1. Actul constitutiv al Ministerului Cultelor, denumit iniţial ca Minister unic al Cultelor şi Instrucțiunii Publice, este strâns legat de numele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care prin măsurile inițiate la acea vreme a dorit așezarea statului făurit în anul 1859 în cadre moderne. Astfel, unificarea administrativă a celor două Principate Române în noul stat numit România (1862) a însemnat nu numai încetarea activității Marei Logofeții a Credinței în Țara Românească și a Vorniciei Bisericești în Moldova, înființate în temeiul Regulamentelor Organice, ci și apariția unei structuri administrative moderne și unitare.

Pe parcursul istoriei sale, instituția administrației publice centrale cu atribuții în domeniul vieții religioase, condusă de personalități precum Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu, Spiru Haret, Simion Mehedinți, Octavian Goga ori Nicolae Iorga, a funcționat fie ca structură de sine stătătoare, cu rang de minister, departament sau secretariat de stat, fie parte integrată în cadrul altor ministere (Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Ministerul Cultelor și Artelor, Ministerul Culturii și Cultelor).

Experiența acestor 160 de ani a arătat că, pentru o bună funcționare instituțională și pentru recunoașterea rolului important al cultelor în societatea românească, este necesar ca instituția centrală de stat cu atribuții în domeniul vieții religioase să nu fie subordonată altor ministere (cu priorități culturale, educaționale, de ordine publică sau de asistență socială), ci să se recunoască faptul că viața religioasă a cetățenilor este o valoare suficient de importantă pentru a fi garantată și protejată ca atare, printr‑o instituție de stat distinctă. Fără îndoială, așa cum se menționează și în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, „Statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social‑caritabil, cultural și de parteneriat social, precum și statutul lor de factori ai păcii sociale”, însă numai existența unui organism statal de sine stătător reflectă în mod deplin specificul și amploarea activității cultelor religioase.

2. Primii 130 de ani de existență a acestei instituții au fost marcați de preocuparea deosebită a autorităților vremii de „supraveghere și control” al activității cultelor religioase. Astfel, Legea 54/1928 privind regimul general al cultelor prevedea că „Statul are asupra tuturor cultelor dreptul de supraveghere şi control, care se va exercita prin Ministerul Cultelor” (art. 25).

Pe de altă parte, însă, două momente esențiale în istoria modernă și contemporană a Bisericii Ortodoxe Române, respectiv recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică a Autocefaliei în anul 1885 și a Patriarhatului în anul 1925, au fost posibile și datorită implicării deosebit de active a Statului Român.

3. Raporturile Stat‑Biserică vor suferi schimbări esențiale odată cu instaurarea regimului comunist, accentuându‑se atribuțiile de supraveghere și control. În acest sens, Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, noua reglementare în materie, enunța atribuțiile Ministerului Cultelor prin verbe precum „examinează”, „aprobă”, „încuviințează”, „suspendă”, „verifică”, „recunoaște”, „anulează” etc. Cu toate acestea, nici un act normativ din acea perioadă nu a reglementat expres separarea Statului de Biserică.

Ulterior, Decretul nr. 334/1970 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului Cultelor prevedea dreptul acestei instituții de a „înfăptui politica statului cu privire la organizarea şi activitatea cultelor” (art. 1), de a avea drept de control şi supraveghere a întregii activități a cultelor, de a aproba înfiinţarea unităţilor de cult și a mănăstirilor, de a suspenda orice dispoziții ale cultelor şi de a cere acestora orice fel de date şi informaţii.

4. Însă, ultimele trei decenii, odată cu schimbările politice de după decembrie 1989, au dus la o dezvoltare a relației dintre Stat și culte fără precedent în istoria României, pornind de la principiile democratice ale libertății de conștiință și ale libertății credințelor religioase, precum și de la prevederile art. 29 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora „cultele religioase sunt autonome faţă de Stat şi se bucură de sprijinul acestuia...”. Așadar, înțelegând rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești, Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit constant activitatea acestora din punct de vedere financiar, edilitar, cultural și educațional, devenind un partener de dialog esențial al cultelor recunoscute.

