Mi-a părut rău că n-am luat parte și eu la trecuta adunare a voastră, dar m-am bucurat că v-ați îndestulat acolo dintr-o prea-bogată masă. Cel ce poartă jugul cu mine a tăiat brazdă proaspătă, a aruncat sămînță în vorbirea sa îmbelșugată și cu multă grijă a lucrat asupra sufletelor voastre. Ați văzut curățenia vorbei, ați ascultat cuvîntarea bine întocmită, v-ați adăpat din apa care țîșnește către viața veșnică, ați văzut izvor care aruncă rîuri de aur curat.
Se zice că este un rîu care aduce locuitorilor dinprejurul lui nisip de aur; nu că firea apelor lui ar produce aur, ci pentru că izvoarele rîului iau naștere din munții metalici, prin care curgînd și răpind nisip de aur, el se face comoară pentru locuitori, dîndu-le o bogăție neașteptată. Asemenea cu acest rîu, învățătorul care v-a vorbit de curînd, trecînd prin minele Sfintelor Scripturi, a luat de acolo învățături mult mai prețioase decît aurul și le-a împărțit sufletelor voastre. Și știu că ale mele vor părea astăzi mult mai sărace: căci acela care se bucură întotdeauna de o masă săracă, dacă i se întîmplă una mai îmbelșugată, cînd se întoarce iarăși la a lui, îi vede cu mult mai bine sărăcia. Cu toate acestea, nu mă voi da îndărăt de la datoria mea. Voi știți, căci ați învățat de la Pavel, și să mîncați, și să răbdați, și să aveți belșug, și să duceți lipsă de orice, și să lăudați bogăția, și să nu disprețuiți pe săraci (Filip 4:I2). Și, după cum iubitorii de vin și de băutură laudă vinul bun fără a disprețui pe cel slab, tot așa și voi, bucurîndu-vă pentru ascultarea cuvintelor dumnezeiești, primiți pe prea-învățați voștri dascăli, dar și celor mai puțin îndemînateci le dați ascultare încordată. Adevărat, oamenii îmbuibați se îngrețoșază chiar dacă se așează la o masă bogată; din contra, cei care flămînzesc și însetoșează aleargă cu mare poftă și la o masă săracă.
Și, că nu este lingușire în cuvintele mele, ați văzut bine de tot în cuvîntarea ținută acum de curînd. Fiindcă am vorbit mult despre căsătorie, arătîndu-vă că este adevărată prea-curvie să-ți depărtezi femeia sau să iei pe una alungată, cîtă vreme trăiește bărbatul cel dintîi. Și vă aminteam legea lui Hristos, care zice: Cine va lăsa pe femeia sa, afară de pricină de prea-curvie, o face să săvîrșească prea-curvie; iar cine va lua pe cea lăsată săvîrșește prea-curvie (Matei 5:32). Și am văzut [atunci] pe multe plecîndu-și capul, lovindu-se peste față și neputîndu-și nici măcar să-și ridice privirea. Ei bine, atunci, ridicîndu-mi ochii spre cer am zis: Bine cuvîntat este Dumnezeu, pentru că glasul meu nu izbește urechi moarte, ci cuvintele mele pătrund cu multă greutate în inimile ascultătorilor.
Bine ar fi să nu greșim deloc, dar nu este puțin lucru pentru mîntuire să suferi greu după păcat, să recunoști greșeala sufletului tău și să-ți mustri cugetul cu multă tărie; o astfel de căință este o parte de îndreptățire și te povățuiește pe drumul nepăcătuirii. De aceea se bucură Pavel cînd îi întristează pe cei păcătoși, nu pentru că i-a întristat, ci pentru că prin întristare i-a îndreptat. Acum mă bucur nu pentru că ați fost întristați, ci pentru că ați fost întristați spre pocăință; căci întristarea care este după Dumnezeu lucrează pocăință spre mîntuire fără de căință (2 Corinteni 7:9, 10). Deci, fie că v-ați îndurera de păcatele voastre, fie de ale altora, sînteți vrednici de nenumărate laude. Cînd cineva se întristează pentru păcatele altora, arată simțire apostolică și urmează pe Fericitul care zice: Cine este slab și eu să nu fiu slab? Cine se smintește și eu să nu ard? (2 Corinteni 11:29). Iar acela care se căiește mult pentru păcatele sale a stins pedeapsa hotărîtă pentru cele făptuite și prin această durere s-a făcut mai tare pentru viitor. De aceea - cînd v-am văzut cu capul plecat, gemînd și lovindu-vă fața - și eu m-am bucurat, gîndindu-mă la rodul cel mult al acestei suferințe. Pentru aceea, și astăzi vă voi vorbi despre același lucru, încît cei ce ar voi să se căsătorească să se gîndească mult la cea ce fac. În adevăr, dacă atunci cînd avem să cumpărăm o casă, sau robi, ne interesăm mult de stăpînii dinainte, ne îngrijim de starea caselor, de înfățișarea trupului și de caracterul sufletului [robilor], cu atît mai mult trebuie să arătăm multă băgare de seamă cînd e vorba de ales o femeie. Casa, dacă este rea, poți să o vinzi iarăși, și tot așa poți să înapoiezi vînzătorului robul găsit neîndemînatec; dar ca să înapoiezi iarăși femeia luată celor ce ți-au dat-o nu se poate, ci ești silit să o ții în casă toată viața; iar dacă te scapi de ea depărtînd-o, te faci pricină de prea-curvie, după legea Domnului. Deci, cînd ai de gînd să-ți iei femeie, să citești nu numai legile lumești, dar și pe cele bisericești, căci după acestea și nu după acelea ai să fii judecat de Dumnezeu în ziua judecății viitoare. Disprețuindu-le pe cele lumești, de obicei ai de pierdut o sumă de bani; dar, dacă le calci pe cele bisericești, aduci sufletului chinuri veșnice și focul nestins al gheenei.
Cînd ai de gînd să-ți iei femeie, tu alergi cu mare grabă la legiuitori lumești și, învîrtindu-te pe lîngă ei, cercetezi cu toată îngrijirea ce se va întîmpla dacă femeia moare fără copii, dacă are un copil, doi sau trei, cum să-și folosească averea cît trăiește tatăl ei și cum după moartea lui, și ce se va cădea fraților ei din moștenire și ce soției, cînd aceasta va fi stăpînă pe toată averea și cînd va trebui să dea din ea tuturor. Și multe altele de felul acesta îi întrebi pe ei și cercetezi, căutînd în toate chipurile să nu cadă vreo parte din bunurile soției la vreo rudă a ei. Deși, după cum am spus mai sus, chiar dacă ți-ar ieși ceva greșit, toată paguba va sta în pierderea de bani; cu toate astea nu lași nimic din ele necercetate. Oare nu este fără rost să arătăm atîta rîvnă pentru o tocmeală de bani, iar cînd e vorba de primejduirea sufletului nostru și de seama pe care o vom da acolo sus, să nu avem nici o grijă pentru un lucru care cere, mai mult decît oricare altul, muncă, grabă și grijă?
De aceea, îndemn pe cei ce au de gînd să se însoare, să se sfătuiască cu Fericitul Pavel și să citească legile pentru căsătorie așezate de acela, învățînd mai întîi ce îndeamnă el să faci cînd ai parte de o femeie rea și desfrînată, dată la beție, cicălitoare, fără judecată sau avînd vreun alt neajuns. Căci, dacă vezi că el îți dă voie să o alungi și să aduci alta în locul ei dacă găsești în ea vreuna din aceste împrejurări, să fii sigur că nu e nici o primejdie; iar dacă nu-ți dă acest drept și îți poruncește că, afară de prea-curvie, să o iubești și să o ții la tine, chiar cu toate celelalte neajunsuri, atunci întărește-te pe tine în gîndul că trebuie să înduri toată răutatea femeii tale. Iar de îți pare grea și nesuferită această poruncă, dă-ți toată silința să-ți iei o femeie bună, înțeleaptă, ascultătoare, știind că, luînd una rea, urmează unul din acestea două: sau să înduri o supărare necurmată sau, dacă nu vrei asta, să te faci vinovat de prea-curvie, alungînd-o. Cine va lăsa femea sa, afară de pricină de prea-curvie, o face să săvîrșească prea-curvie; iar cine va lua pe cea lăsată săvîrșește prea-curvie (Matei 5:32).
Dacă ne-am pătruns de acestea înainte de căsătorie și am cunoscut bine aceste legi, vom avea mare grijă să ne alegem de la început o femeie virtuoasă și potrivită cu firea noastră. Astfel, nu vom cîștiga doar aceasta, că nu o vom alunga niciodată, dar o vom iubi cu multă dragoste, așa cum ne îndeamnă Pavel. Cînd a zis: Bărbați, iubiți-le pe femeile voastre [...] (Efeseni 5:25), nu s-a oprit la aceasta, ci ne-a dat și măsura dragostei: [...] cum Hristos a iubit Biserica. Și, spune-mi, cum a iubit-o Hristos? Că S-a dat pe Sine pentru ea. Așa că, dacă trebuie să mori pentru soția ta, să nu mai stai la tocmeală: căci, dacă Stăpînul a iubit-o pe roabă într-atît, încît și pe El S-a dat pentru ea, cu atît mai mult trebuie ca tu s-o iubești pe tovarășa ta de robie. Dar să vedem, nu cumva frumusețea soției sau virtutea sufletului l-a fermecat pe bărbat? Nu putem spune aceasta! Cum că a fost urîtă și necurată, ascultă următoarele, [căci]- după ce a zis: S-a dat pentru ea - a adăugat: Ca să o sfințească pe ea, curățind-o cu baia apei în cuvînt (Efeseni 5:26). A arătat că înainte a fost murdară și întinată, și nu de o murdărie obișnuită, ci de cea mai grozavă necurăție: era plină de grăsime, de fum, de sînge și de tot felul de pete. (E vorba de grăsimea, fumul, sîngele jertfelor Legii Vechi, așezate de Dumnezeu pentru îmblînzirea sălbăticieiIudeilor celor vechi, iar nu pentru că El Însuși ar fi avut trebuință de carnea lor, precum și zice: Au doară voi mînca carnede tauri? Sau sînge de țapi voiu bea? (Psalm 49:14). Iar prin „pete“ se înțeleg toate păcatele săvîrșite în Biserica din Ierusalim, unde s-au săvîrșit într-o vreme jertfe idolești,cum citim în cărțile Macabeilor.)

Cu toate acestea, nu s-a dezgustat de urîțenia ei, ci i-a vindecat rănile, i-a schimbat chipul, i-a îndreptat formele, i-a dres neajunsurile.( Atunci cînd a întemeiat Biserica Noului Așezămînt, cum se va arăta.) Fă și tu la fel: chiar dacă soția ta ar greși cu mii de păcate în fața ta, uită-le pe toate, iartă tot; chiar dacă are o fire rea, îndrepteaz-o cu dulceață și bunătate, ca și Hristos Biserica, [căreia] nu numai că i-a șters necurățenia, dar a dezbrăcat-o de bătrînețe, dezbrăcînd pe omul cel vechi, care căzuse în toate păcatele. Aceasta înțelege Apostolul Pavel prin vorbele: Ca să o pună înainte pe ea Lui-Și Biserică mărită, neavînd întinăciune, nici zbîrcitură (Efeseni 5:27). N-a făcut-o numai frumoasă, dar și tînără, nu numai la trup, dar și la suflet și voință. Și a învrednicit-o nu numai de această cinste: căci, primind-o fără chip, nu S-a scîrbit de urîțenia ei, dar S-a și dat pe Sine morții și a adus-o pe ea la o frumusețe de necrezut. Și, chiar după aceasta, văzînd-o adesea necurată și întinată, nu a gonit-o, nici nu a rupt lanțul căsătoriei, ci a binevoit să o îngrijească și să o îndrepteze. Căci, spune-mi, cîți n-au greșit după ce au primit credința, și, cu toate acestea, nu S-a scîrbit de ei? Ca pildă stă acela care, în Corint, făcuse cea mai mare desfrînare și care era din fiii Bisericii. N-a tăiat acel mădular, ci l-a vindecat. Biserica Galatenilor a ieșit toată din calea cea bună și a căzut în iudaism; cu toate acestea, n-a lepădat-o, ci, îngrijind-o prin Pavel, a adus-o iarăși la starea dîntîi. Tot așa, dacă se ivește vreo boală în trupurile noastre, nu tăiem mădularele, ci depărtăm boala. Așa să facem și cu femeia: dacă vreuna ar fi plecată spre prea-curvie, să nu o alungăm, ci să depărtăm răutatea. Și este mai cu putință să îndreptezi o femeie decît să vindeci un mădular vătămat, pe care nu-l tăiem, deși știm că nu e cu putință vindecarea lui. Mulți au picioarele sucite, cu fluierele strîmbe, și mîini uscate și ochi cu albeață; cu toate acestea, nici ochiul nu și-l scot, nici piciorul nu și-l taie, nici mîna nu și-o retează. Și, deși acestea sînt nefolositoare și fac rușine celorlalte mădulare, le păstrează, pentru că sînt legate de trup. Oare nu este fără rost să ai atîta grijă cînd îndreptarea și folosul nu este cu putință, dar să te împotrivești vindecării cînd sînt bune nădăjdi și lesnicioasă schimbarea? Neajunsurile trupului sînt peste putință de îndreptat, dar o voință stricată poți să o îmbunătățești.
În zadar vei spune că boala femeii tale este de nevindecat, că ea, cu toate îngrijirile, vrea să urmeze aplecările ei rele. Nu este o pricină binevenită pentru a o alunga: căci, din faptul că nu poți să vindeci un mădular, nu urmează că trebuie să-l tai. Iar femeia este unul din mădularele tale: [...] vor fi amîndoi un trup - zice Scriptura (Facerea 2:24). Iar cînd e vorba de un mădular [trupesc], odată ce leacurile sînt neputincioase în fața bolii, nu mai trebuie nici o îngrijire. Dimpotrivă, dacă bolnavul este însăși femeia ta, chiar dacă boala ei nu se va putea vindeca, ai în vedere că tu vei primi plată pentru lecțiile și pentru îngrijirile tale. Și, chiar dacă n-am culege nici un rod, Dumnezeu va ști să plătească răbdarea noastră, pentru că temerea Sa ne-a făcut să arătăm atîta încordare, să îndurăm cu dulceață neajunsurile tovarășeinoastre, să îndreptăm acest mădular al nostru. Mădular chiar al nostru - zic - și mădular nedespărțit: deaceea trebuie să-l iubim mai ales. Aceasta ne învață Sfîntul Pavel, cînd zice: Bărbații sînt datori să-și iubească femeile ca pe trupurile lor înseși. Cel ce își iubește femeia pe sine se iubește. Că nimeni nu și-a urît trupul său vreodată, ci îl hrănește și îl încălzește, precum și Hristos Biserica; că mădulare sîntem ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui (Efeseni 5:28-30). Vrea să spună că, după cum Eva este născută din coasta lui Adam, tot așa și noi38 sîntem născuți din coasta lui Hristos. Într-adevăr, aceasta însemnează din carnea și din oasele Sale. Iar pentru Eva știm toți că a fost născută din coasta lui Adam, căci Scriptura spune lămurit cum Dumnezeu a trimis somn lui Adam, a luat una din coastele lui și i-a făcut lui femeie. Acum, prin ce ne încredințăm că Biserica este zidită din coasta lui Hristos? Și acest lucru, tot Scriptura îl arată: cînd Hristos a fost răstignit sus pe cruce și a murit, unul din ostași a împuns coasta Lui cu sulița, și îndată a ieșit sînge și apă (Ioan 19:34), și din acel sînge și din acea apă s-a întocmit Biserica. Chiar Hristos mărturisește aceasta, zicînd că: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre întru împărăția lui Dumnezeu» (Ioan 3:5). Sîngele este duhul. Și ne naștem din apa botezului și ne hrănim cu sînge. Vedeți cum noi sîntem din oasele și din carnea Sa, născuți, crescuți cu sîngele și cu apa Sa? Și, după cum femeia s-a zidit după ce a adormit Adam, tot așa și Biserica s-a zidit din coasta lui Hristos cînd El murise.
