- Aţi afirmat că o femeie ideală, obligatoriu nu trebuie să se abată de la calea cea dreaptă, dar dacă se abate şi apoi (datorită pocăinţei) se întoarce pe calea cea dreaptă, nu poate să mai fie ideală? Istoria ne-a demonstrat contrariul, de exemplu împăratul Iustinian şi Teodora. Nu credeţi că exagerăm?

- Poate că exagerez, dar mai bine să exagerez şi să se realizeze aşa. Spre exemplu, dacă cel care sare la paralele cu prăjina, dacă ar putea să nu vadă ultima bară acolo şi să vadă pe una mai sus care nu există, atunci sigur că nu reuşeşte să câştige. Totul este să tindem sus şi apoi să realizăm cât se poate, dar nu avem voie să nu năzuim, trebuie să năzuim la ceea ce este căsătorie creştină, căsnicie fericită, soţ şi soţie ideală. Căderea este omenească, ridicarea este posibilă. Să facem asta, Dumnezeu nu ne va judeca că am păcătuit, ci pentru că nu ne-am ridicat!

Se întâmplă multe în căsnicie, şi căderi şi ridicări. Oamenii pot deveni sfinţi şi din tâlhari şi din desfrânaţi... Avem istoria, am verificat şi merge. Dar dacă nu poate să nu fie decât rău, ridicarea se poate, dar cu revenirea iarăşi la credinţă, la trăire şi aceasta este obligatoriu. Eu nu cred în morală fără Dumnezeu. Există morală şi fără Dumnezeu, dar nu cred în ceea ce poate să realizeze aceasta. Nu se poate, nu este compatibilă, de aceea unele căsătorii nu merg, pentru că soţul spune: eu aduc acasă de toate, sunt corect cu soţia mea, nu o bat, are de toate, avem copii, ne dăm interesul, dar aventurile mele personale fac parte din alt episod al vieţii mele. În aşa ceva nu cred. De ce? Pentru că intervine o lege, se numeşte legea echilibrului sau legea compensaţiei. Şi aşa intervine Dumnezeu, care nu se lasă înşelat! De aceea avem de-a face cu multe necazuri.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 150-151)