Să căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii; dar mai bine spus, nici steaua nu ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă.

Să ne ridicăm şi noi! Lasă-I pe toţi ceilalţi să se tulbure!  Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împăraţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul. Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia care venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum, nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri.

Părăseşte dar şi tu poporul iudeu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească, grăbeşte-te spre Betleem, unde este Casa Pâinii celei duhovniceşti. Eşti păstor? Vino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti împărat? Nu vii să-L vezi? Atunci nu ţi-e de folos porfira împărătească! Eşti mag? Asta nu te împiedică deloc, numai dacă vii să-L cinsteşti şi să I te închini Lui, nu ca să calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu.

Fă aceasta cu cutremur şi cu bucurie! Pot sta împreună bucuria şi cutremurul! Vezi să nu fii ca Irod şi să spui: “Că venind să mă închin Lui” şi venind să vrei să-L ucizi! Că lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Sfintele Taine! “Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului”, pentru că au în ei înşişi pe mamona, pe tiranul pe care-l supără împărăţia lui Hristos, tiran mai nelegiuit decât Irod. Mamona vrea să stăpânească şi trimite pe cei ai lui să se închine lui Hristos numai de formă, dar Îl junghie când I se închină. Să ne temem, dar, ca nu cumva să avem chip de rugători şi de închinători, dar cu fapta să facem cele potrivnice. Când vrem să ne închinăm, să aruncăm totul din mâini! De avem aur, să-l dăm lui Hristos, să nu-l îngropăm în pământ! Dacă barbarii aceia I-au adus atunci aur ca să-L cinstească, cine eşti tu de nu dai nimic celui care are nevoie de ajutor? Aceia au făcut atât drum ca să vadă pe Cel născut, dar tu ce apărare mai poţi avea cînd n-ai de trecut nicio uliţă ca să cercetezi pe cel bolnav şi întemniţat? Ni-e milă negreşit de bolnavi, de întemniţaţi şi de vrăjmaşi, dar tu n-ai milă nici de Stăpânul şi Binefăcătorul tău. Magii i-au adus aur, dar tu abia de-I dai o pâine. Magii au văzut steaua şi s-au bucurat, dar tu vezi chiar pe Hristos, străin şi gol şi nu-ţi tresare inima! Care dintre voi cei de faţă, care aţi fost încărcaţi cu atâtea binefaceri, aţi făcut o cale atât de lungă de dragul lui Hristos, ca barbarii aceia, dar mai bine spus, mai filosofi decât filosofii? Dar pentru ce vorbesc de cale lungă? Multe femei de-ale noastre sunt atât de trândave încât nu merg nicio uliţă ca să vadă pe Hristos, în ieslea cea duhovnicească, dacă nu sunt purtate de catâri. Alţii deşi pot să meargă pe picioarele lor, totuşi în loc să meargă la biserică, preferă afacerile şi teatrele! Barbarii aceia, înainte de a-L vedea, au făcut atâta cale de dragul lui Hristos! Tu însă nici după ce L-ai văzut n-ai râvna lor, ci-L laşi pe Hristos şi dai fuga să vezi pe actori, Îl vezi pe Hristos culcat în iesle şi-L părăseşti ca să vezi femei pe scenă. De câte trăsnete nu-s vrednice aceste purtări?

(Extras din Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994)