Acum patru ani am trecut printr-o experiență grea de care nu prea vreau să-mi aduc aminte deoarece a fost una dintre cele mai grele încercări ale vieții mele. Omul pe care-l iubeam, prietenul meu, făcea parte dintr-o grupare eretică… Duhovnicul meu și preoții cu care vorbisem despre cazul lui și relația noastră mă sfătuiau să nu mă despart de el și să mai am puțină răbdare, în ciuda certurilor noastre tot mai dese și tot mai urâte. Ne știam deja de un an și ceva. El mergea înainte la biserică și se și împărtășea, dar a fost atras de știintele oculte dintotdeauna și întâlnind o gașcă dubioasă care practica astrologia și alte practici oculte, s-a alăturat lor și a căzut în mare rătăcire. Era deja de 6 ani în această grupare și nu se putea desprinde nicicum. Ar fi vrut , dar nu reușea.                                                                     

Părinții lui aflaseră între timp și vroiau foarte mult să-l scoată de acolo. El începea să se desprindă încet, încet, dar nu reușea să se desprindă de tot. Cel mai mult l-ar fi ajutat să se mute din casa în care stătea cu prietenii lui. Renunțase la tot  felul de amulete și la a mai crede în zeitățile propovăduite în casă. Într-o zi de 13 octombrie ne-am întâlnit pentru a ne plimba, cum făceam de obicei și pentru a povesti. Țineam foarte mult unul la celălalt, dar stăteau între noi prietenii lui și convingerile sale religioase. La un moment dat, am văzut că el poartă iar o amuletă (prin care era foarte influențat, am aflat ulterior) și m-am supărat foarte tare. A urmat o ceartă foarte puternică, în urma căreia eram hotărâtă să renunț definitiv la relația noastră pentru că efectiv nu mai puteam rezista psihic. Cine a fost într-o astfel de grupare sau cine are de-a face cu ereticii ca oameni dragi sau apropiați… știe cât e de greu și câtă răbdare și dragoste trebuie să ai și că în unele moment ești chiar în pragul nebuniei. De câte ori eram pe punctul de a renunța la el se întâmpla ceva (de-a dreptul surprinzător, ca să nu zic minunat) și îmi revenea răbdarea... ne împăcam iar. De data aceasta... după cearta zdravană, mi-a zis dintr-o dată că se mută, aruncându-și amuleta. Nu-mi venea să cred pur și simplu ce auzeam si nici pe el nu-l credeam, clar. Nu-l credeam în stare la cât era de prins și de influențat.  Mi-a zis ca eu l-am convins să se mute. Însă nu eu îl convinsesem. Părintii lui stăteau în acele momente de 12 ore la rând la Iași, pentru a-i cere ajutorul Sfintei noastre dragi. Și în momentul în care ei s-au închinat, fiul lor s-a luminat și a hotărît să-și părăsească definitiv prietenii.  Și următoarea zi a plecat de acolo. A scăpat de ei. Apoi s-a întors în Biserică și la Hristos.                        

Am simțit atât de tare ajutorul Sfintei Parascheva în acel moment...! Nu s-au născut cuvintele pentru a descrie aceste momente. Unele momente și unele sentimente nu pot fi exprimate nicicând. Pot fi doar simțite. Eu am simțit atunci cât de mult ne-a ajutat Cuvioasa, cât bine ne-a făcut și câtă mijlocire ne-a arătat! Minunat! Eu nu cred în coincidențe! Dimpotrivă, cred că nimic nu este întâmplător. Nu întâmplător a luat decizia de a se muta din casa acelor oameni chiar când părinții łui se închinau Sfântei Parascheva. Ea a făcut minunea aceasta și trebuie dată mărturie ca să îndrăznească și alți credincioși să-i ceară ajutorul. Ea ni l-a redat. Ea l-a scos de acolo după grele încercări și ani buni în care sufletul său a fost foarte chinuit. Pe acest drum anevoios ne-au mai fost alături Maica Domnului, părintele Arsenie Boca și părintele Iustin Pîrvu. Ne-au ajutat enorm ca să-l scoatem de acolo. Azi suntem o familie binecuvântată și recunoscătoare. N-o să am și nu cred să aibă cineva vreodata cuvinte să mulțumească Sfinților pentru ajutor și lui Dumnezeu pentru toată purtarea de grijă... Mulțumim cu smerenie și nevrednicie Sfinților pentru toată mijlocirea și lui Dumnezeu pentru toate minunile din viața noastră!                                                                

Slavă lui Dumnezeu și Sfinților Săi că mult ne mai ajută și mult ne mai poartă de grijă, deși la cât suntem de răi mare lucru că se mai face ziuă! (vorba lui Piersic).