Originar din părțile Lichiei, Sfântul Gherasim s-a născut în secolul al IV-lea și a pășit de mic pe calea către Dumnezeu, primind chipul îngeresc. A petrecut o vreme în pustia Tebaidei, după care s-a întors în patria sa, iar în cele din urmă și-a făcut locaș în pustia Iordanului. Înșelat fiind, a căzut din dreapta credință și a crezut în eresul lui Eutihie, dar, prin ucenicia la Cuviosul Eftimie, și-a dat seama de greșeala lui și s-a întors la Dumnezeu.

Și avea 70 de călugări pe care îi învăța să Îi slujească Domnului, cinci zile pe săptămână petrecând în tăcere și lucrând cu mâinile, rugându-se și postind aspru, fără a face focul în chilii. Iar sâmbăta și duminica se întâlneau cu toții la slujbe și primeau hrană și vin din partea celor care veneau la mănăstire. Iar în Postul Mare, Sfântul Gherasim mergea împreună cu fericitul Chiriac în pustia Ruva, cea în care sălășluia și Cuviosul Eftimie uneori. În momentul în care Cuviosul Eftimie s-a mutat la Dumnezeu, Sfântul Gherasim a cunoscut acest lucru, văzând îngerii care îi duceau sufletul, așa că a mers și i-a îngropat trupul.

Printre „ucenicii” Sfântului Gherasim se număra și o fiară, un leu care i-a slujit precum un om. Căci fiind leul rănit, a venit la sfânt să îi scoată spinul din picior, iar după ce a fost vindecat, nu l-a mai părăsit pe Cuviosul Gherasim. Într-o zi, leul a adormit la soare, iar catârul pe care i-l dăduse starețul în grijă a fost luat de un trecător. Întorcându-se mâhnit, leul a preluat de atunci sarcina catârului pe care Sfântul Gherasim credea că l-a mâncat, așa că i se punea pe spinare un vas mare cu care se aducea apă în mănăstire, până când un om s-a milostivit și a dat starețului bani să cumpere un alt catâr.

La scurtă vreme, omul care furase primul catâr a trecut pe acolo și, recunoscând leul că acela e catârul pe care îl pierduse, a mugit, de l-a speriat pe om și a recuperat catârul, cu tot cu trei cămile. Mergând împreună la stareț, a văzut sfântul că îl ocărâse degeaba pe leu, căci nu mâncase catârul, și i-a pus de atunci numele Iordan. După ce a murit Sfântul Gherasim, leul nefiind prezent, l-a găsit îngropat când s-a întors și a început să strige cu putere, încât nimeni nu îi putea alina durerea și a murit îndată deasupra mormântului starețului.