Pe vremea împărăţiei lui Vespasian, era în Roma un oarecare bărbat din rânduiala senatorilor, cu numele Adrian. Acesta era cumplit la obicei, muncitor nemilostiv şi aflător de toate răutăţile. Deci, auzind de creştini că se îngreţoşează de mulţimea zeilor şi de jertfele idoleşti şi hulesc pe zeii ce se cinstesc de romani şi de elini şi spun că Unul este adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi pe mulţi îi aduc la credinţa lor, s-a umplut de râvnă pentru zeii săi cei spurcaţi şi, ducându-se la împărat, a cerut putere de la dânsul asupra creştinilor ca să-i silească la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu vor voi să se închine idolilor, să-i muncească şi să-i omoare. Şi împăratul i-a dat îndată acea putere şi l-a trimis ca ighemon în ţara Feniciei, ca să prigonească pe toţi cei care cred în Hristos. Şi ieşind el din Roma şi apropiindu-se de Fenicia, a aflat că în cetatea ce se numea Tripol se afla un oarecare începător de oaste cu numele Leontie, care ocărăşte pe zeii cei vechi şi întoarce pe oameni de la dânşii, învăţându-i să nu le aducă lor jertfă, nici să li se închine, şi strică legile părinteşti şi mulţi îl ascultă pe el. Iar ighemonul Adrian îndată a trimis în Tripol pe un tribun cu mulţi ostaşi, cu numele Ipatie, ca să prindă pe Leontie şi să-l ţină sub strajă până la venirea lui.

Şi Leontie, robul lui Hristos, era de neam din Elada. El era mare la statura trupului, puternic şi viteaz în războaie şi arătase multe biruinţe şi pentru aceea avea mare slavă şi cinste între ostaşi. încă era şi înţelept în toate socotelile şi aşezările, având înţelepciune, iscusinţă şi ştiinţă în scripturi. Şi ştiind că Unul este adevăratul Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi crezând într-însul, slujea de-a pururea Aceluia, petrecându-şi viaţa sa în întreaga înţelepciune. Incă era şi foarte milostiv cu cei săraci, hrănea pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi şi odihnea pe străini. Astfel se împodobea cu toate lucrurile cele bune, pentru care, după aceea, s-a învrednicit de la Domnul de cununa cea purtătoare de biruinţă.

Deci, apropiindu-se ostaşii de cetatea Tripol, deodată tribunul a fost cuprins de o boală grea, cu cutremur şi cu fierbinţeală, şi a zis către ostaşii săi: „Ştiu pentru ce a căzut asupra mea această boală; zeii s-au mâniat asupra mea, căci, voind a veni aici, nu le-am adus cuviincioase jertfe, şi pentru aceasta mă pedepsesc cu această boală". Iar ostaşii, văzând pe tribunul lor că pătimea rău, le era milă de dânsul şi erau mâhniţi pentru el, că de trei zile nu gustase nimic şi, din ceas în ceas, boala se întărea mai mult şi îl îngrozea cu moarte.

Iar după trei zile, sosind noaptea, îngerul Domnului s-a arătat tribunului în vedenie, zicându-i: „De voieşti să fii sănătos, strigă de trei ori către cer împreună cu ostaşii care sunt cu tine, zicând: «Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi mie!» De vei face aceasta, îndată vei fi sănătos!" Iar tribunul, deşteptându-se şi deschizând ochii săi -fiind în fierbinţeală -, a văzut un sfânt înger întru asemănare de tânăr, cu podoabă frumoasă, îmbrăcat în haină albă ca zăpada, stând înaintea lui. Şi a zis tribunul către dânsul: „Eu sunt trimis cu ostaşii ca să prind pe Leontie şi să-l păzesc până la venirea ighemonului Adrian, iar tu îmi porunceşti să chem spre ajutor pe Dumnezeul lui Leontie". Aceasta zicând-o bolnavul, îngerul s-a făcut nevăzut de la ochii lui.

Atunci el s-a înspăimântat şi a strigat pe prietenii săi care se odihneau aproape de el şi le-a spus: „Fraţilor, ascultaţi ce am văzut în întâiul somn, când am adormit: Un tânăr oarecare prealuminat mi-a stat înainte şi m-a sfătuit ca, împreună cu voi toţi, să chem pe Dumnezeul lui Leontie şi voi fi sănătos. Pe acel tânăr l-am văzut şi în vederea ochilor, după ce m-am deşteptat din somn, apoi îndată s-a făcut nevăzut dinaintea mea". Prietenii i-au răspuns: „Nu este mare lucru să facem aceasta toţi împreună, numai să te poţi face sănătos".

