Sfântul Ierarh Eutihie, patriarhul Constantinopolului ‒ drumul spre sfințenie
Crescut de bunicul său, un preot făcător de minuni, Sfântul Eutihie a ajuns să fie arhimandrit, iar Patriarhul Mina i-a profețit faptul că îi va ocupa scaunul, ceea ce s-a și întâmplat, la scurt timp.
Născut în vremea împăratului Iustinian, în Frigia, a fost crescut de bunicul său, Isihie preotul, care se învrednicise de darul facerii de minuni. Crescut în dreapta credință, a ajuns în cele din urmă arhimandrit, fiind trimis la al V-lea Sinod de la Constantinopol, ca locțiitor al arhiereului. Acolo, mirându-se toți de dragostea lui pentru Scripturi, i s-a profețit de către Patriarhul Mina că va ajunge să îi ia locul. Ceea ce s-a și întâmplat, căci la scurtă vreme patriarhul a trecut la cele veșnice, iar Sfântul Eutihie a fost numit în locul acestuia.
Din invidia diavolului, acesta a căzut într-o erezie și a fost izgonit. Petrecând 12 ani la mănăstirea Amasiei, și-a luat iarăși scaunul de patriarh, iar după încă doi ani s-a mutat la cele veșnice, după ce i-a prorocit împăratului Tiberiu că va fi ales. Moaștele sale au fost îngropate alături de moaștele Sfinților Apostoli Andrei, Timotei și Luca.
10 informații despre Sfânta Lumină de la Ierusalim
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro