Vreau să încep prin a face o scurtă introducere despre Sfânta Cuvioasă Parascheva, cea care m-a ajutat în multe perioade de cumpănă ale vieţii mele. Născută în satul Epivata din Tracia, Sfânta Parascheva a fost încă de mică crescută în teamă de Dumnezeu şi cu deprinderea rugăciunii, postului şi milosteniei. Viaţa sa a fost dedicată întru totul lui Dumnezeu devenind un model al smereniei şi devotamentului, fapt pentru care a fost aşezată în rândul sfinţilor. Sfintele sale moaşte aflate în catedrala din Iaşi (aduse de la Constantinopol în Moldova de către Vasile Voievod în anul 1641) reprezintă azi un „izvor al tămăduirii” căci nu puţini sunt cei care aflaţi în boli, neputinţe, pagube şi diferite probleme au găsit datorită Sfintei Parascheva rezolvare, linişte, bucurie, sănătate sufletească şi trupească.

Primul meu contact (dacă pot spune aşa) cu Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost în anii copilăriei, când părinţii (îndeosebi mama) obişnuiau să mă ducă la biserică şi să îmi explice însemnătatea lui Dumnezeu în viaţa noastră. Anii au trecut, am crescut, am evoluat, am trecut prin diferite schimbări, am suportat întâmplări nu tocmai plăcute, am plâns, am râs, m-am ridicat de fiecare dată şi am mers mai departe. Mă puteam lipsi de anturajele după care alergau toţi prietenii mei, de “popularitatea” din şcoală dar nu mă puteam lipsi de prezenţa şi ajutorul lui Dumnezeu în viaţa mea. Primul hop mai mare pentru mine şi cred eu că pentru majoritatea a fost intrarea la liceu şi ispitele de tot felul care au început să se înmulţească, tentaţiile tot mai mari, nevoia de a te integra în noul colectiv, teama de a nu fi marginalizat şi frica de insuccesul în lupta de a-ţi „câştiga” prietenii.

Eram în clasa a XI-a când eşecul într-o relaţie pe care eu o credeam serioasă m-a adus într-o stare de nesiguranţă, teamă şi indiferenţă. Pe lângă asta, stresul legat de şcoală (fiind implicată în multe proiecte) şi anumite probleme de sănătate, deşi din perspectiva altora ar fi părut banale în ochii mei deveneau tot mai apăsătoare. Multele dimineţi în care mă trezeam cu gândul la Sfânta Parascheva m-au pus pe gânduri, aşa că am hotărât să urmez cele 40 de zile citind acatistul acesteia, stăruind în rugăciune, respectarea zilelor de post miercurea şi vinerea, participarea frecventă la slujbele bisericii şi bineînţeles relaţia cu duhovnicul pentru Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Euharistiei (lucruri normale pentru un creştin practicant). În aceste 40 de zile am trecut prin două momente mai dificile pentru liniştea mea sufletească, problemele îmi păreau tot mai adânci şi greu de văzut luminiţa de la capătul tunelului.

Pe de-o parte ameninţările pe care eram nevoită să le suport (din partea fostului prieten) şi teama de a spune părinţilor, iar pe de altă parte accentuarea stresului ce mă împiedica să mă concentrez asupra muzicii (studiam canto la un liceu de muzică) fapt care a adus nemulţumirea profesoarei care îmi atrăgea mereu atenţia că se apropiau evenimentele la care trebuia să particip şi la care trebuia să mă prezint excepţional.

Înaintea zilei în care m-am simţit total eliberată, fără griji şi ameninţări am avut un vis în care mă aflam la o răscruce, nedumerită am început a mă ruga şi am ales drumul pe care am zărit icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, aurie, strălucitoare, trezindu-mă cu o bucurie şi pace sufletească imensă încât am izbucnit în plâns. De asemenea, în noaptea dinaintea unui concurs şi recital important un alt vis mi-a călăuzit paşii. Rătăceam printr-un labirint, speriată, încercând cu disperare să găsesc ieşirea, nereuşind am început a plânge şi implorând pe Sfânta Cuvioasă Parascheva să nu mă abandoneze. Zis şi făcut, căci deodată a apărut o lumină puternică ce înconjura aceeaşi icoană din visul anterior, o voce şoptindu-mi „Nu te teme!” şi pe care am urmat-o până am reuşit să găsesc drumul către ieşirea din vis şi către ieşirea mea la lumina succesului, entuziasmului şi bucuriei după o lungă perioadă de timp.

Sunt conştientă că nu trebuie să ne ghidăm după vise în viaţa noastră, căci ele sunt uneori doar mici imbolduri care ne fac să sperăm şi să ne continuăm drumul, dar pentru mine cele două au avut o mare însemnătate. Momentul în care simţi că nu mai poţi rezista gândurilor care se abat asupra ta, când încerci să nu îngreunezi şi pe alţii cu povara ta, când te fereşti a te expune de teama de a nu fi luat în râs şi când realizezi că nu poţi fugi la nesfârşit se întâmplă ca bunul Dumnezeu prin sfinţii săi să ne întindă o mână de ajutor.