Iar unul din prietenii lui, cu numele Teodul, se mira foarte mult de vedenia bolnavului, şi-l întreba cu de-amănuntul, în ce fel era acel tânăr, pe care l-a văzut în vedenie. Şi le spunea bolnavul toată asemănarea îngerului Domnului. Şi se aprindea inima lui Teodul cu dragoste către Dumnezeul lui Leontie, cel neştiut încă. Apoi, după ce toţi ostaşii s-au deşteptat din somn, s-au adunat la tribunul cel bolnav şi, aflând de vedenia ce a avut, au stat toţi împreună privind spre cer şi au strigat de trei ori cu bolnavul, zicând: „Dumnezeul lui Leontie, ajută-mi!" Şi îndată tribunul cel bolnav s-a făcut sănătos ca şi cum nu fusese bolnav deloc. Apoi, venind vremea prânzului, a început a mânca şi a bea cu dânşii şi a se veseli. Iar Teodul, văzând o minune ca aceea, a fost mai mult în mirare şi şedea deoparte, tăcând şi gândind în sine: „Cine este Leontie şi Cine este Dumnezeul lui?"

Deci tovarăşii săi îl chemau să mănânce şi să bea cu dânşii, iar el nu voia să guste nimic, ci petrecea flămând. Dar, văzând pe ostaşi dându-se la băutură şi neîngrijindu-se de drum, a zis către dânşii: „Iată, mâine sau poimâine ne va ajunge Adrian. Iar noi nu ne sârguim să căutăm pe bărbatul care ni s-a poruncit să-l prindem; deci dacă voiţi, mă duc eu şi cu tribunul înainte de voi în cetate, ca să căutăm pe acel bărbat după care suntem trimişi". Zicând aceasta, a sfătuit şi pe tribun să meargă cu el în cetate, şi au plecat amândoi înainte.

Şi suindu-se ei pe vârful muntelui, pe care era zidită cetatea Tripol, iată, Leontie venea în întâmpinarea lor şi li s-a închinat, zicându-le: „Bucuraţi-vă întru Domnul, fraţilor". Tribunul şi Teodul i-au răspuns: „Bucură-te şi tu, frate!" Leontie a zis către dânşii: „Pe cine aţi venit să căutaţi aici?" Iar ei au răspuns: „Impăratul Vespasian a aflat că un oarecare bărbat cinstit, înţelept, desăvârşit în fapte bune şi viteaz în oaste, cu numele Leontie, vieţuieşte în cetatea aceasta; la el suntem trimişi, ca să-i ştim casa, căci în urma noastră vine ighemonul Adrian, căruia i s-a încredinţat de împărat această ţară a Feniciei, spre îndreptare. El însuşi doreşte să vadă pe Leontie, ca pe un om iubit al zeilor, şi voieşte să-l trimită la împărat cu mare cinste, pentru că tot senatul Romei voieşte să-l vadă şi să-l ştie, deoarece toţi au auzit de bărbăteasca lui vitejie în războaie, de isteţimea lui la cârmuirea cetăţilor şi de multele lucruri însemnate ale lui, şi cum că spre zei este foarte osârdnic".

Iar fericitul Leontie, auzind acestea, le-a zis: „Văd că sunteţi străini şi nu ştiţi cele ce se fac în cetatea aceasta; deci veniţi în casa mea şi vă odihniţi puţin, iar eu vă voi arăta pe Leontie, de care ziceţi că este prieten al acelor zei pe care voi îi cinstiţi; dar să ştiţi că acela este creştin şi crede în Domnul Iisus Hristos". Ei, auzind aceasta, ziceau în gândul lor: „Cine este acest bărbat care spune că Leontie este creştin? Oare nu este din prietenii lui?" Apoi l-au întrebat: „Care este numele tău?" El a răspuns: „Despre numele meu se scrie astfel în cărţi: Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur; pentru că mi se cade a călca peste leul diavol, vrăjmaşul cel nevăzut, şi peste balaur, ighemonul vostru, vrăjmaşul cel văzut; iar peste sfetnicii lui şi peste cei mai calzi slujitori ai diavolului voi păşi ca peste nişte aspide şi vasilişti. Şi după ce voi dănţui peste toată tabăra leului, atunci din fapte se va arăta luminos numele meu".

