„Sfântul Efrem l-a ajutat să se lase de patima drogurilor, să își termine facultatea cu brio și să își profeseze meseria”
Într-o seară, prin 2013, mă sună o prietenă, să o sfătuiesc într-o anumită problemă. Conversația a ajuns să depășească o oră și pomenesc la un moment dat despre un coleg care nu mai scăpa de patima drogurilor și din cauza cărora a avut probleme în a mai continua facultatea.
În acel moment, ea a început să îmi povestească despre un Sfânt care ajută persoanele dependente de droguri să renunțe la consumul acestora și să își continue viața într-un mod firesc și cu teamă de Dumnezeu. Eram neîncrezătoare, recunosc, dar am ascultat-o, timp în care îmi puneam întrebări legate de cum aș putea discuta cu acel coleg despre dependența lui, despre felul în care aș putea să îl duc la biserică, în condițiile în care eu nu știam dacă s-a dus vreodată sau. Exista o dorință foarte puternică de a-l ajuta, dar nu știam cum să pun problema. În tot acest timp, în care discuția cu prietena mea se tot lungea, primesc un mail. Am îndepărtat telefonul de la ureche pentru a vedea dacă este ceva important și văd un mail de la un amic, mail căruia nu i-am dat importanță.
După două ore de discuții și întrebări telefonice, închid și hotărăsc să citesc mail-ul. Când deschid, mi s-a făcut rău pe loc. Acel amic, în timp ce prietena mea îmi vorbea despre Sfântul Efrem cel Nou, care îi ajută pe cei dependenți de droguri, îmi trimisese mail cu icoana Sfantului Efrem cel Nou, acatistul și minunile acestuia. Am rămas blocată, preț de câteva minute, pentru că am înțeles că Sfântul a intrat în viața mea într-un mod miraculos. M-am uitat cu atenție la icoana Sfântului, pentru că în liceu pictasem icoane și am vrut să studiez culorile, complexitatea și felul în care este încadrată. Chipul Sfântului m-a pus să mă întreb dacă a trăit prin părțile Turciei, având un chip ce seamănă cu cei din acea țară, aflând mult mai târziu că a fost ucis de turci. Mi-am pus în gând să caut în altă zi mai multe detalii despre el și am apucat să citesc doar trei rânduri din prima minune: „Cum m-a ajutat Sfântul Efrem cel Nou să trec examenul...”.
La o săptămână după această întâmplare, mă anunță colegul meu, cel dependent de droguri, că are un examen foarte greu și că are nevoie de mine să mă rog pentru el. M-am oferit cu drag, fără să realizez că este totuși o promisiune. Cu o seară înainte de examen, am venit obosită acasă, după o zi în care am fost și la facultate, dar și la locul de muncă. Eram epuizată. Mi-am adus aminte că are examen și mi-am zis că voi spune în gândul meu o simplă rugăciune, sub pretextul că nu are de unde să știe că nu m-am rugat pentru el. Conștiința m-a mustrat și îmi tot aminteam de acel Sfânt despre care citisem doar trei rânduri din minunea unui examen. Am luat notebook-ul și mi-am deschis mail-ul. Mai întâi l-am rugat pe Sfânt să mă ierte pentru că nu am cartea cu acatistul și că sunt nevoită să citesc totul virtual și apoi m-am pus să citesc acatistul. M-a emoționat foarte tare acatistul pentru că atunci realizam mici părți din viața lui și, la sfârșit, am adresat mici rugăciuni alcătuite de mine către el.
A doua zi, colegul meu m-a sunat să îmi spună cum a fost examenul. A început așa: „Am simțit că te-ai rugat pentru că, deși această profesoară este foarte dificilă, îmi venea să o iau în brațe și să îi mulțumesc pentru felul în care s-a comportat cu noi la examen”. Eu devenisem din ce în ce mai fermecată de cele ce mi le spunea și mă uimea tot mai mult acest Sfânt. Am aflat că nu numai el, ci și ceilalți colegi au promovat examenul și că toți erau surprinși de modul în care se schimbase profesoara. Atunci mi-am făcut curaj să îi spun că m-am rugat Sfântului Efrem cel Nou și că îmi doresc să îl cunoască și el pe cel ce l-a ajutat să reușească la examen. Deja vedeam că erau trei minuni. Prima în care promovase examenul, a doua, în care au promovat toți colegii și schimbarea radicală a profesoarei, și a treia, că am putut să îi vorbesc despre acest Sfânt ca să îl pot ajuta în privința drogurilor.
La scurt timp, a sosit în București icoana Sfântului. L-am luat pe colegul meu și am mers să ne închinăm și să îi mulțumim pentru ajutor. Sfântul Efrem l-a ajutat să își termine facultatea cu brio, să se lase de patima drogurilor și să își profeseze meseria. Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!
(Mărturie trimisă redacției doxologia.ro de către Elena B.)