Postind, ne facem părtaşi experienţei drepţilor şi marilor profeţi din Vechiul Testament, urmând pe Hristos însuşi, dar şi pe marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii, învăţătorii noştri. Înţelegem, astfel, că poştirea are un sens adânc, cuprinzând nu doar înfrânarea trupului, ci, înainte de toate, o lucrare a sufletului căutător de Dumnezeu, sub umbrirea harului Său. Înstrăinându-ne de dragostea Tatălui, suspinăm apoi, iar lacrimile aduc mângâiere şi mângâierea naşte nădejde. Acesta este drumul de Ia cădere prin pocăinţă spre înviere.

Mai întâi, postul nu trebuie văzut ca o regulă impusă, o constrângere şi contorsionare a firii umane. Sfântul Vasile spune că postul „are aceeaşi vechime ca şi omenirea”, pentru că omul a fost creat dintru început spre postire.

Dumnezeu i-a făcut pe oameni vegetarieni, spunându-le: „ Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el Acestea vor fi hrana voastră” (Facerea 1, 29). De altfel, şi animalele au fost create să se hrănească cu vegetale, ceea ce arată că postul nu se îndreaptă împotriva naturii, ci este în concordanţă cu ea.

Practic, postind, omul se întoarce la starea paradisiacă, atunci când nu trebuia să verse sânge pentru a se hrăni, ci se bucura de roadele dăruite de pământ. Consumul de carne a fost permis de Dumnezeu prin iconomie abia după Potop, după ce omenirea cunoscuse „vârste” de pervertire şi fărădelegea se înmulţise (Facerea 6, 5). Abia atunci, după pătrunderea uciderii, a poligamiei, după scurtarea vieţii şi după ce omul s-a dovedit a fi „numai trup”.

Dumnezeu pune în animale frica faţă de om. Astfel, postul biblic înseamnă recuperarea raiului pierdut, chiar şi eshatologic. Pe muntele lui Dumnezeu, în împărăţia mesianică, Dumnezeu vesteşte redobândirea păcii dintre animale şi oameni. În prorocia lui Isaia, la capitolul al unsprezecelea, este descrisă tocmai convieţuirea lupului şi a mielului, a leopardului şi a căprioarei, a viţelului şi a puiului de leu, supravegheaţi de un copil; atunci, leul îşi va redobândi firea paradisiacă, scăpând de transformarea sa într-un animal de pradă.