Odată ce a dispărut stresul şi teama cei doi „duşmani” ai mei, lucrurile au început să revină la normal, însă nu am încetat a mă ruga şi mulţumi pentru ajutorul acordat. Ca urmare un an mai târziu datorită Sfintei Cuvioase Parascheva, Maicii Domnului şi bunului Dumnezeu m-am putut bucura de succesul la examenul de bacalaureat şi examenul admiterii la facultate. Tot datorită lor după o perioadă destul de încărcată am primit şi binecuvântarea unei noi iubiri, pe care o consider una din minunile din viaţa mea. Începi să fii un om fericit şi împăcat cu tine însuţi, să apreciezi ceea ce celălalt îţi oferă, să fii dispus a da la o parte orgoliul şi indiferenţa, să fii mulţumitor şi să dăruieşti iubire celor din jurul tău fără a mai aştepta ceva în schimb. Cu adevărat, răsplata va fi una pe măsură, te va” lovi” Dumnezeu cu atâtea bucurii încât vei începe a te întreba „Oare merit toate astea?”

Momentul în care începi să nu te mai acuzi pentru tot ce ţi se întâmplă în viaţă, momentul în care te accepţi pe tine aşa cum eşti cu bune şi cu rele, când începi să te iubeşti pe tine însuţi, începi a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă. Fiecare dintre noi suntem fiinţe ale lui Dumnezeu şi pentru fiecare dintre noi există un loc sub soare. Grija noastră trebuie să fie pentru sufletul nostru, să căutăm să ne îndreptăm greşelile, să iertăm, să zâmbim, să fim sinceri şi oneşti, să avem demnitatea de a accepta înfrângerile, să avem simţul responsabilităţii şi al dreptăţii, dar mai ales să preţuim timpul, căci avem atât de multe ocazii pe care le irosim, atâtea momente în care am putea rosti o rugăciune sau a transmite un gând bun celui drag, atâtea momente în care am putea privi şi la necazul celui de lângă noi nu doar la lipsurile noastre. Cred că e important să practicăm mai des curajul, să nu ne transformăm într-o grupare de plângăcioşi, căci mereu va exista un altul care va suferi mai mult decât noi, de accea e chiar indicat să ne punem în locul celuilalt şi să dăm pătura egoismului la o parte; în fond... acelaşi pământ ne acoperă pe toţi.

Bunul Dumnezeu, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi nu numai, cred că mi-au călăuzit paşii şi m-au ajutat în cele mai critice momente ale vieţii mele. Cred că Sfânta mea ajutătoare Parascheva m-a salvat cu rugăciunile încă din copilărie când am plătit neastâmpărarea mea cu spitalizări, operaţii şi îngrijorarea părinţilor şi chiar a doctorilor când în urma unei anestezii nu eram dispusă a mă mai trezi. Întâmplarea de la ora de educaţie fizică, la liceu, când din pricina unei colege m-am lovit la coloană când nu mă puteam mişca şi pentru câteva minute am crezut că mi se pregăteşte „transferul” către lumea cealaltă, dar... am simţit ajutorul divin. Totodată, faptul că am fost ferită de atâtea ori de diferite accidente şi situaţii neplăcute, fapt pentru care nu pot spune că aşa a fost să fie ci: „Bucură-te Paraschevo, mult folositoare!”.

Povestea pe care v-am împărtăşit-o nu face parte din lumea fabulosului, nu este inventată sau inspirată din seriale, ci pur şi simplu întâmplări din viaţa mea pe care eu le consider binecuvântate, întrucât au contribuit la maturizarea şi evoluţia mea spirituală. În fiecare dintre noi ar putea creşte o floare specială a sufletului cu petalele iubirii, răbdării, credinţei, înţelegerii, smereniei, bunăvoinţei, dar desigur că totul depinde de cum privim lucrurile şi de voinţa noastră. Pentru asta, la rădăcină trebuie pusă sămânţa nădejdii şi iubirii de Dumnezeu, ulterior floarea va începe să crească şi să râvnească după setea rugăciunii şi faptelor bune, trebuind curăţată de răutăţile şi grijile inutile ale acestei lumi şi a avea cât mai multă parte de lumina bucuriei şi liniştei transmisă cu ajutorul Sfintelor Taine.

Mulţumesc bunului Dumnezeu şi vă mulţumesc vouă, dragi cititori, pentru răbdare, critică sau gândul cel bun; sunt conştientă că povestea mea nu a cuprins evenimente şocante sau dramatice, dar nu doar acestea ne afectează căci şi „boala” sufletului e la fel sau poate chiar mai dureroasă ca cea trupească. Sfânta Cuvioasă Parascheva să vă ocrotească, să vă aducă cât mai multe bucurii, nu uitaţi a vă pune nădejdea în Dumnezeu şi trăiţi-vă viaţa simplu şi frumos.

Nu îmi găsesc cuvintele aşa că voi încheia cu un frumos îndemn al Sfântului Atanasie cel Mare: „Ştim că trebuie să slujim nu vremurilor,ci lui Dumnezeu.”

Doamne ajută!