Semnificația numelui Anania

Dicţionar

Semnificația numelui Anania

De la ce vine numele „Anania”:

Numele „Anania”(gr. Ananias) este un nume de origine ebraică ‒ „Hanan-Yah” ‒ care înseamnă etimologic „Yahve (Dumnezeu) este favorabil/binevoitor”.

În Vechiul Testament întâlnim un anume Anania, fiul lui Azor, proroc mincinos care a trăit în timpul prorocului Ieremia, dar şi un Anania, unul dintre cei trei fraţi tineri care s-au izbăvit de foc în Babilon, în vremea prorocului Daniel.

În Noul Testament numele este purtat de trei persoane diferite: Apostolul Anania ‒ creştinul evreu din Damasc care l-a botezat pe Saul (Apostolul Pavel); acest Anania este considerat de tradiţia Bisericii unul dintre şaptezeci de Apostoli şi primul episcop de Damasc, mort muceniceşte la Elefteropolis; Anania, soţul lui Safira, creştin evreu din Ierusalim, care a vrut să-i înşele pe apostoli şi prima comunitate creştină (Fapte 5, 1-5); Anania, arhiereul Sinedriului din Ierusalim (47-59 d.Hr.), care l-a judecat pe Apostolul Pavel (Fapte 23-24).

Dar sunt şi alţi Sfinţi care au purtat numele de Anania: unul dintre sfinţii trei tineri (Anania, Azaria şi Misail), prăznuiţi împreună cu prorocul Daniel la 17 decembrie; Apostolul Anania, prăznuit la 1 octombrie; Sfântul Mucenic Anania Persul, prăznuit la 1 decembrie; Sfântul Mucenic Anania preotul, pomenit împreună cu Sfântul Mucenic Petru temnicerul şi alţi şapte ostaşi care au fost cu dânşii în ziua de 26 ianuarie; Profetul Anania, care în pace s-a săvârşit, pomenit la 27 martie, Sfântul Mucenic Anania, care de sabie s-a săvârşit, pomenit la 9 iunie.

Ca personalităţi, întâlnim: Anania, slujitorul pictor al regelui Abgar al Edesei, care l-a trimis să zugrăvească chipul lui Hristos (a se vedea 16 august ‒ pomenirea aducerii Icoanei celei nefăcute de mâna a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în păzita de Dumnezeu împărăteasa cetăților a Constantinopolului); Mitropolitul Bartolomeu (Anania), scriitor, traducător, poet şi cărturar român, trecut la Domnul la 31 ianuarie 2011.

Citește despre: