Ce bucurie sau plăcere este, care să nu piară ca fulgerul şi să nu se strice? Bogăţia se risipeşte; cinstea şi slavele pier ca fumul; trece tinereţea, frumuseţea se vestejeşte, podoaba ca fulgerul piere şi în scurt, toate cele vremelnice, ca o clipă a ochiului se strică. Numai un singur bine are această viaţă ticăloasă adică: poate păcătosul să se îndrepte prin pocăinţă şi cel bun să se facă mai bun. Acestea sunt rodurile de mult preţ, care se adună în viaţa de faţă şi pentru aceasta ne păzeşte şi ne acoperă Domnul. Trebuie să cheltuim această viaţă a noastră cu socoteală, adică să păzim poruncile Lui, să nu poftim îndulciri şi odihnă trupului, ci să avem necazuri şi suferinţe.

Şi ca să nu ne îngreunăm de multă osteneală, ne-a scurtat viaţa ca un iubitor de oameni, pentru multa Sa milostivire. Că este desăvârșit bun în toate lucrurile, și a făcut toate zidirile cu nemărginită înţelepciune şi purtare de grijă. Pentru aceasta a împuţinat viaţa, pentru ca să o urâm ca o vremelnică şi lesne alunecăcioasă, şi să dorim pe cea necurgătoare şi veşnică. Că dacă am fi trăit în vremile acestea de pe urmă în care este plină lumea de vicleşuguri, opt sute de ani precum au trăit cei dintâi oameni, socotesc că puţini s-ar fi mântuit, că toţi s-ar fi dat la iubirea de desfătări și s-ar fi înnămolit în patimi.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, pp. 235-236)