Tribunul şi Teodul n-au înţeles cele grăite, însă socoteau în sine şi se minunau, şi au mers cu dânsul în casă. Iar Sfântul Leontie le-a pus masa şi i-a ospătat. Şi mâncând ei din cele puse înainte, au zis: „O, bunule bărbat, suntem îndestulaţi de ospăţul tău, ne-am săturat de facerile tale de bine, acum rămâne să ne spui de Leontie pe care-l căutăm. Iar dacă va veni Adrian, îi vom spune de tine, făcătorul nostru de bine, că ne-ai arătat atâta dragoste, şi el te va cinsti cu multă cinste pentru aceasta şi vei avea împărtăşire cu prietenii împărăteşti". Sfântul a zis către dânşii: „Eu sunt Leontie pe care voi îl căutaţi! Eu sunt ostaşul lui Iisus Hristos! Eu sunt acela pe care v-a trimis Adrian să-l prindeţi!" Atunci ei au căzut la picioarele lui, zicând: „Robule al Dumnezeului cel de sus, iartă-ne păcatul nostru şi grăbeşte a ruga pe Dumnezeul tău pentru noi, ca să ne izbăvească şi pe noi de păgânătatea idolească şi de Adrian, fiara cea preacumplită, pentru că şi noi voim să fim creştini!" Apoi i-au spus lui cum i s-a făcut celui bolnav arătare îngerească şi cum, prin chemarea Dumnezeului lui Leontie, s-a tămăduit de boală.

Iar Sfântul Leontie, auzind aceasta, s-a bucurat de puterea lui Hristos şi, întinzându-se la pământ înaintea lui Dumnezeu în chipul Sfintei Craci, se ruga cu lacrimi, zicând: „Doamne Dumnezeule, Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului, caută spre noi în ceasul acesta. Tu ai făcut ca cei ce au venit asupra mea să fie cu mine; deci mă rog, păzeşte-mă şi pe mine, oaia Ta şi pe cei împreună cu mine luminează-i cu lumina milostivirii Tale. Revarsă peste dânşii harul Sfântului Tău Duh, zideşte într-înşii inimă curată şi, însemnându-i cu semnul Tău cel sfânt, fă-i pe ei ostaşi nebiruiţi ai Tăi. înarmează-i şi întăreşte-i împotriva vrăjmaşului diavol şi împotriva slujitorilor lui, ca aceşti robi ai Tăi să sfărâme capul nevăzutului balaur şi al văzutului Adrian, fiara cea rea".

Astfel rugându-se sfântul cu căldură, un nor luminos s-a pogorât peste tribunul Ipatie şi peste Teodul, prietenul lui, şi, umbrindu-i, a lăsat ploaie peste ei şi i-a botezat. Aceasta văzând-o sfântul, a chemat peste dânşii, pe când îi ploua, numele Preasfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Apoi, după acea minunată botezare, a zis: „Slavă Ţie, Dumnezeul meu, că nu ai trecut cu vederea rugă­ciunea celor ce Te iubesc şi împlineşti voia celor ce se tem de Tine". După aceea, Leontie a îmbrăcat în haine albe pe cei nou botezaţi şi a poruncit să poarte lumânări aprinse înaintea lor.

În acea vreme, au sosit în cetate şi ceilalţi ostaşi care rămăse­seră pe drum şi întrebau asemenea de Leontie, de tribunul lor şi de Teodul. Şi aflându-i şi venind la dânşii, au văzut pe tribun şi pe Teodul în haine albe şi lumânări arzând înaintea lor, deci s-au minunat şi nu pricepeau ce este aceea. Apoi, cunoscând că s-au făcut creştini ş\ s-au botezat, ostaşii au început a se tulbura şi a se mânia de aceasta. încă aflând despre cele petrecute şi unii din cetăţeni, au început a face tulburare în cetate, strigând: „Să se ardă cu foc cei ce fac necinste zeilor noştri!" Deci s-a făcut gâlceava şi tulburare în cetate. Unii apărau pe Leontie şi pe creştinii care erau cu dânsul, iar alţii voiau să-i piardă; însă nu îndrăzneau să le facă lor ceva rău ei singuri, ci aşteptau venirea ighemonului.

Iar după două zile, Adrian ighemonul a venit în cetate şi toţi ieşind în întâmpinarea lui, i-au spus despre Leontie şi despre cei ce erau cu dânsul, care au crezut în Hristos. Şi ziceau: „Un bărbat oarecare, anume Leontie, numindu-se creştin, îi întoarce pe mulţi de la zeii noştri, amăgindu-i cu oarecare meşteşugiri vrăjitoreşti. El preamăreşte pe un Om, Care a fost lovit de jidovi peste obraz şi a fost dat la moarte pe cruce şi, fiind bătut de Pilat, a fost răstignit, încă şi pe ostaşii cei împărăteşti, acelaşi Leontie i-a amăgit cu farmecele lui obişnuite, i-a tras la credinţa creştină şi i-a îmbrăcat în haine albe. Iată, acum sunt trei zile de când îi ţine închişi în casa sa şi, împreună cu dânşii, slăveşte pe Hristos al lor, Cel ce a fost răstignit, şi defăima zeii noştri cu huliri fără de număr". Atunci Adrian a trimis îndată ostaşi ca să prindă pe Leontie, pe tribunul Ipatie şi pe Teodul, să-i arunce în temniţă şi să-i păzească până la cercetare. Şi intrând ighemonul în cetate, s-a odihnit de cale în ziua aceea.

