Dragostea noastră, Hristos-Domnul, S-a răstignit pentru întreg neamul omenesc, din iubire nemărginită și necondiționată.

Sfântul Nicolae Cabasila spune foarte frumos despre marea iubire a lui Hristos: „așa cum dragostea îi duce la extaz pe oamenii care se iubesc, la fel și dragostea lui Dumnezeu pentru oameni L-au făcut pe Acesta să Se smerească, și să devină Om”.

Dumnezeu și Om fiind, nu a lepădat rănile Crucii, ci păstrează asupra Sa toate aceste răni și le socotește ca pe o podoabă, le arată și îngerilor și Se bucură arătând ce a pătimit pentru om. Nimeni nu a dovedit o iubire mai mare ca aceea pe care a avut-o Hristos, Care, pe lângă faptul că a primit să fie lovit și că îi mântuiește pe cei nemulțumitori, Își consideră rănile prețioase. Astfel, dragostea lui Dumnezeu este esența adevăratei iubiri, dar nu una sentimentală, ci o iubire care izvorăște din nepătimire. 

Taina Răstignirii a fost pusă în lucrare pe Dealul Golgotei. Împăcarea omului cu Dumnezeu s-a săvârșit prin evenimentul istoric al Răstignirii. „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”, este ruga dumnezeiască care se înalță la cer. Nu este ruga unui om, ci a unui Dumnezeu către un Dumnezeu, pentru cei asupritori și batjocoritori. De altfel, toată creația și întreg universul a participat la Răstignirea Mântuitorului. Golgota este simbol al lumii căzute, dar și locul unde se întâlnesc păcatul și iertarea.

Pătimirile și Răstignirea lui Hristos nu ne sunt oferite pentru a ne alimenta gândurile și emoțiile, ci ca să purcedem pe calea renașterii, a înnoirii legăturii omului cu Dumnezeu și a îndumnezeirii.