Sfânta Muceniţă Chiriachi va fi sărbătorită la Huşi

Episcopia Huşilor

Sfânta Muceniţă Chiriachi va fi sărbătorită la Huşi

Biserica noastră o cinsteşte duminică, 7 iunie, pe Sfânta MAre Muceniţă Chiriachi. Mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi se află, începând din secolul al XVIII-lea, la Catedrala episcopală din Huşi

Sfânta Liturghie va fi oficiată în străvechiul lăcaş de închinăciune de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. "Mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi se află în Catedrala episcopală începând din anul 1763, de când episcop al Huşilor era Iacob Stamate, viitorul Mitropolit al Moldovei. În timpul păstoririi sale, mâna dreaptă a Sfintei Chiriachi a fost primită în dar de la Marea Lavră din Muntele Athos, pentru că acest vrednic ierarh a plătit datoriile pe care Marea Lavră le avea către Poarta Otomană. Şi aici, la Huşi, în mod special, înainte de desfiinţarea episcopiei, în anul 1948, era o sărbătoare foarte mare. Veneau creştini şi de dincolo de Prut. După desfiinţarea episcopiei, sărbătoarea a fost marcată într-un chip mai tainic", a amintit PS Corneliu.