Maica Domnului i-a vindecat Sfântului Iacov picioarele grav rănite

Stelian Papadopulos

Atunci a îngenuncheat şi s-a rugat fierbinte Maicii Domnului ca să-l vindece. Îşi freca tălpile şi le arăta Maicii Domnului că sunt rănite. Se ruga stăruitor vărsând lacrimi. În cele din urmă, a mers să se închine din nou la icoană, după care ieşind din biserică şi-a simţit picioarele libere.

După câţiva ani, înainte de 1940, s-a îmbolnăvit din nou. Postul mult, lipsa unei alimentaţii bune, mersul pe jos - uneori din pricina sărăciei şi alteori din nevoinţă - iarna pe gheaţă şi prin ploi, au făcut ca picioarele lui să se umfle în partea de jos.

După aceea, tălpile şi gleznele s-au umplut de răni şi scoteau puroi. Îl durea înfricoşător. Le lega cu bucăţi de pânză veche şi de la o vreme nu a mai putut umbla deloc. Cei ce ştiau leacuri practice n-au putut face nimic.

În vremea aceea, făceau procesiune prin sate cu Icoana Maicii Domnului „Străina” din Almiro - Voios, Iacov, auzind că aveau să ducă icoana şi prin satul Dafne, în ciuda stării lui îi spuse mamei sale:

– Mamă, mă duc şi eu să mă închin.

Aceea a fost surprinsă, însă fiindu-i milă de fiul ei, i-a spus:

– Băiatul meu, nu vezi în ce hal eşti? Cum vei putea merge?

Dar Iacov insistă:

– Voi merge şi mă va face bine.

De față era şi părintele Dimitrie, care i-a spus mamei lui:

– Tudora, lasă-l pe copil să meargă.

Şi, astfel, Iacov a pornit la drum, dar pentru el a fost o călătorie chinuitoare. Mucenicie în adevăratul sens al cuvântului, pentru că s-a dus pe jos având gleznele pline de răni ce scoteau puroi şi apă.

Într-un târziu a ajuns la Dafne. A intrat în biserică, şi s-a închinat la icoana Maicii Domnului, după care s-a retras într-un colț fiind istovit, pe jumătate leşinat. S-a aşezat puţin să-şi revină, şi a aşteptat să plece toți închinătorii.

Atunci a îngenuncheat şi s-a rugat fierbinte Maicii Domnului ca să-l vindece. Îşi freca tălpile şi le arăta Maicii Domnului că sunt rănite. Se ruga stăruitor, vărsând lacrimi. În cele din urmă, a mers să se închine din nou la icoană, după care ieşind din biserică şi-a simţit picioarele libere.

Şi-a desfăcut legăturile de pânză de pe picioare, dar ele nu mai aveau nimic. Până în ziua adormirii fericitului stareţ, gleznele lui au avut multe cicatrice, urme ale rănilor vindecate odinioară.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 50-51)