Și nu numai pentru aceasta trebuie să ne iubim femeia, fiindcă este mădular al nostru și are început al zidirii din noi, ci și pentru că Dumnezeu a așezat lege, zicînd: De aceea, va părăsi omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa, și vor fi amîndoi un trup (Facerea 2:24). Din aceeași pricină ne-a citit legea și Pavel, ca să fim împinși din toate părțile către această dragoste. Privește înțelepciunea apostolică: ne îndeamnă la dragostea femeilor nu numai după legile dumnezeiești sau numai după cele omenești, dar vorbește și de unele, și de altele, pe rînd; așa că suflelete înalte și pline de înțelepciune sînt împinse să iubească prin încredințări cerești, iar sufletele slabe dimpotrivă, prin temeiuri pămîntești și firești. Pentru aceasta, el se sprijinește mai întîi pe înțelepciunea lui Hristos și începe îndemnul său astfel: Iubiți femeile voastre cum Hristos a iubit Biserica. Dar ceea ce vine este omenesc: Oamenii trebuiesă iubească pe femeile lor cum își iubesc trupurile lor. Urmarea este a lui Hristos: Că mădulare sîntem ale trupului Lui, din carnea Lui și din oasele Lui (Efeseni 5:30). Apoi, iarăși vin temeiuri pămîntești: Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa, și vor fi amîndoi un trup (Efeseni 5:31). Și, după ce a citit această lege, zice: Taina aceasta mare este (Efeseni 5:32). În ce fel este mare? - întrebați voi. În aceea că o fecioară, închisă pînă atunci în camera ei, poate să-și iubească și să-și prețuiască, din prima zi și ca pe însuși trupul ei, soțul pe care nu l-a văzut niciodată înainte; șiiarăși, pentru că, din prima zi, bărbatul pe care ea nu l-a văzut niciodată pune înaintea tuturor lucrurilor o femeie cu care el înainte nu schimbase un cuvînt, și o pune înaintea prietenilor, cunoscuților, a tatălui și a mamei sale. Să vorbim acum de părinți. Dacă li se întîmplă, afară de această împrejurare, să piardă niscaiva bani, se întristează, se îndurerează și duc înaintea judecății pe cei ce i-au păgubit; iar omul pecare ei nu l-au văzut niciodată, nici nu l-au cunoscut, primește de la ei, odată cu fecioara lor, și o zestre destul de mare. Și se bucură făcînd aceasta și nu socotesc ca pierdere ceea ce au dat. Cînd își văd fiica plecată din casă și luînd cu dînsa și o parte din averea lor, nu simt nici părere de rău, nici necaz, nici durere, ba încă mulțumesc și socotesc că li s-au împlinit dorințele. Pavel ia seama la toate acestea și -văzînd cum cei doi soți își părăsesc părinții pentru a se lipi unul de altul, și cum noua însoțire capătă o mai mare putere decît vechea obișnuință de la părinți – gîndește că aici nu-i vorba de un fapt omenesc, ci că Dumnezeu seamănă această dragoste în suflete și insuflă acea veselie atît părinților, cît și soților. Ca urmare, a zis: Taina aceasta mare este. După cum copilul care se naște îi recunoaște de la început pe părinții săi, înainte de a putea vorbi, tot așa soțul și soția, fără să fie apropiați, fără să fie îndemnați, lămuriți asupra datoriilor lor, de la vederea dintîi se și unesc.
Apoi, văzînd că același lucru s-a făcut cu Hristos și cu Biserica, Apostolul se miră mult. Și cum s-a petrecut aceasta? După cum bărbatul părăsește pe tatăl său și își caută femeie, tot așa Hristos a părăsit tronul părintesc și a venit la mireasă. În loc de a ne chema sus, S-a coborît El singur către noi. Iar prin acest cuvînt, El a părăsit, să nu înțelegeți o despărțire, ci o coborîre, căci, chiar fiind cu noi, era și cu Tatăl Său. De aceea a zis Pavel: Taina aceasta mare este. Mare, negreșit, chiar dacă s-ar face numai pentru oameni. Dar, cînd văd că aceasta este adevărată și cu privire la Hristos și Biserică, atunci sînt mișcat și mă minunez. De aceea - după ce a zis: Taina aceasta mare este - a adăugat: Eu însă zic de Hristos și de Biserică (Efeseni 5:32). Tu știi acum ce taină este căsătoria, ști ce chip de faptă mare este; gîndește-te deci mult și cu îngrijire și nu căuta bogăție cînd te căsătorești. Nu socoti căsătoria ca un negoț, ci ca întovărășire a două vieți.
Am auzit pe mulți zicînd: Cutare era sărac, căsătoria l-a îmbogățit, a luat o femeie bogată; trăiește acum în strălucire și îmbelșugare. Ce spui, omule? Tu vrei ca femeia să-ți aducă bani? Poți să spui asta fără rușine și fără să roșești, nu te ascunzi în fundul pămîntului, cînd cauți așa mijloace de cîștig? Așa vorbește un soț? Numai o singură însărcinare are femeia: să-i păzească pe cei născuți, să aibă grijă de veniturile tale și de casa ta. De aceea ți-a dat-o Dumnezeu, ca să te îngrijească în acestea, ca și în toate celelalte. Pentru că viața noastră cuprinde două feluri de lucrări, cele obștești și cele de casă, Dumnezeu a împărțit sarcina între om și femeie: ei i-a dat conducerea casei, lui - toate treburile obștești, toate cele care se făptuiesc în afară: judecăți, sfătuiri, conducerea armatei și celelalte. Femeia nu poate să poarte lancea, să arunce săgeata, dar poate să țină furca, să țeasă pînză, să pună rînduială în întreaga casă. Nu e în stare să dea o hotărîre într-un sfat, dar poate să-și dea părerea într-ale casei, pe care bărbatul le împarte cu ea. Ea nu poate să mînuiască bine banii obștești, dar poate să-și crească bine copiii, comoara mai scumpă decît toate; poate să vegheze la lucrul și la purtarea slugilor, să dea încredere bărbatului, să-l descarce de toate grijile pe care le cere o gospodărie, adică de cămară, de țesut, de mîncare, îmbrăcăminte și celelalte care nu sînt nici potrivite, nici ușoare pentru bărbat, dacă ar vrea să le ia el asupră-și. Este o parte din bunăvoința și înțelepciunea dumnezeiască faptul că acela care se pricepe bine în lucrurile mari se arată neputincios și nepriceput în lucrurile mici, pentru ca omul să aibă nevoie de femeie. Într-adevăr, dacă Dumnezeu l-ar fi zidit pe bărbat deopotrivă îndemînatic în amîndouă sarcinile, neamul femeilor ar fi fost disprețuit; și, pe de altă parte, dacă ar fi dat femeilor ocupații mai înalte și mai de preț, ele s-ar fi umplut de trufie. De aceea nu a încredințat pe amîndouă numai unuia, ca nu cumva soarta celuilalt să fie mai înjosită și zadarnică; și n-a împărțit deopotrivă însărcinările, ca să nu se ivească între ei luptă de întîietate și femeile să nu ceară de la bărbați întîiul rang. Ci, ca să îngrijească și de unire, și de întîietate, a împărțit fiecăruia însărcinarea sa astfel încît partea bărbatului să fie mai de folos și mai însemnată, iar a femeii mai mică și mai jos puțin; așa că nevoile vieții ne îndeamnă să o cinstim [pe femeie], iar micimea însărcinării sale nu o lasă să se ridice împotriva bărbatului său.
