La vârsta de 10 ani, după ce a auzit într-o biserică închinată Maicii Domnului cuvântul: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mat. 16:24), Sfânta Parascheva şi-a împărţit hainele săracilor. Avea să facă acest lucru de mai multe ori, din această cauză de multe ori părinţii o certau. După moartea părinților moştenind o mare avere, tânăra Parascheva a dăruit săracilor partea ce i se cuvenea de moştenire şi s-a retras “în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de învăţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile acestora, a părăsit capitala, îndreptându-se spre ţinutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă și după ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănăstire de călugăriţe în pustiul Iordanului.                                                                                             

Într-o noapte pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteşti: “Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. După ce a avut această vedenie, Sfânta a călătorit până la Constantinopol, unde s-a rugat Maicii Domnului în faţa icoanei din biserica Vlahernei să o ocrotească şi de aici înainte. Încredinţându-se Împărătesei Cerului, ea s-a întors pe meleagurile natale unde împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu. A fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să ştie cine era. Dar Dumnezeu, voind să o proslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie şi trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, aflară trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputred şi plin de mireasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corăbierului, cel rău mirositor. Dar, în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de mulţime de îngeri. Unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat şi i-a zis: “Gheorghe, pentru ce n-aţi socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ? ”Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis şi care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei şi să-l aşeze undeva, într-un loc de cinste. Aceeaşi vedenie a avut-o şi o femeie credincioasă, cu numele Eftimia, într-acelaşi chip şi în aceeaşi noapte, şi a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare.              

Credincioşii de acolo, auzind de visul celor doi, au înţeles că este un semn dumnezeiesc, drept care au luat trupul Cuvioasei din mormânt şi l-au adus cu mare bucurie, aşezându-l în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte. Se spune că drept-credincioşii creştini din Epivata au zidit o biserică chiar pe locul în care au trăit părinţii ei şi unde ea însăşi văzuse lumina zilei. Vestea despre minunile care se săvârşeau în apropierea cinstitelor moaşte s-a răspândit curând în Tracia şi în Peninsula Balcanică și astfel Patriarhia ecumenică a hotărât trecerea ei în rândul sfinţilor.

După ce au stat în Biserica Sfinţii Apostoli din Epivata vreme de vreo două sute de ani, săvârşindu-se multe semne şi minuni în jurul lor, din cauza evenimentelor politice care au adus multă durere în ţările balcanice, cinstitele moaşte ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri, fiind tuturor alinare în suferinţă. Astfel moaştele Cuvioasei Parascheva au fost strămutate de la Epivata la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, iar apoi la Belgrad, unde au rămas până ce turcii au cucerit orașul și Serbia a fost transformată în pașalâc turcesc, fiind duse la Constantinopol. Aici au rămas până în 1641, când moaștele sfintei au fost date domnitorului Vasile Lupu drept recunoștiință, după ce domnitorul plătise toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol.    

Preotul Sandino din Macedonia descrie sosirea la Iaşi a Sfintei: „Domnul Vasile, cu norodul lui, merse pe jos mult loc şi întâmpină sfintele moaşte şi le sărută cu capul descoperit, cu toţi oamenii săi. Iar în acea zi, la mănăstire se făcu mare praznic şi îi puse pe toţi câţi erau – preoţi, arhierei, ieromonahi, ierodiaconi – de slujiră şi multe daruri el împărţi la săraci şi ei arătară multă evlavie faţă de Sfântă, iar mulţi bolnavi de orice boală se însănătoşiră şi cu măreţie s-a preamărit Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei”.

Cea mai mare minune a Cuvioasei Maicii noastre, Sfânta Parascheva este însăşi preamărirea trupului ei cu darul neputrezirii, al vindecării de boli şi al izbăvirii de multe nevoi şi primejdii.

O altă minune care a uimit Moldova şi ţara noastră a fost izbăvirea fără nicio vătămare a moaştelor Sfintei Parascheva din incendiul izbucnit în noaptea de 26 spre 27 decembrie, anul 1888, în paraclisul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Aprinzându-se de la un sfeşnic catafalcul cuvioasei, s-a topit argintul care îmbrăca racla, dar lemnul şi sfintele ei moaşte, deşi erau învăluite în jăratic, au rămas întregi şi nevătămate, spre întărirea credincioşilor şi uimirea celor îndoielnici. Moaștele Sfintei au fost duse în Catedrala mitropolitană din Iași, unde se găsesc și în zilele noastre și unde pe 14 octombrie, când avem sărbătoarea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva ,,cea noua”, creștini din toate colțurile țării vin să se închine moaștelor Sfintei și să se roage ei pentru toate nevoile și trebuințele zilnice, Sfânta săvârșind până astăzi multe minuni.

Straiele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt schimbate de cinci ori pe an, în semn de mulțumire și recunoștiință pentru darurile revărsate de Dumnezeu asupra noastră, pentru rugăciunile ei.

Veşmintele sunt înlocuite de şapte preoţi în timp ce rostesc Acatistul Sfintei. În momentul în care are loc înveșmântarea moaștelor, Catedrala se închide. Preoții desfac agrafele care prind veșmântul la spate, moaștele rămânând învelite într-un al doilea veșmânt care nu se schimbă niciodată. Se spune că acela este veșmântul în care s-au adus sfintele moaște. Acest giulgiu este dintr-o pânză de in, ros de trecerea anilor și are înscris pe el, ca un sigiliu, blestemul lui Vasile Lupu și al Mitropolitului Varlaam: "Blestemat să fie cel care va împraștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva".