Aseară târziu citind despre concurs m-am gândit că voi avea ocazia să-mi pun gândirea literar-creatoare în funcțiune dar îmi voi umple și un gol de cunoaștere despre această sfântă, pe care am asociat-o ca nume cu una dintre mătușile mele mai îndepărtate ce cânta la biserică și avea o voce destul de stridentă, ce acoperea celelalte voci și îndepărta moțăiala bătrânelor așa cum mă îndepărta pe mine de orice asociere a numelui ei cu un nume de sfântă, așa că acum mi-am suflecat mânecile să înlătur această asociere absurdă…

Așa că, am deschis Internetul și citesc pe Wikipedia despre Cuvioasa Parascheva (cu ocazia asta descopăr că există și enciclopedia OrthodoxWiki). Da, așa-i, și eu tot Paraschiva zic, așa o cheamă si pe mătușa, cu "i". Deci e ocrotitoarea Moldovei și se pomenește în octombrie… nu mi-o închipui ca o moldoveancă și nici nu pot s-o asociez cu gutuile, oare ce asocieri mai sunt și astea? Mă uit în dreapta, născută și decedată în Epivat…, habar n-am da nici nu caut că altfel m-aș împotmoli în alte date și aș uita de sfântă. Ok… Hai sa văd ce scrie în enciclopedia ortodoxă… În prima fază îi văd icoanele, e foarte frumoasă și tânără.  Ce? Ea e Sfânta Vineri? Deci ea e Sfânta Vineri din povești? Dar în povești e o bătrânică și din câte știu mai are și un cățel și stă în pădure... acum că citesc îmi amintesc că de multe ori am auzit de copila aceea bună la suflet care își dădea hainele la săraci, chiar dacă era pedepsită de părinți. Fuga ei ca să se închine în bisericile Constantinopolului îmi amintește de altă fugă sfântă la templu, dar în acel caz era ca să dea învățătură, iar aceasta era ca să primească învățătură, dar dragostea pentru Dumnezeu e la fel de arzătoare. Cât de arzătoare poate să fie acea dragoste! Ca o îndrăgostită care-și caută iubitul ce i-a furat inima, cu siguranță trebuia să fi fost foarte îndrăgostită de Dumnezeu dar lucrul acesta nu putea să se întâmple daca ea nu era vrednică, vrednicie primită de la părinți, ca vas ales ce era. Așa cum scrie un mare și sfânt om,  ca orice vas pentru a fi vrednic cred că trebuie să ai o calitate superioară, să fii dintr-un lut bun și acest lut este găsit doar după căutări îndelungi, nu se găsește sub primele rădăcini de buruiană, trebuie săpat ani în șir, generații întregi… de vrednicie. Deci, până la urmă dragostea pentru Dumnezeu e rodul a unei întregi generații, și ea, ca vas pur și neprihănit, nu mai putea să țină atât rod și de aia a fugit, să-l golească Domnului… da, așa-i, altfel nu s-ar înțelege de ce o fetiță și apoi o tânără frumoasă și bogată să aleagă această cale, și o ales-o cu voie și cu luciditate că altfel nu putea să biruie capcanele diavolului, căci, cu siguranță a avut multe de suferit direct proporțional cu sfințenia ei. Nemernicul, cum vroia să-i pună piedică să răstoarne vasul cu rod…

Citesc primul aliniat de la Minunile după moarte, da, normal, este atitudinea clară, de neclintit a unei sfinte luptătoare care nu suporta păcatul și omul păcătos nici să stea lângă mormântul ei. Restul aliniatelor, multe date, dar fiind într-o eră în care ne grăbim spre… nimic, nu am răbdare să citesc. OK. Minuni recente, da, o sfântă fermă, practică, oare de ce mă gândesc la Sfântul Ilie? Nu cred că era așa ca el, dar ceva asemănător… , mi-o inchipui acum, apropo de mâneci suflecate, chiar cu mânecile suflecate în lupta ei asupra mizeriei omenești și diavolești, oricum nu cred că era o tânără firavă, cred că era destul de bătăioasă într-ale credinței. Îmi place de ea…

Acum deschid la un articol despre Sfânta Parascheva în tradițiile populare din ziarul Lumina, las așa, citesc după ce fac o pauză de masă… nu înainte de a da like la ziar.

Buun, am revenit. Deci, citesc despre moaștele ei care sunt în țara noastră, aici sunt un pic pe dinafară chiar dacă am vazut pe facebook în urmă cu ceva timp un sfânt monah care tocmai murise dar avea cel mai frumos zâmbet care poate să-l aibă un om… și atunci mă gândeam că dacă era așa de împăcat și fericit, atunci cu siguranță era un sfânt și cu siguranță tocmai vedea raiul și pe Maica Sfântă și atunci mi se pare normal când se spune că moaștele miros a mir, e chiar normal…

Încă odată mi se confirmă că e o sfântă practică, o gospodină, că doar de aia e considerată stăpână peste lumea femeilor și îndeletnicirilor acestora, cum scrie în ziar; și acum îmi dau seama de ce nu știu prea multe despre ea… matușa mea este o gospodină cu casa lună, păi da, că de aia are numele Paraschiva.

“Sfânta Miercuri”, “Sfânta Vineri“, “Sfânta Duminică”, toate femei, toate la feminin, ca și cuvântul cruce… “divinitate justițiară” scrie în ziar, așa cum credeam și eu, femeile, justiția, crucea, femeile astea care fac dreptate prin cruce, crucea, arma a justiției divine, chin a justiției păcătoase, jocuri de cuvinte sau poate că nu, oricum întotdeauna imaginea femeii vrednice nu e aceea care stă ci a aceleia în acțiune, asta e clar.

Ha ha, uite se amintește de cățeaua Sfintei Vineri, Leica-Boldeica, nu mai știam că așa o chema în povești, da tot nu o pot asocia pe Sfânta Parascheva cu o bătrână, au făcut-o în folclor ca e bătrână probabil că e la final de săptămână, nu știu, da caracterul precis nu l-au greșit,… cred.

Dau pagina în jos, nu mai e mult, ok, deci, care mi-i concluzia? Sfânta Paraschiva e fetița aceea care își dăruia straiele bogate la săraci, de care știam de când eram mică și atât. Acum pot să spun că eu cred că ar trebui să aibă orice femeie în bucătărie o icoană cu Sfânta Parascheva, de fapt Paraschiva, cu "i" îmi place mai mult, "e"-ul e prea… "căscat", "i"-ul parcă e "i"-ul de la schit. Și da, de ce nu, să cânte mătușa cât mai tare, cât mai strident, să trezească bătrânele în ani și pe cele în deșteptăciune… sau prostie…, că nu prea e vremea de stat și de dormit.