Ca urmare, să căutăm toți de aici înainte un singur lucru: virtutea, ca să ne bucurăm de pace, să gustăm mîngîierile unirii și ale dragostei necurmate. Dacă te căsătorești cu o femeie bogată, iei mai degrabă un stăpîn pe cap decît o femeie. Afară de aceasta, prin firea lor, femeile sînt pline de deșertăciune, de mîndrie și de dorința de a-ți lua ochii; dacă le mai vine în ajutor și averea, în ce chip le vor mai putea suferi bărbații lor? Dimpotrivă, acela care ia o femeie de seama lui sau una mai săracă decît el își ia un ajutor, un tovarăș, și cu adevărat aduce fericirea în casa lor. Lipsa de avere o îndeamnă pe femeie să fie supusă bărbatului întru totul, să i se plece și să-l asculte în toate, așa că piere pricina de ceartă, luptă, îngînfare, neînțelegeri, și se săvîrșește legătura păcii, unirii, iubirii și a înțelegerii. Pace deci și bun trai, iar nu bani! Căsătoria nu este făcută ca să ne umplem casa de lupte și bătăi, să trăim în mijlocul certurilor, să muncim în neînțelegeri și să ne facem viața nesuferită, ci ca să ne dea un ajutor, să ne deschidă un liman, un adăpost, să ne mîngîie în întristare, să găsim mulțumire în vorba cu femeia noastră. Cîți bogați nu s-au văzut mai îmbogățiți prin zestrea femeii, dar lipsiți deodată și pentru totdeauna de pace și fericire printr-o căsătorie care făcea din masa lor o arenă, un teatru de lupte zilnice? Și dimpotrivă, cîți săraci nu s-au văzut, uniți cu femei încă mai sărace, care se bucură de pace și sînt fericiți să trăiască, pe cînd mulți bogați, în mijlocul belșugului, își doresc moartea, ca să scape de femeia lor, și nu cer decît scăparea de o viață atît de nesuferită? Așa este de adevărat că banii nu folosesc la nimic, dacă n-ai o soție virtuoasă. Dar ce să mai vorbim de pace și înțelegere? Aceluia care nu se gîndește decît să cîștige bani adesea pătimește rău fiindcă a luat în căsătorie o femeie mai bogată decît el. Cînd își sporește strălucirea traiului pe măsura zestrei primite, moartea fără de vreme a soției vine de-l silește să dea înapoi părinților zestrea întreagă; atunci, asemenea naufragiaților care nu scapă decît cu trupul din valuri, nenorocitul - după atîtea certuri, lupte, neînțelegeri, procese - abia scapă din încurcătură numai cu trupul și libertatea sa. Și, după cum neguțătorii nesătui își pierd totul în naufragiu pentru că au încărcat corabia cu multe mărfuri și i-au pus o greutate mai mare decît puterea ei, tot așa și cei care urmăresc căsătorii bogate, pe cînd cred că-și măresc avuția prin zestrea femeii, o pierd și pe aceea pe care o avuseseră mai nainte. Este destul o clipă și o izbitură de val ca să se scufunde o corabie; tot așa, moartea timpurie a femeii este destulă ca să aducă soțului sărăcia și doliul.
Gîndindu-ne bine la toate acestea, să nu mai căutăm bani, să căutăm virtutea, cinstea, smerenia. O femeie smerită, virtuoasă, înțeleaptă, fie chiar fără avere, va ști să se folosească de sărăcie mai bine decît alta de bogăție; dimpotrivă, o femeie rea, neînfrînată, cicălitoare, chiar dacă ar găsi în casă mii de comori, le va risipi mai repede decît orice furtună și va aduce pe capul bărbatului, odată cu sărăcia, și nenumărate nenorociri. Să nu căutăm deci bogăție, ci o femeie care să folosească bine averea noastră.
Află mai întîi care este pricina căsătoriei și de ce ne-a fost lăsată, și nu cere nimic mai mult. Care este pricina căsătoriei și în ce scop a fost hotărîtă de Dumnezeu? Ascultă ce zice Pavel: Din pricina aprinderii, fiecare să-și aibă femeia sa (1 Corinteni 7:2). N-a zis „pentru ca să ușurezi sărăcia“ sau „pentru ca să dobîndești bogăție“; dar ce? Pentru ca să fugim de aprindere, să potolim pofta, să trăim în curăție, să ne facem plăcuți lui Dumnezeu, mulțumindu-ne numai de femeia noastră. Iată darul căsătoriei, iată rodul, iată cîștigul. Nu da drumul la mult ca să alergi după puțin, căci banii sunt puțin lucru în fața curăției. Singura pricină care trebuie să ne îndemne la căsătorie să fie hotărîrea de a fugi de păcat, de a scăpa deorice aprindere; orice căsătorie deci trebuie să țintească să ne ajute la păstrarea curăției. Și va fi așa, dacă vom lua în căsătorie femei care să ne îndemne către multă evlavie, multă înfrînare și multă înțelepciune. Căci frumusețea trupului, cînd nu are ca tovarăș virtutea sufletului, îl va putea ține pe bărbat 20 sau 30 de zile, dar nu va merge mai departe, căci va da pe față răutatea ascunsă, și atunci tot farmecul va fi spulberat. Dimpotrivă, acelea în care strălucește frumusețea sufletului n-au nici o teamă de fuga vremii, care le dă prilej în fiecare zi să-și descopere frumoasele lor însușiri; [față de acestea], dragostea soților se face mai vie, legătura dintre ei se strînge mereu. În această stare de lucruri și înaintea acestei vii și firești iubiri, orice fel de aprindere este aruncată departe; chiar gîndul de neînfrînare nu va intra niciodată în mintea bărbatului legat de femeia sa prin dragoste. Îi va fi credincios pînă la sfîrșit și astfel, prin curăția sa, va coborî asupra casei sale bunăvoința și sprijinul dumnezeiesc. Iată căsătoriile pe care le făceau drepții în vremurile vechi, mai aplicați către virtute decît către bogăție. Și că lucrul acesta este adevărat, vă voi arăta printr-o pildă o astfel de căsătorie: Avraam era acum bătrîn și vechi de zile, și Domnul îl binecuvîntase întru toate. Atunci a zis Avraam slugii celei mai bătrîne a casei sale, care era mai mare peste toate ale sale: Pune mîna ta sub coapsa mea! Și te voi jura pe Domnul Dumnezeul cerului și al pămîntului ca feciorului meu Isaac să nu-i iei femeie din fetele Hananeilor, între care locuiesc eu. Ci vei merge în pămîntul unde m-am născut eu, la neamul meu, și de acolo vei lua femeie fiului meu Isaac (Facerea 24:1–4). Vedeți ce grijă la acest om virtuos, la acest drept, pentru căsătorie? N-a chemat femei rele, cum fac cei de acum, nici babe bune de gură, ci a încredințat acest lucru în mîna slugii sale. Și chiar acesta este un semn al marii înțelepciuni a Patriarhului: că a putut să crească o astfel de slugă căreia să-i încredințeze o însărcinare atît de mare. În sfîrșit, femeia care îi trebuie lui nu este nici o femeie bogată, nici o femeie frumoasă, ci o femeie virtuoasă, și de aceea pune pe sluga sa să facă o cale atît de lungă. Luați în seamă și priceperea slugii! El nu zice: „Ce însărcinare îmi dai tu? Cînd noi sîntem înconjurați de atîtea neamuri la care se găsește mulțime de fete de oameni bogați, alese, frumoase - tu mă trimiți într-o țară așa de depărtată, printre oameni necunoscuți? Cu cine voi vorbi? Cine mă va cunoaște? Și dacă îmi întind curse, dacă mă înșeală? Căci nu e nimic mai ușor de înșelat decît un străin.