Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, că luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Parascheva, duhul tău.[1]

Această floare duhovnicească de mare preț și mireasă a lui Hristos, pe care o laudă pământul binecuvântat al Moldovei, mărgăritar neprețuit al vistieriei noastre, floare neveștejită a Bisericii lui Hristos, temelie neclintită a creștinătății s-a înălțat la un nou mod de existență – făptură nouă în Hristos[2], fiică a lui Dumnezeu[3], chip al lui Hristos, mădular al lui Hristos, făcând parte din trupul Lui[4], piatră în locașul lui Hristos[5] și moștenitoare a împărăției cerurilor[6] prin imprimarea și îmbrăcarea în Duhul Sfânt, rămânând neîncetat în acesta și iradiind, astfel neîncetat din Hristos. Prin Duhul a curs și a crescut mai departe în viața dumnezeiască și în bucuria dumnezeiască, perspectivă de lumină ce ne-o deschide El în infinitatea comuniunii cu Persoana lui Hristos, Care ni s-a deschis în Hristos, din iubire.

Fereastră deschisă spre infinitatea lui Dumnezeu ca persoană, acest copleșitor Dumnezeiesc Har a deslimitat viața existenței Sale (Cuvioasa Parascheva), dându-i putința împlinirii Sale ca și chip al lui Dumnezeu, ajutând înaintării Sale în asemănarea cu El, în infinitatea relației iubitoare cu El.

În sfinți Duhul Sfânt e iubire[7]. Prin Duhul Sfânt a cunoscut, deci, această mireasă duhovnicească pe Domnul. Prin Duhul Sfânt a mărit acest crin răsădit în grădina de sus pe Domnul în ceruri. Prin Duhul Sfânt a slăvit a sufletelor veselitoare pe Domnul.

Astfel, i s-a dăruit să înțeleagă în profunzimea ei marile taine ale vieții duhovnicești. Pe măsură ce simțea harul ei cuprindea din ce în ce mai mult această taină, și anume că existența personală a celui ce se roagă intim și inseparabil legată de cea a întregii umanități răspândite în timp și spațiu și recapitulate în Hristos. Sfânta s-a deschis și s-a unit tot mai deplin și în același timp, atât cu Dumnezeu, cât și cu umanitatea. Prin rugăciune, această făclie luminoasă a spart limitele strâmte ale izolării egoiste ale omului căzut în păcat și a îmbrățișat, ca Hristos pe cruce, întreg cosmosul și întreaga umanitate. Astfel, acest trandafir ceresc a dobândit calitatea de mădular al lui Hristos, făcând parte din trupul Lui[8], căci Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic[9]. Prin aceasta, dar acest aur lămurit s-a împărtășit de sfințenia și de îndumnezeirea infinită care este în trupul lui Hristos.

Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor[10]. Smerită de bună voie[11] a fost cinstitoarea hainei smereniei pentru că și-a golit mintea de cele vremelnice, spre a fi umplută cu cele veșnice, pentru că și-a dat seama cât de departe e de desăvârșirea divină și s-a străduit să se apropie de ea. Deși virtuoasă, nu s-a crezut niciodată desăvârșită, ci s-a străduit să urce mereu pe scara desăvârșirii, fiind convinsă că nu posedă nimic de la sine și că nu se poate mântui fără ajutorul lui Dumnezeu, implorând necontenit harul Său.

Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia[12]. Rodul pocăinței a plâns pentru că îi părea rău pentru păcatele săvârșite[13], prin care a mâhnit pe Domnul, ca fiul pierdut, ca Zaheu vameșul și din dorul după o viață desăvârșită. Fericită a fost de către Mântuitorul pentru că și-a plâns păcatele proprii, ale semenilor.

Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul[14]. Blândă a fost dătătoarea de mângâieri, căci stare de cumpănire și liniște sufletească, însoțită cu silința de a nu supăra și a nu se supăra de nimic, făcându-se plăcută lui Dumnezeu[15] și odihnă sufletească primind.

Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura[16]. Osânditoarea dușmanilor a dorit cu multă ardoare și stăruință să realizeze și să se realizeze binele în toate formele lui. Dorința după realizarea binelui a fost firească și continuă ca o nevoie vitală pentru îndreptătoare, cum sunt foamea și setea de hrană trupească.

Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui[17]. Pentru câștigarea mântuirii și a fericirii, Mântuitorul ne cere să fim milostivi, iar iubirea de Dumnezeu și de aproapele[18], ajutorarea materială și sufletească a semenilor aflați în nevoie a chipului bunătăților au izvorât din iubirea lucrătoare, iubirea cu fapta. Astfel, răsplată multă a primit Cuvioasa pentru lucrarea faptelor de milostenie, plată cerească și belșug de binecuvântări, rugăciuni ascultate.

Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu[19]. Neprihănită, nevinovată, lipsită de vicleșug, ca Natanael[20], precum pruncii[21]. Cu o inimă curată, neacoperită de ceața gândurilor și poftelor rele a gândit splendorile chipului lui Dumnezeu Cucernica.

Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema[22]. Cuvioasa este Doamna păcii. Este făcătoare de pace pentru că propovăduiește pacea izvorâtă din iubirea față de Dumnezeu și aproapele. Solie a păcii și a înfrățirii este trâmbița apostolească.

Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor[23]. Prigonită pentru dreptate, pentru credința sa, pentru virtuțile sale creștine, suferind din partea semenilor preablânda îndreptătoare din pricina luptei împotriva păcatelor lumii. Mântuitorul nostru a fost răstignit din această cauză. Prigonită a fost ocrotitoarea neobosită, pietre prețioase cu care să-și împodobească în cer cununa adunând.

Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea[24]. Fericită a fost de către Mântuitorul pentru că a suferit tot felul de ocări, defăimări, calomnii, prigoniri din cauza credinței în El și predicării Evangheliei. Împotriva unor astfel de râvnitori pentru o viață îmbunătățită, se ridică pizma și răutatea multora. Această pizmă se manifestă pe măsură ce râvna pentru Dumnezeu sporește și buna înrâurire se întinde.

Aspirând spre unitatea cu persoana care are unitatea cu toți (Iisus Hristos) – Căci eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, și vă veți sfinți, și sfinți veți fi, că sfânt sunt Eu, Domnul Dumnezeul vostru[25]; Fiți dar voi desăvârșiți, precum și Tatăl vostru cel din ceruri desăvârșit este[26] -, acest vas al Dumnezeiescului Har a găsit înlăuntrul lui îndemnarea spre nimicirea trupului păcatului și eliberarea din robia lui, înțelegând lumina mântuirii ca moartea cu Hristos pentru păcat și arvuna învierii și a vieții veșnice cu El[27].

Lepădarea de lume e o convingere pe care poți să o ai și în mijlocul lumii stând, precum poți să n-o ai și în mijlocul pustiei petrecând.

Cine se leapădă de lume nu mai stă la cumpănă între prețul lumii întregi, și între prețul sufletului, curățit și strălucit de slava lui Dumnezeu, în viața de apoi. Față de slava aceea, ale lumii de aici, toate sunt gunoi.

Sfinții sunt încorporările Duhului, iar Sfânta Parascheva, această candelă care luminează sufletele noastre întunecate prin al cărei Foc Dumnezeiesc încălzește fără a arde, însă, prin lucrarea Duhului Sfânt se imprimă, astfel, în întregime vieții celei adevărate.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel[28]. Luceafăr mult luminos al creștinătății, moștenitoare a împărăției cerești, locuitoare a Raiului, floare neveștejită a Bisericii lui Hristos. S-a ostenit pe pământ și s-a străduit să câștige împărăția cerească, trecând în viața de dincolo înarmată cu credință și nădejde în Dumnezeu, încălzită de focul dragostei și înveșmântată cu podoaba faptelor bune, atingând cele mai înalte culmi de trăire creștină și de desăvârșire morală.

Mult-folositoare este, deci, Cuvioasa Parascheva, vrednică mijlocitoare către Domnul, mângâierea oamenilor, alinarea de suferință, întărirea credincioșilor, pilda bunei cucernicii, luminarea celor nepricepuți, fierbinte mângâietoare a prigoniților, învingătoarea dușmanilor, cinstitoarea hainei smereniei, îndreptătoarea mândriei, miluitoarea săracilor, hrană duhovnicească, dătătoare de mângâieri, leacul durerii, mijlocitoarea tuturor creștinilor către Domnul.

Dacă iubim pe sfinți, să-i imităm[29]. Model de imitat este crinul răsădit în grădina de sus. În ea s-a întrupat sfințenia lui Hristos în diferite moduri, după individualitatea sa și după împrejurările vieții sale. Astfel, ea ne luminează calea ce duce la Hristos. Ea ne atrage spre urmarea lui Hristos, zicând cu Apostolul Pavel: Fiți urmăritorii mei, precum și eu al lui Hristos[30]. Ea ne ajută să ne ridicăm pe înălțimile sfințeniei, la care suntem chemați.

Prea Cuvioasă Maică Parascheva, milostivește-te și ajută la cererea robilor tăi.

Întinând, o suflete, veșmântul nunții, cum vom cuteza să intrăm împreună cu chemații cei aleși în cămara cea cerească a lui Hristos? Cum nu vom fi urgisiți de Dumnezeu? Ci, o, Prea Cuvioasă, cu rugăciunile tale mântuiește-ne.