Originar din Egipt, Sfântul Isidor era copilul unor oameni iubitori de Dumnezeu, astfel încât a fost crescut în dreapta credință. Dorul de cele sfinte insuflat în el era atât de mare, încât, fără a trece prea multă vreme, a hotărât să lase toate cele bogate și frumoase ale lumii și să se retragă în Muntele Pelusiului. Acolo a fost călugărit, a ajuns preot și egumen, și principala lui grijă era aceea de a-și osteni trupul, pentru ca sufletul său să fie liber.

Pentru asprele sale nevoințe și pentru că era limpede că duce o viață îngerească era cunoscut de toată lumea, lăsând moștenire duhovnicească aproape zece mii de epistole în care îi povățuia pe oameni și le explica din Sfânta Scriptură. Susținător al Sfântului Ioan Gură de Aur, cel care fusese izgonit de pe scaun pe nedrept, l-a convins pe Sfântul Chiril Alexandrinul să îl treacă pe Sfântul Ioan în rândul sfinților mărturisitori. Iar pe împăratul Teodosie l-a sfătuit să adune al treilea Sinod Ecumenic în Efes, împotriva ereticilor.

Învățându-i pe toți, până la finalul vieții sale, să fie smeriți și să fugă de păcat, căci și piatra este spartă de picăturile de apă, și-a dat sufletul în pace în mâinile Domnului, mergând în Împărăția pe care o „gustase” încă de pe pământ.