“ El n-a zis nimic de acestea, ci, dînd la o parte toate, s-a oprit numai la bănuiala care se ivește de la început în minte: neîmpotrivindu-se stăpînului său, a arătat supunere; [apoi],întrebînd numai ceea ce trebuia să știe, și-a arătat priceperea și prevederea. Care este acest lucru, ce a întrebat pe stăpînul său? Dar de nu va vrea fecioara – a zis el - să vină cu mine în pămîntul acesta, întoarce-voi pe fiul tău acolo în pămîntul de unde ai ieșit? (Facerea 24:5). Avraam i-a răspuns: Ia aminte să nu întorci pe fiul meu acolo. Domnul Dumnezeul Cerului și al pămîntului - Cel ce m-a luat din casa tatălui meu și din pămîntul în care m-am născut, Cel ce mi-a grăit și s-a jurat mie, zicînd: îți voi da pămîntul acesta ție și seminției tale - Acesta va trimite pe îngerul Său înaintea ta, și vei lua femeie feciorului meu de acolo (Facerea 24:6-7). Vedeți credința Patriarhului? Nu s-a rugat nici de prieteni, nici de rude, nici de vreun altul, ci i-a dat pe Dumnezeu ca tălmăcitor și ca tovarăș de drum. Apoi, voind să întărească pe slugă, în loc să-i spună numai: Domnul Cerului și al pămîntului - adaugă: Care m-a scos din casa tatălui meu. Adu-ți aminte - zice el - cum am făcut atîta drum, cum, părăsindu-ne țara, am găsit mai multă mulțumire în pămînt străin, cum cele fără putință s-au făptuit în totul. Și nu numai în înțelesul acesta zice: Cel ce m-a luat din casa tatălui meu, ci vrea să-i arate că Dumnezeu îi este datornic. Noi sîntem creditorii lui - zice Avraam - și chiar El a făgăduit: Îți voi da ție acest pămînt și seminției tale. Așacă, chiar dacă am fi nevrednici, ne va ajuta, pentru că a făcut învoială nemincinoasă cu însăși gura Sa; va înlătura toate piedicile dinaintea noastră și va aduce la îndeplinire dorințele noastre. Zicînd acestea, a trimis sluga.
Ajungînd în țara care îi fusese hotărîtă, slujitorul nu a întrebat pe nici un locuitor al cetății, n-a intrat în vorbă cu oameni și nici cu femei. Dar băgați de seamă cum își vorbește lui singur. El se ridică pentru rugăciune și zice: Doamne Dumnezeul stăpînului meu Avraam, fă cale bună înaintea mea astăzi (Facerea24:12). Nu zice „Doamne Dumnezeul meu“; dar cum zice? Doamne Dumnezeul stăpînului meu Avraam.Eu [– zice -] nu sînt decît un nevoiaș, dar mă acopăr cu stăpînul meu, căci nu vin pentru mine, nu sînt decît trimisul său; ia în seamă credința lui și ajută-mi să duc pînă la capăt sarcina dată.
Acum, ca să nu credeți că el vorbește ca un creditor care își cere dreptul său, ascultați vorbele care urmează: Fie-Ți milă de stăpînul meu Avraam (Facere 24:I2). [Adică:] Chiar dacă am avea mii de drepturi, ne rugăm ca să avem totul prin bunătatea Ta, nimic ca plată a datoriei Tale. Și ce cere el? Iată, eu stau la fîntîna apei, și fetele celor ce locuiesc în cetate ies ca să scoată apă. Și fecioara căreia eu voi zice: Pleacă urciorul tău să beau! – iar ea va zice mie: Bea tu, și cămilele tale le voi adăpa, pînă ce vor înceta toate a bea, aceea să fie pe care Tu ai rînduit-o robului Tău Isaac; și întru aceasta voi cunoaște că ai făcut milă cu stăpînul meu Avraam (Facerea 24:I3, I4).
Vedeți înțelepciunea slugii? Ce semn pune el? Nu zice: Dacă voi vedea pe una dusă într-un car tras decatîri, tîrînd în urma sa o ceată de eunuci, înconjurată de robi numeroși, frumoasă și strălucitoare de farmecul tinereții, aceea este pe care ai gătit-o pentru sluga ta. Ce zice însă? Fecioara căreia îi voi zice: Pleacă vasul tău să beau! Ce faci tu, omule? O astfel de femeie cauți tu pentru stăpînul tău, o femeie care cară apă și vrea să-ți vorbească? Da - răspunde el - căci nu m-a trimis să caut bogăție, nici neam mare, ci bune însușiri ale sufletului. Se găsesc mai des cărătoare de apă care au o virtute desăvîrșită, pe cînd altele, stăpîne pe bogate locuințe, sînt pline de patimi și foarte rele. Dar după ce va cunoaște el virtutea acestei femei? După semnul pe care l-a arătat. Dar cum să pricepi virtutea prin acest semn? El este foarte mare și cu totul sigur, căci învederează milostenia, încît orice altă dovadă este de prisos. Vorbele slugii însemnează deci acest lucru, deși el nu-l spune pe față. Eu [ - zice - ] caut o fecioară așa de milostivă, încît să ducă la capăt toate însărcinările de care este în stare. Și nu pe nedrept căuta o astfel de soție: ci, trăind într-o casă unde înflorea mai mult primirea de oaspeți39, el voia înainte de toate să găsească o femeie potrivită cu firea stăpînilor săi. Ca și cum ar fi zis: Noi voim să aducem la noi o femeie ale cărei mîini să fie deschise pentru oaspeți, ca să nu fie luptă și certuri cînd bărbatul va face milostenii din averea sa, după pilda tatălui său, și va aduce în casă străini; [căci] așa se va întîmpla, dacă femeia este cicălitoare și nu-l lasă să facă [aceasta], cum se întîmplă în multe case. Dintru început vreau să mă încredințez dacă ea este primitoare de oaspeți, căci de aici vine toată fericirea noastră. Prin iubirea de oaspeți a dobîndit, din cer, stăpînul meu pe mirele de azi, prin aceasta s-a făcut tată. A jertfit un vițel și a primit un copil, a frămîntat făină, și Dumnezeu i-a făgăduit urmași așa de numeroși ca și stelele. Deci, pentru că din primirea de străini ne-au venit nouă în casă toate bunătățile, caut această faptă bună înaintea tuturor celorlalte. Să avem în vedere că omul nu a primit doar apa cerută, ci să ne gîndim că el a aflat ce este un suflet bun, care dă nu numai ce i se cere, ci și ceea ce nu i s-a cerut.
