La liturghie, Matei 24, 3-35:

În vremea aceea şezând El pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? Răspunzând, Iisus le-a zis: Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi. Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. 

Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă – atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. Cel ce va fi pe casă să nu se coboare, ca să-şi ia lucrurile din casă. Iar cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi, ca să-şi ia haina. Vai de cele însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: Iată este în pustie, să nu ieşiţi; iată este în cămări, să nu credeţi. Căci precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi.

Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Evangheliile care se citesc în primele două zile ale Săptămânii Mari, începând de la Denia de luni (duminică seara) și până la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite de marți, constituie un preludiu, o pregătire a credincioșilor pentru Sfintele Patimi ale Domnului. Astfel, după evenimentele învierii lui Lazăr și Intrării Domnului în Ierusalim, atenția se focalizează pe capitolele 21-24 de la Sfântul Evanghelist Matei, care conțin dialoguri ale Domnului Iisus cu ucenicii Săi, precum și cu mulțimile adunate la Ierusalim în preajma Paștilor iudaice, culminând cu descrierea vremurilor din urmă.

La Liturghia Darurilor din Lunea Mare este citit un fragment semnificativ referitor la semnele sfârșitului lumii. Există în Sfintele Scripturi mai multe referiri la aceste momente înfricoșătoare. În general, vremurile din urmă sunt caracterizate – și aceasta nu numai în Biblie și în tradiția iudeo-creștină, ci și la alte popoare, din India până în America dinainte de Columb – prin degradarea ordinii morale coroborată cu aceea a ordinii naturale. Adică pe lângă înmulțirea fărădelegilor, diferite semne cosmice precum întunecarea neașteptată a cerului, căderea unor stele, creșterea sau descreșterea bruscă a mării, decalarea anotimpurilor vor caracteriza apropierea sfârșitului lumii. Oamenii au fost în toate veacurile bântuiți de această viziune apocaliptică. În treacăt fie spus, „apocalipsă” înseamnă revelație, descoperire și nicidecum sfârșit, deși limbajul curent a impus asocierea apocalipsei cu vremurile de pe urmă.

În Evanghelia după Matei, ucenicii Îl întreabă pe Iisus nu când, ci care sunt semnele care anunță a doua Sa venire pe pământ și sfârșitul veacului. Domnul le spune că vor veni unii ce vor pretinde a fi trimiși ai Lui sau chiar vor încerca să se identifice cu El. Alte semne sunt: războaie și zvonuri de războaie, conflicte între popoare și între împărății (mari puteri), foamete, ciumă (boli molipsitoare), cutremure prin diferite părți, prigoană împotriva ucenicilor lui Hristos (a se înțelege, împotriva creștinilor), trădări reciproce, toate culminând cu răcirea iubirii multora, cauzată de înmulțirea fărădelegii.

Acest text, până la versetul 13, se mai citește și la Sfânta Liturghie din sâmbăta a cincisprezecea după Rusalii, situată de obicei pe la sfârșitul verii. În Lunea Mare, pericopa continuă de la versetul 14 până la 35, în care Domnul mai anunță alte semn ale acelor vremuri: „Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile”, ceea ce înseamnă că nu va exista posibilitatea ca unii să se îndreptățească la Judecată prin cuvintele: „n-am știut” sau „nu mi s-a spus”. Discursul continuă cu indicații care par a avea de a face și cu o istorie deja întâmplată, anume căderea Ierusalimului în mâinile armatelor romane ale împăratului Titus și distrugerea sa, în anul 70, când a fost pusă statuia lui Jupiter în templul din Ierusalim. Domnul mai menționează și fuga poporului din cetate și greutățile refugiului, pentru ca apoi să revină la profeții ale încheierii veacurilor: apariția unor falși hristoși și a unor falși prooroci care vor avea puterea de a săvârși minuni, urmată de întunecarea soarelui și a lunii. În final, „se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă”, ca apoi îngerii să anunțe Judecata de Apoi, iar oamenii să fie adunați după cum se poate vedea în celebra frescă de pe peretele exterior vestic al bisericii ștefaniene de la Voroneț.

Analizând toate cele descrise de Mântuitorul, am putea crede că ne aflăm tocmai în acele timpuri. Însă o viziune istorică a lumii, bine documentată, arată că aceste semne au fost interpretate drept apropierea sfârșitului lumii și la vremea căderii Imperiului Roman sub popoarele migratoare, la căderea Constantinopolului sub turci, în timpul Războiului de 100 de ani și a Marii Ciume, în timpul celor două războaie mondiale. Fiindcă de la o generație la alta se pare că sfârșitul s-a tot amânat, s-au făcut și calcule pentru a descoperi când anume acest lucru se va întâmpla. Ultimele zvonuri anunțau anii 1999, 2000 sau 2012. În zilele noastre, pandemia de coronavirus, războaiele din Siria și Ucrania sau cutremurele din Turcia și alte nenorociri întregesc peisajul „apocaliptic” iminent.

O lectură duhovnicească a acestui capitol din Evanghelie ne face să înțelegem că Mântuitorul Hristos nu enumeră strict aceste semne, ci trasează linii generale, printre ele dând și câteva îndemnuri, învățându-ne cum să ne pregătim de întâlnirea cu Dreptul Judecător: „vedeți să nu vă amăgească cineva”; „luați seama să nu vă speriați” și mai adaugă: „cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”. Aceasta înseamnă că Domnul nu îi lasă pe ascultătorii de odinioară și nici pe noi cei de azi într-o ceață profetică, fiindcă spusele Sale nu sunt oracole și nici previziuni nostradamice care permit cele mai fanteziste interpretări. Scopul lor constă nu în scrierea dinainte a istoriei, ci în pregătirea celor credincioși pentru vremea când vor da seamă de faptele lor: „Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara e aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi”.

Sfârșitul nu este ceva care poate fi evitat, după cum spune Domnul: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”. Însă este de ținut seama că nu un viitor cataclism global este ceea ce ar trebui să ne guverneze viața, ci mai degrabă suma tuturor întâmplărilor în mijlocul cărora suntem fiecare dintre noi și toate faptele noastre. Esențială în viața noastră e mântuirea, care vine ca rezultat al răbdării tuturor necazurilor descrise și a multor altora, care diferă pentru fiecare dintre noi. Altfel spus, pe lângă un sfârșit general al lumii și o judecată generală a tuturor oamenilor, atunci când va veni Hristos a doua oară pe pământ, avem de a face cu sfârșituri mai mici, particulare și judecăți tot la fel de particulare, dar care nu sunt cu nimic mai importante. În acest sens trebuie interpretată indicația Mântuitorului cum că „nu va trece neamul acesta, până ce nu vor fi toate acestea”. S-a stins de mult generația care a auzit cu propriile urechi cuvintele lui Iisus și totuși sfârșitul lumii nu a sosit. Aceasta nu înseamnă că avertizările Domnului sunt false, ci că semnele care preced Judecata se împlinesc nu doar la nivel universal, ci și în viețile noastre particulare.