Era perioada restanțelor dintre care la două urmam să mă duc eu. Le lăsasem pe restanță ca să mă pot pregăti mai bine. Timpul a fost scurt și din cauza stresului reușisem “performanța’ să nu mai pot memora nimic. Citeam din curs și uitam imediat, aveam o stare de nechef totală. Așa de rău nu mai ajunsesem niciodată și deși în general speram la o bursă acum mă gândeam că aș fi fericit să iau doar nota de trecere. Prietena mea nu contenea cu mesaje de încurajare însă fără folos; n-aveam nicio tragere de inimă și mă gândeam că o să rămân cu două restanțe pe vară. La revedere buget, la revedere cămin bun, la revedere bursă! Mă plimbam trist pe holurile facultății de teologie, cu capul plecat, ocazional ridicând privirea pentru a saluta vreun coleg sau distins profesor. În cele din urmă m-am decis să renunț la a mai citi și să merg la Sfânta, apoi la cuviosul Iosif, să mă închin. Îmi ziceam în gând că oricum n-o să se întâmple nimic, că notele bune n-aveau să pice din cer. Am intrat la cuvioasa, m-am închinat și am rugat-o simplu să mă ajute să trec de examene. Am ieșit afară și m-am dus la mormântul mitropolitului.

Aici m-am închinat și l-am rugat pe cuvios ca să se roage lui Dumnezeu să îmi dea putere să trec de examene. M-am așezat în fața mormântului pe piatră, sub copăcel, și am început să citesc din cursul pe care îl țineam pe genunchi. Însă aceeași problemă, citeam degeaba că nu pricepeam nimic. Ideile mi se amestecau și până să termin o frază, îi uitam începutul. M-am ridicat să plec, grăbit, am făcut doi pași pe alee și mi-a venit gândul că sunt puțin credincios, că ar trebui să mai insist, să mai stau puțin la mormânt să citesc. Cu puțină indignare și șovăială, ca un copil mofturos, m-am înapoiat la mormânt și am deschis iar cursul. Ședeam privind cu ochii în gol, când la un moment dat în dreapta mea apare un domn cam la 70 de ani. Mă privește cu drag și mă întreabă dacă am examen și la ce. După ce i-am răspuns mi-a spus că este conștient de greutățile pe care le au cei ce îmbracă haina neagră (referindu-se la haina preoției) și m-a sfătuit să mă rog pentru pacea inimii argumentând că atunci când inima e în pace și mintea funcționează bine. Mai apoi s-a închinat la mormânt cu plecăciuni, sărutând imaginea cuviosului de pe cruce cu evlavie. Pentru câteva secunde a stat nemișcat în fața crucii rugându-se. Înainte să plece mi-a repetat îndemnul sfătuindu-mă să mă rog și eu cuviosului pentru pacea inimii. După întâlnirea cu acest om minunat m-am mai înveselit puțin și simțeam deja că mitropolitul mi-a auzit rugăciunea. Am rămas la fel, cu ochii în zare, gândindu-mă la cele auzite mai devreme și rugându-mă pentru pacea inimii. Nu după mult timp apare în dreapta mea un alt închinător, de data aceasta o doamnă, care, uitându-se la mine cu drag m-a întrebat la rându-i dacă am examen. I-am răspuns, după care dânsa s-a aplecat spre mine, mi-a cuprins mâna și m-a încurajat spunându-mi că totul va fi bine, că s-a întâlnit cu domnul (nu am înțeles care domn) și că știe de mine. Mi-a spus în continuare că se va ruga pentru mine după care s-a închinat evlavios la mormânt și a plecat încurajându-mă ca și mai înainte.

După aceste două întâlniri ședeam îm încremenire și uimire de cele ce se întâmplaseră, încredințându-mă că Sfânta și cuviosul Iosif s-au rugat pentru mine. M-am dus bucuros la examene, în ziua aceea și în ziua următoare și la ambele am luat note bune totalizând o medie eligibilă pentru o eventuală bursă și pentru un loc de cămin bun. Mintea și-a revenit odată cu bucuria și nădejdea pe care le simțeam în inima mea și am conștientizat, poate mai mult ca oricând, că inima aflată în pace dă mult spor minții.

Prin scrierea acestui eseu doresc să-mi arăt recunoștința față de acești doi sfinți minunați ai lui Dumnezeu: Sfânta Parascheva și Cuviosul Iosif Naniescu de la care am simțit că am primit ajutor în cele povestite mai sus.

Sfânta Parascheva m-a ajutat de nenumărate ori încă de dinainte de a veni la Iași la Facultate, iar Cuviosul Iosif Naniescu m-a ajutat să leg prietenie cu actuala mea logodnică, de aceea noi îl numim nașul nostru întru Hristos și ne este tare drag de el.

Închei prin a îndemna pe orișicine care simte că are nevoie de ajutor să se roage acestor minunați sfinți. Cu ale lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi! Amin.