În 2008, fetiţa mea, în vârstă de 11 ani, a fost dusă cu salvarea la Neurochirurgie. Aşa am aflat cu durere diagnosticul: malformaţie arterio-venoasă pe creier ‒ neoperabilă, din naştere. Mi s-a mai spus că Alexandra nu va trăi. Starea ei se înrăutăţea rapid.

Mânată de speranţă şi întărită de credinţă, am alergat la Sfânta Cuvioasă Parascheva, rugându-mă cu lacrimi să-mi salveze fiica. Simţeam că o durere adâncă s-a deschis în mine, şi îmi dădeam seama că fetiţa mea, bolnavă de moarte, nu are nici o vină. Ea suferea doar din pricina păcatelor noastre.

Preotul din Catedrală a citit rugăciuni pe hăinuţele fetiţei mele bolnave, le-a stropit cu sfânta aghiazmă şi m-a sfătuit să citesc 40 de zile Acatistul şi Paraclisul Sfintei Parascheva. Aşa am făcut. Şi mare mi-a fost mirarea când, venind la spital, nu mi-am mai aflat fiica la Terapie Intensivă, conectată ca o legumă la aparate, ci venind singură în întâmpinarea mea.

După câteva zile a fost externată. Acum are 14 ani, merge la şcoală şi îşi doreşte să urmeze cursurile unui liceu de muzică. Am în minte imaginea fiicei mele, care cu ani în urmă nu putea să ţină un pix în mână şi abia se ţinea pe picioare, iar acum sunt recunoscătoare Sfintei Parascheva pentru minunea vindecării. Lacrimile mele de mulţumire privind-o nu se vor usca niciodată. (Anişoara, laşi, mama fetiţei Alexandra-Alina)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 40)