Dar încă nu sfîrșise el a cugeta acestea în mintea sa – zice – cînd iată că ieși cu ulciorul pe umăr Reveca (Facerea 24:15), și așa se împlini acea vorbă a Proorocului: Pînă să isprăvești tu de vorbit, Eu sînt de față (Isaia 58: 9). Iată cum Dumnezeu binevoiește să împlinească rugăciunile oamenilor evlavioși mai înainte ca ele să fie sfîrșite. Ca urmare, și tu, cînd vei vrea să te căsătorești, nu alerga la oameni sau la femei care își fac meșteșug din nenorocirile altora și nu caută nimic altceva decît să capete un cîștig. Aleargă la Dumnezeu, și El te va ajuta în căsătoria ta, căci avem făgăduința Lui: Căutați împărăția Cerurilor, și toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6:33). Și să nu zică nimeni: Cum pot să-L văd eu pe Dumnezeu, cum pot să vorbesc cu El și să-L întreb lămurit? [Acestea sînt] gînduri ale sufletului fără credință. Pentru Dumnezeu totul este o clipă și n-are nevoie de vorbă ca să îndeplinească tot ce voiești. Și tocmai aceasta s-a întîmplat cu sluga lui Avraam: n-a auzit nici un glas, n-a văzut nici o față. În picioare, lîngă fîntînă, se ruga, și îndată a fost ascultat: Dar încă nu sfîrșise el a cugeta acestea în mintea sa, cînd iată că ieși cu ulciorul pe umăr Reveca, fata lui Batuil feciorul Milcăi, femeia lui Nahor, fratelui lui Avraam. Aceasta era foarte frumoasă la chip, fecioară, pe care nu o cunoscuse vreun bărbat (Facerea 24:15, I6). De ce-mi vorbește de frumusețea trupului? Ca să pricepi mai bine marea ei curație, ca să înțelegi frumusețea sufletului ei. Minunat lucru este curăția, dar mult mai minunat încă atunci cînd este unită cu frumusețea trupului. De aceea Scriptura, înainte de a povesti istoria lui Iosif și curăția sa, vorbește mai întîi de frumusețea trupului său, zicînd: Iosif însă era chipeș la statură și foarte frumos la față (Facerea 39:6); și numai după aceea ne arată înfrînarea tînărului, zicînd că această frumusețe nu l-a adus la neînfrînare. Căci, după cum frumusețea nu este întotdeauna pricina aprinderii, tot așa nici urîțenia nu este pricină de înfrînare. Multe femei înpodobite cu toate farmecele trupului au strălucit și mai mult pentru că au fost curate; altele iarăși, urîte și pocite, au avut încă mai multă urîțenie în suflet și s-au necurățit cu nenumărate păcate. Nu în înfățișarea trupului, ci în suflet și voință se găsește atît pricina faptei bune, cît și a păcatului.
Nu fără scop a numit-o de două ori fecioară pe Reveca. După ce a zis: Fecioară era - a adăugat: ...pe care nu o cunoscuse vreun bărbat. Pentru că multe fecioare își păstrează trupul neatins, dar au sufletul plin de neînfrînare, dorință de strălucire, curse ca să tragă din toate părțile o mulțime de iubiți în jurul lor, priviri făcute ca să înflăcăreze nădejdile tinerilor, vîrtejuri și capcane de tot soiul. Și de aceea Moisi – vrînd să arate că Reveca nu era asemenea cu aceste fete, ci că era fecioară și cu trupul, și cu sufletul – a adăugat: ...fecioară, pe care nu o cunoscuse vreun bărbat. Cu toate că erau multe prilejuri ca oameni să o cunoască: mai întîi că era frumoasă, apoi din felul slujbei pe care o îndeplinea. Dacă ar fi rămas pururea în camera sa, ca fetele de astăzi41, dacă nu s-ar fi arătat în lume, dacă n-ar fi ieșit niciodată din casa părintească, lauda că nici un om nu o cunoscuse n-ar fi fost așa de mare. Dar, dacă ți-o închipui mergînd prin lume, nevoită să se ducă în fiecare zi la fîntînă – o dată, de două și de mai multe ori - și totuși niciun bărbat să nu o cunoască, numai atunci vei pricepe bine prețul laudei. S-au văzut multe fete care nu erau nici frumoase, nici plăcute, și pe care le urmau o mulțime de slugi, pierdute, cu toate acestea, pentru că au trecut o dată sau de două ori prin piața publică. Ce vei zice dar de aceea care iese în fiecare zi din casa părintească, și nu numai ca să se ducă în piață, ci la fîntînă, să aducă apă, drum pe care ești silit să ai mii de întîlniri? Nu este cu adevărat vrednică de toată lauda noastră? - cînd nici aceste drumuri neîntrerupte, nici farmecul care o înfrumusețează, nici trecătorii care o întîlnesc pretutindeni – nimic, într-un cuvînt - nu pot să-i atingă curăția; cînd ea își păstrează sufletul și trupul departe de orice stricăciune, cînd păzește curăția mai bine decît femeile care stau închise în casa lor; cînd - în sfîrșit - se arată asemenea cu aceea pe care o cerea Pavel, zicînd: Să fie sfîntă la trup și la suflet? (1 Corinteni 7:34).
Și, pogorîndu-se ea la fîntînă, și-a umplut vasul și a pornit înapoi. Atunci, sluga lui Avraam a alergat înaintea ei și i-a zis: Dă-mi să beau puțină apă din vasul tău! Iar ea a zis: Bea Domnul meu! Și, grăind, și-a lăsat vasul pe brațe și l-a adăpat pînă a încetat a bea. Și a zis: Și cămilelor tale voi scoate apă pînă ce vor bea toate. Și, grăind, a deșertat vasul în adăpătoare, și iarăși a alergat la fîntînă să scoată apă, și a adăpat toate cămilele (Facerea 24:I6–20). Mare era iubirea de străini a acestei fecioare, mare curăția ei, și amîndouă acestea sînt bine arătate atît prin vorbele, cît și prin faptele ei. Ai văzut cum curăția nu-i vatămă întru nimic milostenia, dar nici milostenia curăția sa ?! Că nu s-a aruncat înaintea străinului, că nu i-a vorbit ea întîi însemnează că era cuviincioasă; că nu a tăcut la întrebările puse și nici nu s-a împotrivit cererii aceluia însemnează multă milostenie și iubire de oameni. Într-adevăr, după cum s-ar fi arătat îndrăzneață și nerușinată dacă ar fi mers mai întîi ea la el sau i-ar fi vorbit mai înainte de a fi întrebată, tot așa, dacă l-ar fi trecut cu vederea cînd era rugată, s-ar fi arătat crudă și neomenoasă. N-a făcut niciuna din acestea: nici n-a depărtat milostenia prin curăție, nici n-a nimicit prin milostenie lauda curăției, ci a arătat aceste două fapte bune în întregime: curăția, așteptînd întrebarea străinului, și iubirea de oaspeți, săvîrșită într-un chip mai presus decît orice laudă, cum am zis. Cum să numesc pe aceea care dă atît de mult? Negreșit, darul său nu era decît apă, dar aceasta era tot ce avea atunci la îndemînă. Căci obișnuim să judecăm pe oamenii făcători de bine nu după bogăția darului, ci după averea pe care o au. Dumnezeu a lăudat pe omul care a dat un pahar de apă rece și a zis că femeia care a aruncat doi bănuți a dat mai mult decît toți, pentru că a jertfit tot ce avea atunci. Tot așa, și Reveca a dăruit acestui străin tot ceea ce putea să-i dăruiască.
Și nu fără scop zice Scriptura că ea „se grăbi“, „alergă“ și altele asemenea, ci ca să se arate dragostea ei, ca una care nu era nici îndatorată, nici silită, ca una care dăruia fără întîrziere și silă. Și aceasta nu este fără preț! De cîte ori n-am văzut și noi trecători, pe care i-am rugat să se oprească o clipă și să ne lase să aprindem lumină de la ei sau să ne dea puțină apă pentru setea noastră, și de cîte ori nu ne-au respins cu nerușinare? Dimpotrivă, Reveca, nemulțumindu-se numai să aplece străinului ciutura, își ia însărcinarea să scoată apă pentru toate cămilele, punîndu-și astfel, cu cea mai mare bunătate, chiar trupul său în slujba iubirii de străini. Nu numai fapta ei, dar și graba îi învederează virtutea. Îl numește „domn“ pe un necunoscut văzut pentru întîia dată, și - după cum socrul ei, Avraam, nu întreba pe călători cine sînt, din ce familie, unde merg, de unde vin, ci făcea fără întîrziere milostenie cu ei - tot așa nici Reveca nu întrebă: Cine ești tu, din ce familie? De ce ai venit aici? Ci, dînd nenumărate semne de milostenie, nici nu ia în seamă celelalte lucruri. Așa cum negustorii de pietre scumpe și zarafii caută întotul doar cum să cîștige bani de la acei ce cumpără și nu-i privește nimic altceva, tot așa, nici Reveca nu caută decît să culeagă rodul iubirii de oaspeți, să primească în întregime cîștigul hotărît. Ea știe bine că oaspetele trebuie cinstit cu osebire, că el are nevoie de o primire grabnică, fiindcă întîrzierea noastră îl face neîndrăzneț; dacă îl obosim cu o mulțime de întrebări nepotrivite, se înfricoșează, se dă îndărăt și se apropie de noi cu silă. De aceea, nici Reveca nu s-a purtat așa față de slujitor, precum nici socrul ei Avraam față de străinii călători, [pe care căuta] să nu-i sperie, ci se mulțumea să se îngrijească de ei, după care le da drumul. De aceea a primit el într-o zi Îngeri în casa lui; dacă i-ar fi copleșit cu întrebări, cîștigul lui ar fi fost mult mai mic. Într-adevăr, ne minunăm de el nu că a primit Îngeri, ci că i-a primit fără să-i cunoască. Dacă i-ar fi îngrijit știind cine sînt, nu făcea nimic de mirare: măreția unor astfel de oaspeți ar fi făcut îndatoritor și omenos și pe omul cel mai crud și mai nesimțitor. Acesta e lucrul de mirare: că, socotindu-i pe ei niște oameni de rînd, le-a arătat atîta îngrijire. Tot așa a făcut și Reveca: ea nu știa numele slugii, pricina călătoriei sale, gîndul pe care îl avea ca să o ceară în căsătorie; ea nu vedea decît un călător și un străin. Așa că rodul milosteniei sale a fost cu atît mai mare, cu cît ea a îngrijit cu o bunăvoință desăvîrșită pe un om cu totul necunoscut, rămînînd însă credincioasă legilor buneicuviințe. Nici nerușinare, nici îndrăzneală, nici silă, nici mînie; a știut să-și facă datoria fără să treacă peste marginea cuvenită. Aceasta înțelege și Moisi cînd zice: Iar omul o socotea pe ea și tăcea, ca să cunoască, îndreptase Dumnezeu calea lui, sau nu? (Facerea 24:2I). Ce însemnează „o socotea“? Asta însemnează că îi privea statura, mersul, înfățișarea, vorbirea - în sfîrșit, totul - cu o mare grijă, căutînd să citească, din mișcări, firea sufletului. Și nu a fost destul: face și altă încercare. După ce i-a dat să bea, nu s-a oprit, ci a întrebat-o: A cui fată ești? Spune-mi de este la tatăl tău loc, să sălășluim noi? (Facerea 24:23). Ce a răspuns ea? Cu răbdare și cu dulceață i-a spus numele tatălui său și nu s-a supărat, ca să-i zică: Dar tu cine ești, îndrăznețule care întrebi așa de iscoditor de casa noastră? I-a răspuns: Sînt fiica lui Batuil, fiul Melhei, pe care l-a născut ea lui Nahor. Paie și fîn mult este la noi, precum și loc de sălășluit (Facerea24-25). Și acum, ca și atunci cînd fusese vorba de apă, ea îi dădu mai mult decît cerea. Atunci cînd el nu voia decît să bea, ea ceru să-i adape și cămilele, și le-a adăpat. Același lucru și aici: el întreabă numai dacă este loc pentru oaspeți, ea îi răspunde că sînt paie, fîn și celelalte, prin aceasta îndemnîndu-l și trăgîndu-l spre casă, ca să cîștige prețul iubirii de oaspeți. Să nu ascultăm aceasta nici cu ușurință și nici fără luare aminte, ci să ne gîndim la noi înșine, să ne punem în locul lor, și atunci tot așa vom socoti și noi fapta bună a Revecăi. Adesea, cînd adăpostim pe prieteni și cunoscuți, ne vine greu și, dacă șederea lor se lungește o zi sau două, iată-ne supărați. Reveca ducea cu mare bucurie în casa lor un necunscut și un străin, și avea să se îngrijească nu numai de el, dar și de atîtea cămile ale lui.
Însă, după ce a intrat oaspetele, luați în seamă înțelepciunea lui: cînd i-a dat pîine să mănînce, el a zis: Nu voi mînca pînă ce nu voi grăi cuvintele mele (Facerea 24:33). Vedeți cît de grabnic și de cumpătat a fost? Apoi, cînd i-a dat voie să vorbească, să vedem în ce chip îi vorbește? Oare i-a spus că are un stăpîn de neam mare, cinstit de toată lumea, întîiul locuitor din părțile sale? Dacă ar fi voit să vorbească așa, n-ar fi fost de loc încurcat. Într-adevăr, oamenii din țară aceea cinsteau pe Avraam ca pe un rege. Dar el nu spune nimic [de acest fel], trece peste cinstea omenească și nu împodobește pe Avraam decît cu cinstea dumnezeiască, zicînd: Sluga lui Avraam sînt eu. Domnul a binecuvîntat pe stăpînul meu foarte, și l-a mărit, și i-a dat lui oi și boi, argint și aur, slugi și slujnice, cămile și asini (Facerea 24:34, 35). Dacă amintește de bogății, nu o face ca să arate că Avraam este în belșug, ci ca să se vadă că este iubit de Dumnezeu. Nu voia să-l laude că era bogat, ci fiindcă primise toate acestea de la Dumnezeu. Apoi, a vorbit despre tînăr: Și Sarra, soția lui, i-a născut un fiu în bătrînețele lui (Facerea 24:36). Prin aceasta, a lăsat să se înțeleagă felul nașterii, arătînd că nașterea i-a fost dată după rînduială dumnezeiască, în afară de legile firii. Tot așa și tu, fie că îți cauți o soție sau un soț, cercetează înainte de toate dacă este iubit de Dumnezeu, dacă este plin de bunătatea cerească. Căci, dacă se găsesc acestea, toate celelalte vin singure; iar neavînd nimic din acestea, chiar dacă are o mare avere, nu-i nici un cîștig. Apoi, ca să nu fie întrebat de ei de ce nu a luat în căsătorie pe nici una din țara lui, a adăugat: Și m-a jurat stăpînul meu, zicînd: Să nu iei femeie fiului meu din fetele Hananeenilor, între care locuiesc eu în pămîntul lor. Ci să mergi la casa tatălui meu și la neamul meu, și vei lua soție feciorului meu de acolo (Facerea 24:37,38).
