Marele Mitropolit a dorit din toată inima ca poporul să meargă pe urmele lui Hristos, să Îl cunoască pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Care S‑a făcut om pentru a noastră mântuire. Hristos era viața Sfântului Iacob și această Viață voia să o dăruiască din belșug credincioșilor. De aceea, a lucrat neobosit ca sufletul poporului să fie luminat prin învățătură, să aibă parte de o educație care să îl înalțe spre cele sfinte, spre cele veșnice.

Unul dintre mijloacele de aflare a cuvântului lui Dumnezeu și de formare duhovnicească este cuvântul scris. Bucurându‑se de hrana sufletului și a minții prin cărțile citite la Putna, a dorit ca această hrană să ajungă și la alți nevoitori și la cât mai mulți creștini, spre luminarea și mântuirea lor. Pentru aceasta, a rânduit să fie traduse și tipărite mai multe cărți. A găsit traducători pricepuți la limba greacă, precum Evloghie Dascălul, și la limba slavonă, precum arhimandritul Vartolomei Mazereanu, și le‑a creat condiții pentru a traduce cărți de slujbă și de învățătură.

În primul rând, a tipărit numeroase cărți necesare pentru buna rânduială a slujbelor. Acestea au fost traduse în limba română, pentru ca preoții să slujească în limba înțeleasă de popor și pentru ca oamenii să trăiască prezența lui Hristos în sfintele slujbe.

De pe la sfârșitul veacului al XVII‑lea, în Moldova, a început să fie folosită limba română în Biserică. Principalul osârduitor în această privință a fost Sfântul Mitropolit Dosoftei. După aceasta, traducerea cărților de slujbă în limba română a stagnat. Sfântul Iacob Putneanul a reluat traducerea și a tipărit mai întâi Liturghierul slavo‑român, tradus din nou, în 1745, la Rădăuți. Apoi a tipărit la Iași Adunare de rugăciuni (1751), Synopsis, adică Adunarea celor șapte taine și a celor șapte laude ale Sfintei Biserici și canoane din Sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751), Târnosania (1752), Evhologhion adică Molitvenic (1754), Penticostar (1754), Antologhion (1755), Apostol (1756), Psaltirea (1757), Liturghier (1759), Antologhion (1760).

Tot la Iași, Sfântul Iacob s‑a îngrijit să publice cărți cu învățăturile marilor părinți văzători de Dumnezeu, folositoare la deprinderea meșteșugului luptei duhovnicești. Astfel, a tipărit Adunare de multe învățături pentru preoți (1753), Carte de duhovnicie (1755), Alfavita (1755), Despre lemnul Sfintei Cruci (1759).

Pentru a înțelege cât de mult a sporit Sfântul Iacob numărul cărților de folos, trebuie spus că, între 1700 și 1750, au fost tipărite 66 de cărți în Țara Românească și doar 10 în Moldova, iar între 1750 și 1760, Sfântul Iacob a tipărit 15 cărți în Moldova.

Sfântul Iacob a avut un rol foarte important pentru dezvoltarea învățământului. Pentru a împlini nevoia de cărți după care să învețe copiii, Sfântul Iacob a tipărit, în 1755, primul abecedar din Moldova, Bucvarul. În prefața acestuia, Sfântul Iacob scrie cât de importantă este educația copiilor și cât de mare nevoie era de cărți pentru copii: „Cum dar vei nădăjdui de bine unde nu este hrană bună copiilor? Iar de hrană ca aceea în țara aceasta, cine nu vede câtă lipsă este?”

Patru ani mai târziu, a tipărit o nouă ediție a Bucvarului, îmbunătățită. În 1771, această ediție va fi republicată la Viena, pentru școlile din Bucovina.

La propunerea Sfântului Iacob, prin hrisovul domnesc al lui Teodor Callimachi din 25 iunie 1759, s‑a înființat prima școală rurală din Moldova, pentru copiii satului Putna. În primele decenii de funcționare, Sfântul Iacob va încredința arhimandritului Vartolomei Mazereanu și altor călugări ascultarea de a preda copiilor și de a purta grija întreținerii școlii. Până la mijlocul secolului al XIX‑lea, aici vor preda monahi putneni, apoi vor veni învățători laici. Școala funcționează, fără întrerupere, până în prezent.

Nu numai prin tipărirea Bucvarului și prin înființarea școlii din Putna și‑a arătat Sfântul Iacob grija pentru educarea copiilor, ci permanent îi îndemna pe credincioși spre aceasta. Fără învățătură, sufletul se usucă, scria el: „Învățătura este asemenea cu florile cele mirositoare, iar cel neînvățat este asemenea copacului celui uscat”.

Râvna sa pentru educație se datora înțelegerii pe care o avea despre rostul educației. Sfântul Iacob a înțeles că lumea și frumusețea ei sunt daruri de la Dumnezeu pentru om. Iar omul, prin frumusețea și sensul celor văzute, este chemat să înțeleagă frumusețea și realitatea celor nevăzute.

Educația deschide ochii pentru a înțelege firea acestei lumi, pentru a înțelege rostul fiecărui lucru și dreapta lui folosire, rostul fiecărui om și dreapta legătură cu ceilalți oameni. Cunoscând lucrările lui Dumnezeu, omul află despre El și despre dragostea Sa pentru om, pentru care a făcut toate. Și astfel, folosind după voia lui Dumnezeu cele văzute, omul se înălță către cele duhovnicești, nevăzute. Așadar, pentru Sfântul Iacob, educația este o cale pentru dobândirea vieții veșnice.

De aceea, ca părinte sufletesc și ca ierarh responsabil cu educația în țară, el a urmărit ca prin aceasta să se formeze fii ai Împărăției cerurilor. Având în fața ochilor acest rost, Sfântul Iacob, împreună cu colaboratorii săi au făcut eforturi mari, continue, și au înscris câte o pagină importantă în istoria educației și în istoria culturii românești.

Sfântul Iacob a dorit să arate poporului modele de desăvârșire – sfinții. De aceea, a rânduit să fie traduse Viețile sfinților, adevărate manuale în care orice om, de orice vârstă, fire și statut, își poate afla un model de viață. La îndemnul lui, s‑au tradus, deși fără a fi reușit să le publice, 6 dintre cele 12 volume ale Vieților sfinților, pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie, martie, aprilie și mai. Nu doar acestea, ci, din păcate, și alte cărți, pe care el a rânduit să fie traduse, au rămas în manuscris, în urma retragerii sale din scaunul de mitropolit.

(De veghe în casa Măriei Sale. File de pateric de la Mănăstirea Putna, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Putna, 2017)