Sărbătoarea închinată Acoperământului Maicii Domnului, prăznuită la 1 octombrie, ne face cunoscută una dintre cele mai profunde realități ale spiritualității ortodoxe și anume, grija iubitoare a Maicii Domnului pentru Biserică și pentru fiecare om care se „refugiază” cu multă credință sub omoforul ei.

Evenimentul, care a avut loc la începutul secolului 9-lea, în timpul domniei împăratului Leon cel Înțelept, este legat de vedenia Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, care, în timpul privegherii din Biserica Vlaherne din Constantinopol (actualul oraș Istanbul), a văzut-o pe Maica Domnului stând în mijlocul sfinților, rugându-se pentru popor și întinzându-și omoforul asupra celor aflați în biserică. Imaginea omoforului devine astfel un simbol extraordinar: Maica Domnului nu este separată de Biserică, ci se roagă pentru Biserică și împreună cu Biserica.

În limbaj biblic, acoperirea exprimă adesea protecție, comuniune și apropiere. Acoperământul Maicii Domnului nu trebuie înțeles în sens magic, ca pe o protecție automată împotriva tuturor necazurilor. Niciodată, creștinismul nu promite absența suferinței, pentru că însăși Maica Domnului ne învață faptul că nici în suferință nu suntem abandonați, ca una care mult a îndurat, a suferit și a pătimit văzând răstignirea Fiului ei.

Maica Domnului ne învață că o adevărată putere este mijlocirea. De altfel, în icoana sărbătorii, nu apare ca o putere de sine stătătoare, concurentă cu Dumnezeu, ci stând în rugăciune.

Există o contradicție aparentă: omul contemporan dorește să fie liber, independent și autosuficient, în timp ce Evanghelia ne cheamă la încredințarea vieții în mâna lui Dumnezeu. Cine se mai gândește la acest aspect în ziua de astăzi? Maica Domnului ne arată că adevărata libertate nu este absența ascultării, ci libertatea de a spune lui Dumnezeu „da”. „Iată roaba Domnului!” (cf. Luca 1, 38). Astfel, Acoperământul Maicii Domnului devine și un răspuns pentru omul neliniștit: nu trebuie să cunoaștem tot viitorul pentru a merge înainte cu Dumnezeu.

Una dintre cele mai frumoase dimensiuni pastorale ale acestei sărbători este universalitatea ei. Sub acest acoperământ vin oameni care se bucură, care plâng, care sunt în lupta cu păcatul, care nu mai găsesc cuvinte pentru a spune o rugăciune, care sunt singuri, care sunt bolnavi, care s-au îndepărtat de Biserică și doresc să se întoarcă.

Sub Acoperământul Maicii Domnului învățăm să devenim și noi un mic „acoperământ” pentru ceilalți: prin rugăciune, răbdare, iertare, milostenie și prezență.  Acesta este sensul profund al Acoperământului: ceea ce primim de la Maica Domnului trebuie să devenim și noi pentru aproapele nostru!