Dar nu vreau să aduc aici toată istoria, căci mi-e teamă să nu vă supăr. Să trecem la sfîrșit. După ce a povestit cum s-a oprit la fîntînă, cum s-a rugat de fată, cum i-a dat mai mult decît a cerut el, cum a fost mijlocitorul său; în sfîrșit, după ce a povestit totul pe larg, a încetat din vorbă. Ceilalți, după ce au ascultat această povestire, n-au stat nici o clipă la îndoială și fără întîrziere, ca însuflați chiar de Dumnezeu, au dat pe fiica lor îndată. Laban și Batuil răspunseră: De la Domnul a ieșit lucrul acesta; nu vom putea grăi ție împotrivă, nici rău, nici bine. Iată, Reveca este înaintea ta; ia-o și te du, și să fie femeia feciorului stăpînului tău, după cum a grăit Domnul (Facerea 24:50, 51). Cine nu se va mira? Cine nu va rămîne izbit de mirare, gîndindu-se la numărul și la greutatea piedicilor ridicate într-o clipă? Trimisul era un străin și o slugă; drumul de făcut era foarte lung; nici mirele, nici tatăl său, nici una din rudele sale nu erau cunoscuți de ei. Erau destule greutăți ca să împiedice căsătoria. Cu toate acestea, nimeni nu o împiedică și, ca și cum Isaac ar fi fost un vecin, o cunoștință, un prieten de demult, ei i-au dat pe fiica lor cu o întreagă încredere: mijlocitor era Dumnezeu. Într-adevăr, să încercăm a face ceva fără ajutorul Său: ceea ce ne părea ușor și lesne ne va pune în cale numai prăpăstii, și strîmtori și mii de nenorociri. Deci nimic să nu facem, nici să zicem, pînă ce n-am chemat pe Dumnezeu și nu L-am rugat să ne ajute în aceea ce vrem a săvîrși, după cum a făcut această slugă.
Să vedem acum, după ce a luat-o, cum a prăznuit nunta. Oare a înșirat după el chimvale, și fluiere, și danțuri, și tobe, și flaute, și tot ce se obișnuiește în astfel de împrejurări? Nimic din acestea! Singur primise pe Reveca, singur a adus-o, fără alt tovarăș decît Îngerul care îl întovărășea, îndeplinind rugăciunea pe care Avraam o făcuse lui Dumnezeu, de a apăra călătoria slugii sale, cînd acela părăsise casa lui. Și tînăra fecioară era dusă la soțul ei fără să audă nici flaut, nici liră, nici alt instrument, dar cu capul acoperit de binecuvîntările cerești, cunună mai bogată în strălucire decît stema cea mai scumpă. Era dusă la bărbatul ei îmbrăcată nu cu țesături de aur, ci cu curăție, credință, milostenie, în sfîrșit, cu toate faptele bune. Era dusă la bărbatul său nu pe un car acoperit, nici pe vreun alt scaun împodobit, ci pe spinarea unei cămile. În acea vreme, fecioarele, pe lîngă virtuțile lor, aveau și sănătate trupească. Într-adevăr, mamele lor nu le creșteau cum este obicei astăzi și nu stingeau sănătatea lor cu băi, parfumuri, sulimanuri, haine moi și, în sfîrșit, prin multe alte chipuri de zădărnicii, care mai repede le moleșesc. Dimpotrivă, ele le supuneau la cele mai aspre încercări. De aceea aveau o frumusețe înnăscută a trupului și de bun soi, căci aveau totul de la fire, nimic străin. Și se bucurau de o sănătate neatinsă de nimic, iar farmecele lor erau de neînchipuit, pentru că trupul lor nu era niciodată chinuit de boală și trîndăvia le era necunoscută. Greutățile, oboseala, obișnuința de a face totul singure, gonind trîndăvia, ledădeau putere și sănătate nezdruncinată. De aceea erau și mai plăcute bărbaților și mult mai iubite, pentru că găseau în ele multă înțelepciune.
Reveca era deci pe o cămilă; apropiindu-se [de sălașurile lui Avraam], mai-nainte ca să ajungă [acolo], a ridicat ochii, l-a văzut pe Isaac și a sărit jos de pe cămilă. Vedeți putere? Vedeți ușurință? A sărit jos de pe cămilă! Așa era vigoarea, care se unea cu înțelepciunea, la fecioarele din acea vreme! Și a zis slugii: Cine este omul acela, care merge pe cîmp spre întîmpinarea noastră? Și a zis sluga: Acesta este stăpînul meu. Atunci ea își luă vălul și se acoperi (Facerea 24:65). Recunoașteți peste tot smerenia ei, admirați-i rușinea și neîndrăzneala!
Și a dus-o Isaac în cortul mamei sale, Sarra; și a luat pe Reveca, și aceasta s-a făcut femeia lui, și a iubit-o pe dînsa. Și s-a mîngîiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra (Facerea 24:67). Aceste cuvinte- ...și a iubit-o pe dînsa, și s-a mîngîiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra - nu le citesc eu degeaba: am voit să înțelegeți ce farmec avea Reveca, încît a avut parte de atîta iubire. Și cine n-ar fi iubit o femeie atît de înțeleaptă, atît de cinstită, de omenoasă, de binefăcătoare, de dulce, o femeie așa de curajoasă cu inima, așa de tare cu trupul?
Nu am spus acestea ca să fiu ascultat sau ca să fiu aplaudat de voi, ci ca să ațîț rîvna voastră. Voi, părinților, urmați prevederea Patriarhului, care a vrut să dea fiului său o femeie cu adevărat virtuoasă; n-a căutat nici bogăție, nici neam mare, nici frumusețe, nici altceva, decît frumusețea sufletului. Voi, mamelor, așa să creșteți pe fiicele voastre. Iar voi, tineriilor care voiți să vă luați soții, să prăznuiți nunta cu această cuviință: departe să fie de voi de voi jocurile, zgomotele de rîs, glumele lumești, flautele, și întreagă acea măreție diavolească și orice îi poate semăna; să rugați numai pe Dumnezeu să fie mijlocitorul vostru în toate faptele voastre. Dacă vom săvîrși așa toate faptele noastre, nu va fi nici despărțire, nici bănuială de prea-curvie, nici cuvînt de gelozie, nici bătăi, nici certuri, ci vom gusta toate dulcețile păcii și unirii, la care se vor adăuga cu siguranță toate faptele bune. După cum, atunci cînd bărbatul și femeia sînt neuniți, nu e nimic sănătos în casa lor, chiar dacă lucrurile ar merge bine, tot așa, cînd domnește pacea și unirea, nimic nu va fi neplăcut, chiar dacă s-ar ivi mii de furtuni în aceeași zi. Dacă căsătoriile se vor face astfel, și copii vor putea fi crescuți în lucrarea faptelor bune. Cînd femeia va fi cinstită, înțeleaptă și împodobită cu toate virtuțile, va putea să cîștige cu totul un bărbat pe care să-l și stăpînească prin puterea dragostei ei, și, cînd l-a cîștigat, să găsească în el un tovarăș plin de rîvnă pentru creșterea copiilor. Și va îndemna chiar pe Dumnezeu să privească cu grijă asupra lor. Atunci cînd chiar Dumnezeu ajută astfel de gospodării așa de bine îndreptate, îngrijind chiar el de sufletele copiilor, toate chinurile vor pieri, totul va fi iubire în casă, ca și în sufletele stăpînilor. În acest chip, fiecare, împreună cu casa sa - înțeleg cu femeia, copii și slugile sale - va putea să străbată pînă la capăt, fără primejdie, viața de aici și să intre la sfîrșit în împărăția cerurilor, pe care doresc să o dobîndim cu toții, prin harul și iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu care este mărirea și puterea Tatălui, împreună cu Sfîntul și de viață dătătorul Duh, acum, și pururea și în vecii vecilor. Amin!

BIBLIOGRAFIE: Studii omiletice asupra celor trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Hrisostomul despre căsătorie, cu traducerea lor, Teză pentru licență, de Nicolae N. Marinescu, Litotipografia L. Moțățeanu, București, 1908.