În credinţa şi curajul Sfintei Filofteia se pot regăsi azi toţi copiii şi tinerii români. Agresaţi de televiziune şi de internet, rătăciţi în mirajul unei societăţi care le oferă repere strâmbe, generaţia de tineri are, însă, şi voci autentice, care ne dau speranţa unei reveniri la normalitate. Aşa se face că, la unul din liceele prestigioase din ţară, la capătul unei conferinţe pe teme de educaţie, susţinută de un cadru didactic din Norvegia, o elevă din audienţă s-a ridicat şi a spus următoarele cuvinte:„Stimată doamnă, timp de două ore ne-aţi vorbit doar despre bani, succes, carieră, avantaje materiale. Omul este şi trup, dar şi suflet. Despre importanţa sufletului, însă, nu am auzit nici un cuvânt. De aceea, consider că am pierdut timpul venind aici.” După câteva momente de linişte, profesoara sosită de pe meleaguri nordice, acolo unde sistemul educaţional nu ţine cont defel de calităţile sufleteşti ale copiilor, s-a ridicat şi a plecat, recunoscându-şi eşecul, pe plan moral. În fond, adolescenta noastră avea dreptate: un suflet credincios şi curat simte când sistemul doreşte să facă din el doar o resursă umană instruită, obedientă şi uşor de manipulat.

Copiii vin pe lume, încărcaţi cu lumină şi puritate, căci, înainte de a fi ai părinţilor, ei sunt ai lui Dumnezeu. Ştim că Dumnezeu ne vrea copii, avertizând că „cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.“ (Luca 18, 17) În sufletul copilului se oglindeşte Însuşi Creatorul. De aceea, copiii sunt atât de diferiţi de noi, adulţii, care purtăm pe umeri povara păcatelor. Privind în ochii lor curaţi, ne revenim ca oameni şi ne dorim să retrăim copilăria, căci ştim că în ea se află o comoară nepreţuită, un izvor al vieţii şi al nemuririi din care ne adăpăm, atunci când suferinţele ne copleşesc. În această fântână cu apă vie se păstrează, nealterate, rezervele sufleteşti pentru întreaga noastră viaţă. Aici s-au adunat cele mai curate amintiri: cântecele şi alintările mamei, poveşti şi jocuri pline de candoare, bucuria întâlnirii cu natura, în toate cele patru anotimpuri, întâlnirea cu îngerul nostru păzitor, cel care ne veghează, de-a lungul întregii noastre copilării, acoperind, cu aripile sale luminoase, chipul nevinovăţiei din noi.  

De multe ori, copiii ne spun lucruri uimitoare despre Dumnezeu, despre Maica Domnului sau despre sfinţi, ca şi cum altcineva, înaintea noastră, le-ar fi dat lecţii de credinţă. Înţelegem că Dumnezeu le aprinde în suflet, încă de la naştere, candela credinţei, a cărei flacără avem datoria să o păstrăm mereu vie. «Pruncii sunt într-o permanentă legătură cu Dumnezeu, deoarece nu au griji. Ce a spus Hristos despre ei? „Îngerii lor în ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri”. Copiii mici au comuniune cu Dumnezeu şi cu îngerul lor păzitor, care este mereu lângă ei. În somnul lor uneori râd, alteori plâng, pentru că văd diferite lucruri. Deseori îl văd pe îngerul lor păzitor, care îi mângâie, îi prinde de mânuţe, iar aceştia râd…»(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viaţa de familie, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003)

În lumea de azi, inocenţei şi farmecului copilăriei îi iau locul materialismul, senzualitatea, vulgaritatea, mediocritatea, incultura. Conectaţi pe reţelele de socializare, copiii români sunt expuşi unor riscuri enorme, 90% dintre aceştia accesând zilnic lumea virtuală, distrugătoare de suflete. Captivi în această lume paralelă, micuţii uită să mai comunice cu semenii, devin depresivi, narcisişti, mulţi dintre ei dezvoltând comportamente deviante, care pot ajunge până la furie, obsesie şi tendinţe agresive.

Dependenţi de internet, copiii ajung de multe ori să fugă de acasă sau chiar să se omoare, în cazul în care nu-şi mai primesc drogul. Anul trecut, o fetiţă de 11 ani din Giurgiu s-a sinucis pentru că tatăl ei i-a interzis să mai posteze fotografii pe facebook. Alte două fetiţe de 12 şi 13 ani din Hamburg şi-au dat întâlnire cu doi băieţi în vârstă de 15 ani, pe care i-au cunoscut pe chat. Băieţii le-au atras într-o mansardă, s-au năpustit asupra lor, le-au bătut şi le-au violat, abuzurile fiind puse ulterior pe seama „consumului excesiv de internet". Exemplul celor două fete arată că violatorii, incitaţi de pornografie şi filme violente, au pus în practică ceea ce văzuseră de atâtea ori în lumea virtuală. Exemplele de acest fel pot continua. Lumea întreagă e zguduită de suferinţa copiilor: a celor ucişi prin avorturi, abuzaţi fizic şi psihic, abandonaţi, malnutriţi, schingiuiţi, exploataţi, răpiţi şi ucişi pentru organe ori vânduţi ca sclavi sexuali în cadrul reţelelor de prostituţie.

Copilăria de azi tinde să devină o lume de coşmar. O lume pe care noi, cei mari, le-o pregătim cu grijă celor mai inocente fiinţe de pe faţa pământului. Votăm legi prin care ucidem nevinovăţia, familiarizându-i pe copii, de timpuriu, cu tot răul şi urâtul din lume, revărsând asupra lor mocirla din minţile şi sufletele noastre. Îi neglijăm, abandonându-i în faţa calculatoarelor şi televizoarelor. Le cumpărăm telefoane mobile şi tablete, adevărate „bombe cu ceas”. Într-un cuvânt, îi distrugem, cu bună ştiinţă. Iar atunci când vom înseta cu adevărat după lumina, gingăşia, drăgălăşenia şi puritatea lor, va fi prea târziu. Căci ne vom apleca să bem dintr-un un izvor secat.

Fie ca Sfânta Muceniţă Filofteia să-i ocrotească şi să-i întărească atât pe copii, cât şi pe părinţii lor, iar jertfa fetiţei martir să fie pildă tuturor, în aceste vremuri atât de tulburi, în care doar curajul şi nevinovăţia copiilor mai pot salva neamul nostru de la distrugere fizică şi morală, îmblânzind mânia Lui Dumnezeu, cea cu dreptate pornită asupra noastră.