Fiică și soție de împărat, Sfânta Ipomoni a trăit în secolul al IV-lea și a primit acest nume care înseamnă „răbdare” în momentul în care a pășit pe calea monahală, după moartea soțului alături de care petrecuse 35 de ani și care, de asemenea, fusese tuns în monahism cu două săptămâni înainte de a trece la cele veșnice. Toată viața ei ca prințesă sârbă și împărăteasă bizantină a păzit poruncile creștinești, făcând faptele bune pe care i le inspirau dorul ei neîncetat după Domnul și rugăciunea.

A trecut peste toate ispitele cu multă răbdare și credință nestrămutată în Dumnezeu, iubind poporul ca pe cei opt copii ai ei. Apoi, în cei 25 de ani petrecuți în Mănăstirea Sfintei Marta s-a arătat ascultătoare, fără a ține cont de faptul că fusese împărăteasă, și s-a făcut asemenea surorilor ei.

A ctitorit un așezământ pentru bătrâni, punând spre închinare moaștele Sfântului Patapie Tebeul, sfânta având multă evlavie față de el. S-a mutat la cele veșnice cu trei ani înainte de căderea Constantinopolului și a fost înmormântată în Mănăstirea Pantocrator.

După ce Constantinopolul a fost cucerit, un nepot a mutat sfintele moaște ale Cuviosului Patapie Tebeul și capul Sfintei Ipomoni în orașul Loutraki din Grecia, într-o peșteră, loc în care apoi a fost construită o biserică și care păstrează și astăzi sfintele odoare.