Astfel suntem mulți cei care știm că în fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maica Parascheva. În chip deosebit aceasta este cinstită în Moldova, întrucât de peste 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași. De asemenea, în popor este cunoscută și sub numele de œSfanta ”Vineri” sau œ”Vinerea Mare”. Probabil că această noțiune duce cu gândul la cărțile pe care le-am citit când eram mai mici, obligați de doamnele învățătoare sau pur și simplu de plăcere, cert e că și eu am avut aceeași reacție.

Încă din tradiție sunt povestite multe minuni săvârșite de Cuvioasa în anii cei dinaintea noastră, pe care însă nu a reușit cineva să le adune și să le publice spre lauda lui Dumnezeu. Chiar și în zilele noastre nu contenește a face minuni celora ce cu credința apelează la ea, mulți fiind neputincioșii care cu evlavie alergând la ea cu credință sau luând și purtând din acoperământurile puse la capul sfânt al Cuvioasei, dobândesc vindecare.

Eu personal am mers de câteva ori să mă închin la racla cu sfintele moaște ale Cuvioasei, de multe ori însă fără să îmi dau seama de adevărata importanță a faptului că mergeam în diferiți ani cu bunica sau părinții, pentru a ne  arăta respectul și recunoștința pentru dățile în care rugăciunile le fuseseră ascultate. De multe ori căzând pradă  obiceiurilor lumești, cum ar fi ascultatul muzicii la căști în locul slujbei, atenția dată poveștilor și pălăvrăgelii oamenilor din jur sau holbatul în stânga și dreapta la persoanele ce treceau pe acolo.

Cu toate acestea lucrurile s-au schimbat, acum acord mai multă importanță scopului pentru care merg la Iași, așa cum am văzut la mulți tineri elevi și studenți, care se lepădau de grijile de peste zi, pentru câteva ore, umplându-și sufletul cu un fel de liniște și confort, pe care de puține ori eu le-am putut simți.

În altă ordine de idei se cuvine ca noi, credincioșii români, mai ales cei din Moldova, de a cărei protecție se bucură la fiecare pas, să-I cunoaștem viața și dificultățile duhovnicești, precum și împrejurările în care cinstitele sale moaște au fost aduse în Moldova.

De mică a fost inițiată în tainele bisericești, părinții ei fiind oameni de neam bun și credincioși, cu râvnă spre cele sfinte. Aceasta a trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea, născută fiind în localitatea Epivat, cunoscută în zilele noastre cu numele de Boiados din Turcia, în apropiere de Constantinopol.

Petrecându-și anii sub ocrotirea părinților, se spune că pe vremea când avea 10 ani a auzit citindu-se într-o biserică cuvintele Mântuitorului:

”Daca voiește cineva să vina după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”(Marcu 8,34). 

Aceste cuvinte au impresionat-o atât de mult, încât ieșind din biserică, întâlnind un sărac, ascunzându-se de mama sa și dezbrăcând hainele strălucite pe care le purta, le-a dat lui și ea a îmbrăcat pe ale aceluia. Iar după ce a venit acasă și au văzut-o părinții, aceștia s-au îngrozit și au bătut-o ca să nu mai facă asta. Însă acest lucru nu a împiedicat-o să acționeze la fel și în alte împrejurări, fără să țină seamă de mustrările părinților ei. 

Totuși, dupムtrecerea câtorva ani și-a părăsit părinții și ”frumusețea acestei lumi” și s-a retras ”în adâncul pustiei”. A mers mai departe la Constantinopol unde a ascultat cuvinte de învățătură de la călugări și călugărițe cu o aleasă viață duhovnicească. Aici le-a urmat sfatul, părăsind capitala imperiului, plecând la mănăstirea Heracleea Pontului, unde a rămas 5 ani.

De acolo a plecat mai departe spre Țara Sfântă dorindu-și a-și petrece restul vieții în locurile pe care le-a străbătut Mantuitorul Iisus Hristos împreună cu Sfinții Săi Apostoli. Se pare că după ce a văzut Ierusalimul s-a așezat într-o mânăstire de călugărițe din pustiul Iordanului. Cu toate acestea călătoria Cuvioasei nu era pe sfârșite, pentru că într-o noapte, pe când avea 25 de ani, se pare că un înger i-a spus în vis să se întoarcă în locurile natale. Chiar Mitropolitul Varlaam al Moldovei scria în Cazania sa, tipărită la Iași în 1643, că îngerul i-a spus: ”Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu pe Care L-ai iubit.”

Astfel fără să stea prea mult pe pe gânduri și cu încredere în Dumnezeu, din Constantinopol, Parascheva s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este sau de ce a venit. Reîntoarsă la locul de baștină a mai trăit o perioadă după care și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Ca o consecință a faptului că nimeni nu știa cine este, aceasta a fost îngropată ca o străină, însă drept răsplată a faptelor bune și a vieții trăite în post și rugăciune, Dumnezeu a vrut să o proslăvească și a descoperit în chip minunat cine era cu adevărat acea străină.

Mai exact, se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru ce trăia prin locurile acelea, a rugat pe niște credincioși să-l îngroape pe neînsuflețit, după rânduială creștină. Astfel au săpat o groapă și au găsit trupul Cuvioasei Parascheva, neputrezit și plin de mireasmă, dar acest lucru nu i-a împiedicat să pună alături de aceasta leșul corăbierului.

Însă în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Cuvioasa înconjurată de mulțime de îngeri, iar unul dintre îngeri l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: "Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Parascheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?" Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, într-un loc de cinste.

Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia în aceeași noapte, și a doua zi amândoi au spus tuturor minunata întâmplare. Credincioșii de acolo au auzit visul celor doi și l-au luat drept un semn dumnezeiesc, de aceea au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în Biserica Sfinții Apostoli din Epivata. De atunci, așezarea moaștelor acolo a dus la săvârșirea multor minuni.

În Biserica Sfintilor Apostoli a stat în jur de două sute de ani. Din cauza evenimentelor politice din țările balcanice, cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri, fiind tuturor alinare în suferință celor care o cinstesc.

În Moldova a ajuns în anul 1641, după ce domnul Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, iar cârmuitorii săi împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva.

Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră. Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de mitropolitul Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși. În ziua de 13 iunie 1641, cinstitele moaște au fost așezate în biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria domnitorului. Cinstitele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaș, din acest motiv fiind mutate în paraclisul mănăstirii.

Curios este faptul cum, în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, când a avut loc un incendiu, a doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse; dacă mă întrebați pe mine aceasta sigur a fost o minune săvârșită de Dumnezeu.

Ridicate din mormanul de jar, moaștele Cuvioasei au fost adăpostite provizoriu în altarul paraclisului de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi și în curând strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fusese sfințită la data de 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de credincioșii moldoveni, care îi cer Sfintei Parascheva, ca și ceilalți credincioși din întreaga Românie, de altfel, să mijlocească pentru ei înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Tatălui Ceresc.

La final aș dori să adaug faptul că într-adevăr Cuvioasa Parascheva merită să fie cinstită, atât pentru viața curată, împletită prin rugăciune și fapte bune pe care a avut-o cât și pentru minunile pe care le-a săvârșit după moarte, de-a lungul celor câteva sute de ani. Cu siguranță fiecare credincios mai mult sau mai puțin devotat, simte o schimbare, un fel de pace și liniște în suflet, ori sentimentul acela de siguranță, atunci când apelează la ajutorul Sfintei.

De aceea se cuvine să îi respectăm în continuare memoria și să îi luăm și noi drept exemplu comportamentul, încercând în fiecare zi să schimbăm lumea, să o transformăm într-una mai bună.