Se poate ca un om să nu aibă puterea de a-și vedea patimile?
Atunci când omul are o sensibilitate mare, Dumnezeu rânduiește ca el să-și conștientizeze patimile treptat. În felul acesta, omul este ferit, pe cât posibil, de căderea în deznădejdea care l-ar zdrobi.
Când omul este sensibil, Dumnezeu nu îngăduie ca el să-și cunoască patimile dintr-odată. Căci pe cel sensibil îl ispitește și diavolul și-l aruncă în deznădejde: „De ce să ai această patimă?”, îi spune. „De ce ai făcut lucrul ăsta? Și cum l-ai făcut pe acela? Deci nu te vei mântui”. Și așa poate sfârși la psihiatrie.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești V – Patimi și virtuți, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 24)
Pe cât de mult aleargă omul să-i ajute pe ceilalți, tot atât prisosește harul lui Hristos în el
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro
