Eram studentă în anul patru la Facultatea de Litere, secția Limbi Clasice, și părinții mei nu mai aveau resurse financiare să mă întrețină încă un an în Iași. Făcuseră deja multe sacrificii pentru mine, munceau din greu și nu mi-am mai permis să le cer bani pentru întreținere, așa că m-am angajat ca profesoară suplinitoare la un liceu din Iași cu jumătate de normă, care, în completarea bursei era de ajuns, financiar vorbind, pentru a încheia cu bine anul. Dar fiind în anul al patrulea, trebuia să-mi dau examenele de Licență și, în plus, aveam de scris și lucrarea de Licență. Cu programul pe care îl aveam, îmi era imposibil să le fac pe toate, să merg și la școală să predau, să frecventez și cursurile și să scriu și la teză. Mi-a fost foarte greu, dar cel mai greu a fost când s-au apropiat examenele de Licență, practic mai aveam o lună și eu nu scrisesem nici un rând la lucrarea de licență și trebuia neapărat să merg la școală să închei situația școlară a elevilor (note, lucrări, încheierea mediilor). În cele din urmă, am obținut cu mare greutate un concediu de două săptămâni ca să-mi scriu lucrarea de Licență.

Dar cum să scrii o lucrare de Licență în două săptămâni! Nici titlul lucrării nu îl alesesem. Într-o seară, m-am decis să tratez un subiect inspirat din literatura creștină a Sfinților Părinți ai primelor veacuri. Eram într-o perioadă de căutări, eu eram studentă la Limbi Clasice, studiasem Latina și Greaca. Mă specializasem într-un fel pe latina medievală, citisem poeții creștini ai primelor veacuri în latină pe Sfântul Lactantius și Prudentius, Sfântul Ilarie din Poitiers și mai ales pe Sfântul Ambrozie al Milanului, și voiam cu tot dinadinsul să-mi aleg ceva din acest domeniu, numai că eu nu eram teolog deloc, studiasem opera acestor poeți și scriitori creștini cu un interes pur filologic și oarecum marginal duhovnicesc. Nici la Biserică nu prea mergeam. Dar voiam așa naiv să fac o lucrare despre acești scriitori care mi se păreau extraordinari (îmi plăcea în special Sfântul Ambrozie al Milanului), ca să-mi ierte și mie Dumnezeu păcatele. Și atunci m-am hotărât, mi-am ales un subiect care privea Exegeza alegorică creștină în Antichitatea târzie și Evul Mediu Latin. Subiectul era pretențios, vast și foarte cuprinzător și era o nebunie să mă gândesc că aș putea să-l termin în doar două săptămâni. Dar îmi plăcea mult tema și m-am gândit în sinea mea: „Numai o minune m-ar putea ajuta să fac această teză”.

Și ce mi-a trecut prin cap? Am scris o pagină întreagă despre ce știam eu atunci despre subiectul acela și m-am dus cu pagina scrisă de mână la Mitropolie la Cuvioasa și am atins pagina aceea de mâna caldă a Cuvioasei și i-am zis: „Cuvioasă, eu atâta am știut să scriu, restul fă tu!” Și apoi nu m-am mai gândit deloc la asta, nici măcar la Biserică nu m-am mai dus, nu eram pe vremea aceea un creștin practicant, ci m-am dus la Bibilotecă și am început să studiez. Nici nu știam de unde să citesc, aveam doar textele din Patrologia Latina, în rest, nici o altă bibliografie, nici nu știam unde să caut cărți pe tema asta. La noi, se părea, era o temă relativ nouă, deși în străinătate existau studii serioase. Eu citisem câte ceva din ampla monografie a lui Henri de Lubac, L’Exégèse médiévale. Les quatre sens de l’Ecriture. Fără să știu, am început să răsfoiesc la întâmplare prin fișierele Bibliotecii Eminescu și nimeream exact peste cărțile de care aveam nevoie. Am găsit astfel cărți esențiale pentru tema mea, care prin bibliografia lor m-au trimis la alte cărți și articole.

Timp de două săptămâni, am mers zilnic la Bibliotecă unde rămâneam până la ora închiderii, studiind texte din Patrologia Latina, mi le copiam și seara meditam și scriam despre cele citite. Ziua următoare, când mă duceam iarăși la bibliotecă, am putut remarca un lucru uimitor cărțile se deschideau exact la textele de care aveam nevoie pentru ilustrarea ideilor pe care le gândisem seara în ajun. Și timp de două săptămâni, o mână nevăzută mă călăuzea atent, îmi scotea proniator în cale exact textele de care aveam nevoie. Astfel, ziua mergeam la bibliotecă, iar noaptea meditam și scriam. Ideile îmi curgeau lin și cuvântul mi se părea că are o străvezime dulce și frazele se îmbinau armonios, parcă de la sine. După exact două săptămâni am încheiat teza, care avea să-mi folosească mai târziu esențial, în chiar munca pe care aveam să o fac.

Ulterior, Cuvioasa mi-a îndreptat pașii spre Biserică, prin lucrarea aceea am devenit conștientă de valoarea ortodoxiei pe care am început să o prețuiesc și să o studiez cu pasiune, privându-mă deliberat de comoditatea unei slujbe de profesor de latină și trecând prin multe greutăți financiare. Dar în cele din urmă, tot Cuvioasa m-a ajutat să lucrez aproape de ea, exact în domeniul care mă pasiona cel mai mult, găsindu-mi o slujbă potrivită, și azi ... după 17 ani, la fiecare nouă carte, încă mai merg cu fiecare primă pagină scrisă să o ating de mâna mică, dar atât de bogată în daruri a Cuvioasei.