetări pornite mai intens în 2017, care au adus la lumină în eparhiile țării – autorul amintește de antologiile realizate pentru Eparhiile Devei, Clujului, Iașilor, Aradului ori Sucevei, între timp apărând și alte astfel de volume – Sinaxarul Apărătorilor Ortodoxiei în temnițele și sub presiunea prigoanei comuniste. Cercetarea s-a desfășurat în Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, dar, mai ales, în cotloanele de date și dureri din Arhiva Securității. O contribuție la bibliografia volumului o au și fișele matricole penale editate on-line de către Institutul pentru Cercetarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Sunt identificați astfel un număr de 76 de preoți și cântăreți bisericești (67 fiind preoți) numai din județul Vâlcea – Eparhia de odinioară a Râmnicului. Pe ani sunt identificați: 11 arestați în 1944, 37 în 1952 și 46 în 1959. Unii au fost arestați în mai multe perioade. Un caz dintre cei cuprinși în carte îl cunosc personal dintr-o cercetare mai amplă. Părintele Marinescu Nicolae din Mălaia. Drama unui om începută în 1948 printr-o interpretare abuzivă a Securității – care-l poartă la București, Craiova, Aiud și Ocnele Mari și apoi Capu Midia, până în 1953 – rearestat în 1959 (Pitești, Jilava, Oradea, Aiud) și eliberat în 1964 de la Aiud. În 1983 era încă anchetat pentru că asculta Europa Liberă și colporta știrile printre prieteni. Din perioada aceasta am reținut efortul credincioșilor săi de a-l elibera printr-un Memoriu adresat autorităților în care vorbeau despre comportamentul excepțional al Părintelui.

Câte nu vor fi fost așa? Câte cuvinte nu vor fi fost umilite de aroganța unor ucigași cu aere democrate? Pot părea cuvinte grele, dar știind suferința celor arestați și a familiilor lor, uneori până încoace, în anii noștri, cred cu tărie că nu ne putem restaura ca națiune dacă nu începem să ne vedem trădările sensurilor de har ale oamenilor ce au apărat credința. O seamă de documente sunt strânse în Anexe Documentare (pp. 149- 168), iar PS Varsanufie prefațează lucrarea cu un text –„Și noi suntem martori ai acestor cuvinte” (pp. 9-12) – care dă tonusul lucrării. Încă un amănunt interesant. Întorși acasă, preoții după o vreme au fost reîncadrați în slujire. Efortul Episcopului de atunci, PS Iosif Gafton, intrat deja în „mitologia” vremii, de a nu pierde pe nici unul dintre ei, cred că merită reținut. Cartea este un bun răspuns întrebărilor costelive ce mai zburdă prin coloanele diatribelor anti-Biserică. Acolo, cu oamenii aceștia, era Ortodoxia mărturisitoare.

Sursa: tribuna.ro

De la același autor

Ultimele din categorie