Nu de la Dumnezeu ne vin astfel de gânduri! Din contră, trebuie să fim fericiți că Dumnezeu încă nu a secat pământul de sfinți, că încă mai sunt mucenici printre noi. Sfinții aceștia noi, care apar în calendar, sunt contemporani cu noi. Adevărată minune este aceasta!

Cu toţii avem câte un sfânt ocrotitor, un sfânt la care alergăm mai repede şi căruia îi cerem ajutorul mai stăruitor decât altora. Avem, aşadar, un sfânt al sufletului nostru.

Uneori ne este trimis, alteori ne documentăm despre viața acestuia și minunile săvârșite ori puterea de care ”dispune” și felul în care ne-am putea folosi de aceasta și abia apoi începem să ne rugăm lui.

Desigur, trăim într-o lume materială și privim totul prin prisma beneficiului personal. Așteptăm un rezultat imediat al rugăciunii și o recompensă garantată. Ori nu așa funcționează logica lui Dumnezeu. Bineînțeles că toate ostenelile noastre sunt răsplătite...cândva! Poate rugăciunea pe care o fac azi nu va primi răspuns ACUM, căci acum nu îmi este atât de rău; poate peste câțiva ani voi zace pe patul de moarte și nu mă voi putea ruga, iar ATUNCI Dumnezeu îmi va răsplăti rugăciunea. Și dacă nici la acel moment nu voi simți ecoul rugăciunii trecute, poate la Judecată va trage la cântar atât cât să-mi salveze sufletul.

Din aceeași perspectivă trebuie privite lucrurile și atunci când facem rugăciune pentru ceilalți.

Gândindu-mă eu la Preafericiții Sfinți, ajung la Sfânta Parascheva. Nu am cinstit-o niciodată, cel puțin nu așa cum se cuvine. Mai ales că de acasă știam că este o sfântă care se cinstește doar în Iași, noi fiind bihoreni, deci distanță mare. În plus, nici îmbulzeala aceea deloc creștinească de la praznic nu mi-a făcut o impresie bună niciodată.

Dar acum, am zis să citesc puțin din istoria existenței sale.

Născută într-o familie înstărită, ar fi putut avea parte de toate bucuriile din lume, adică lumești. 
Fericirea a fost că părinții ei, creștini trăitori, i-au expus aspectele viețuirii creștine, au învățat-o să ducă un trai în comuniune cu Dumnezeu.

Sădite în sufletul ei tânăr, frumoasele virtuți au înflorit, îndemnând-o la viață mânăstirească.

Cel mai dureros pentru un părinte este atunci când copilul tău face ceea ce l-ai învățat.

La fel se întâmplă în cazul Sfintei Parascheva; când ea începe să se poarte creștinește, autentic, părinții o asupresc. Dar nu din mânie! Ci din dragoste părintească, căci e dureros să-ți vezi copilul îmbrăcat în zdrențe, când tu sacrifici tot ce ai ca să-i fie bine lui.

Și apoi, odată plecată de acasă, fără posibilitatea de a afla vești despre familia care a crescut-o, cât de dureros trebuie să fi fost?!

În plan spiritual, cu adevărat fericită trebuie să fi fost și să fie încă Sfânta Parascheva!
Nu-mi pot închipui o iubire mai pură și mai necondiționată decât aceea a Lui Dumnezeu, pe care Ea a câștigat-o pe deplin.

Despre valoarea acestei iubite Sfinte a Lui Dumnezeu am început să-mi pun întrebări în urmă cu un an. Atunci am cunoscut-o.

S-a întâmplat într-o zi de vară când am mers cu întreaga familie la Mănăstirea Bezdin. Este o mănăstire veche, sârbească, uitată de lume și de timp. Acolo îl avem pe Sfântul Chiril. Un sfânt sârb, ale cărui moaște s-au păstrat întregi, fiind izvorâtoare de mir. Nu mulți îl cunosc și nu mulți se mai minunează de taina aceasta a izvorârii de mir!

Doar Dumnezeu, în marea Lui iubire de oameni, poate ști de ce mai lasă să se întâmple minuni pe pământ.

Acolo, am primit o iconiță cu Sfânta Parascheva. Nu am știut cine e, drept pentru care am întrebat. Doamna, tot sârboaică, era uimită că eu, româncă în țara mea, să nu o recunosc pe Sfânta.
Nici nu am pus mare preț pe acea iconiță...

M-am lăsat purtată de gânduri păgânești, zicând că icoana e chip cioplit. Și apoi, ce mare lucru putea să facă o mică iconiță?!

Am uitat toate acestea la un moment dat. De felul meu, eu cinstesc icoanele, îmi sunt dragi sfinții care-mi pășesc în casă!

Zilele trecute, am citit acatistul Sfintei Parascheva. Desigur, nu s-a întâmplat nimic.
Nu-i cer nimic altceva, decât să se roage la rândul ei pentru noi, pentru toți! Fiindcă ea a ajuns atât de aproape de Dumnezeu, poate mijloci pentru noi. Pe plan material aș putea să-i cer o sumedenie de lucruri, dar nu vreau să o mânii. Și în plus, nu asta mă frământă cel mai tare.
Mai dureros este că am trăit deja jumătate din viață și nu am făcut cât am putut, cum voi putea recupera de acum încolo? Nu am eu credința nici cea mai tare și nici cea mai curată. Și nici suficientă nu este! Dar mă rog Sfintei Parascheva să-mi ajute, să dobândesc cele necesare unui trai creștinesc.

Să se roage pentru toți, creștini și necreștini, să nu ne părăsească Dumnezeu întru păcătoșenia noastră, ci mai mult să ne ajute să vedem Lumina.

Și cu toții, dimpreună, să reclădim Biserica lui Hristos!

Așadar, Sfântă Parascheva, roagă-te pentru noi, pentru întărirea necredinței noastre și pentru mântuirea sufletelor noastre!