Actualele atribuții ale Secretariatului de Stat pentru Culte, cuprinse în Hotărârea de Guvern nr. 44 din 13 februarie 2013 privind organizarea și funcționarea Secretariatului de Stat pentru Culte, reflectă sfera largă a competențelor acestui organism central și rolul său proeminent în cultivarea relațiilor dintre culte și a acestora cu statul și cu autoritățile centrale și locale. Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte contribuie la buna desfășurare a vieții religioase în societate prin: monitorizarea aplicării actelor normative interne și internaționale referitoare la respectarea libertății religioase; participarea la soluționarea amiabilă a conflictelor dintre culte; elaborarea și avizarea proiectelor de acte normative cu implicații în domeniul vieții religioase; analizarea și întocmirea planurilor de învățământ și a programele analitice pentru predarea religiei; analizarea legalității înființării unor noi culte și asociații religioase; sprijinirea salarizării personalului clerical, monahal și neclerical, atât în țară, cât și în străinătate; sprijinirea activităților de asistență religioasă și socială în armată, penitenciare, spitale, în cămine de bătrâni, case de copii și în alte instituții; acordarea de sprijin financiar pentru construirea, repararea și restaurarea lăcașurilor de cult, a bunurilor din patrimoniul cultural național, a clădirilor administrative bisericești și a instituțiilor de învățământ teologic; achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității de cult în România și în comunitățile românești din străinătate etc.

5. Cele mai importante momente de cooperare instituțională între cultele recunoscute și Statul Român după 1990 au fost întâlnirile care au dus la redactarea textului Declarației cultelor pentru integrarea României în Uniunea Europeană de la Snagov din anul 2000 şi a actualei Legi nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (în anul 2005). Totodată, în ultimii ani, mai ales în perioada pandemiei, au fost organizate numeroase ședințe comune de lucru cu larga participare a autorităților publice centrale, dintre care, fără precedent, trei întâlniri ale reprezentanților cultelor religioase cu prim‑miniștrii Guvernului României. Toate acestea au fost posibile cu contribuţia Secretariatului de Stat pentru Culte.

În același timp, cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul vieţii sociale se explică atât prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile populației României, cât şi prin nevoia de a face faţă multor probleme de ordin social: sărăcia, sănătatea precară a cetățenilor, migrația, șomajul, ajutorarea bătrânilor, a copiilor, a persoanelor defavorizate etc.

Așadar, Biserica Ortodoxă Română are convingerea că, în colaborare cu instituțiile Statului, este chemată să aducă o contribuție permanentă şi multiplă la viaţa societății românești mai ales pe plan spiritual, cultural, educațional şi social‑filantropic. Această misiune derivă nu numai din nevoile contextului social de astăzi, ci în primul rând din mesajul Evangheliei, care nu desparte iubirea faţă de Dumnezeu de iubirea faţă de oameni, tocmai pentru că Dumnezeu iubește pe toți oamenii şi dorește mântuirea lor.

În încheiere, ne exprimăm aprecierea deosebită față de domnul Victor Opaschi, secretarul de Stat pentru Culte între anii 2013 şi 2022, care a făcut demersurile legale și a obținut în mod constant creșterea sprijinului financiar al Statului pentru salarizarea personalului cultelor, pentru construcții și reparații, a modernizat interacțiunea dintre instituția sa și cultele religioase în ceea ce privește utilizarea banilor publici, realizând aplicații informatice care să asigure deplina corectitudine tehnică în acest domeniu atât de important. De asemenea, a răspuns cu promptitudine solicitărilor cultelor religioase și a contribuit la identificarea de soluții în fața provocărilor sociale care au impact asupra vieții religioase din România.

Desigur, în prezent apar noi provocări şi noi priorități care necesită o intensificare a cooperării dintre Stat şi cultele religioase.

Toate acestea ne îndreptățesc să afirmăm că, în prezent, cooperarea cultelor religioase cu Secretariatul de Stat pentru Culte este una necesară şi firească, libertatea religioasă fiind un drept fundamental al cetăţenilor unei societăți democratice.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*Mesaj transmis la împlinirea a 160 de ani de la înființarea Ministerului Cultelor, al cărui continuator este Secretariatul de Stat pentru Culte, joi, 10 februarie 2022, București, Aula Academiei Române