Iar Sfântul Leontie şezând în temniţă împreună cu ceilalţi legaţi, toată ziua neîncetat îi învăţa dreapta credinţă şi-i întărea spre muceniceasca nevoinţă, mângâindu-i pe ei cu răsplătirea ce are să fie. Apoi, sosind noaptea, a petrecut-o toată cu dânşii în rugăciune, în cântări de psalmi şi în preaslăvirea lui Dumnezeu.

Şi făcându-se ziuă, ighemonul a stat la judecată şi, scoţând din temniţă pe sfinţii legaţi şi punându-i înainte la cercetare, a zis către Leontie: „Oare tu eşti Leontie?" Sfântul a zis: „Eu sunt". Ighemonul a zis: „Ce fel de om eşti tu? Cum ai înşelat cu vrăjile şi cu farmecele tale pe ostaşii cei ce totdeauna cu credinţă slujeau împăratului nostru, şi i-ai înduplecat să slujească Dumnezeului tău?" Răspuns-a Leontie: „Eu sunt ostaş al Hristosului meu, fiu al luminii celei adevărate, a Aceluia care luminează pe tot omul ce vine în lume; şi tot cel ce vine la lumina aceea nu se poticneşte. Ipatie şi Teodul ştiu acum Cine este începătorul luminii aceleia, lucrarea şi săvârşirea; adică însuşi Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeul Cel fără de început, Cel de o fiinţă cu Tatăl, lumina cea din lumină, Dumnezeul cel din Dumnezeu. Pe Acela ei cunoscându-L, au părăsit pe zeii tăi cei făcuţi din lemn, din piatră şi din oase de dobitoace necuvântătoare, de vreme ce sunt necuvântători şi neputincioşi şi cu înlesnire pot a se sfărâma".

Atunci ighemonul, auzind acele cuvinte îndrăzneţe ale lui Leon-tie, a poruncit slujitorilor să-l bată pe el tare. Iar Sfântul Leontie, fiind bătut, îşi ridica ochii săi spre cer, de unde aştepta ajutorul lui Dumnezeu, iar către ighemon grăia: „O, nebunule tiran, ţie ţi se pare că mă munceşti pe mine, dar mai mult te munceşti pe tine însuţi, împietrindu-ţi inima ta!" Iar ighemonul, după ce l-a bătut mult pe el, a poruncit să-l ducă în temniţă şi, întorcându-se către Ipatie şi Teodul, le-a zis: „Pentru ce aţi lepădat obiceiurile părinteşti în care aţi crescut şi, lăsând lefurile ostăşeşti, aţi mâhnit pe împărat?" Sfinţii au răspuns: „Mai bune lefuri am găsit la Impăratul Cel ceresc; pentru că ni s-a dat de la Dânsul pâinea aceea, care se pogoară din cer şi care nu se sfârşeşte niciodată. Ni s-a dat paharul cel cu vin, care curge din coastele lui Hristos".

Adrian a zis către dânşii: „Aceste cuvinte netrebnice şi nebu­neşti v-a învăţat pe voi spurcatul Leontie. Iar eu vă zic vouă să faceţi cele plăcute împăratului! Au doară nu ştiţi poruncile lui, că cei ce cinstesc pe zei, aceia să se cinstească cu mari cinstiri şi cu mai mari rânduieli în oaste? Iar cei ce se întorc de la zei, aceia să se piardă cu pedepse mai cumplite?" Iar Sfinţii Mucenici Ipatie şi Teodul, răspunzând la aceasta, au zis: „Răsplata noastră este la ceruri; iar tu fă ceea ce voieşti, pentru că eşti râvni tor către necuraţii tăi zei. Te înarmezi asupra noastră, fiind nevinovaţi, dar degrabă va pieri viaţa ta, pentru că vremea zilelor tale s-a scurtat".

Atunci Adrian, umplându-se de mânie, a poruncit să spânzure dezbrăcat pe tribun de lemnul de muncă şi să-i strujească trupul lui cu unghii de fier; iar pe Teodui, întinzându-l la pământ, să-l bată fără cruţare. Iar sfinţii, răbdând cu vitejie acele munci, nu grăiau altceva, decât numai se rugau lui Dumnezeu, după cum erau învăţaţi de Sfântul Leontie şi strigau, zicând: Mântuieşte-ne pe noi, Dumnezeule, că a lipsit cel cuvios. Iar muncitorul, văzându-i pe dânşii petrecând tari şi nebiruiţi în credinţa lui Hristos, i-a osândit la moarte, adică să li se taie capetele cu securea. Deci, sfinţii ducându-se la moarte, cântau: „Tu eşti scăparea noastră, Doamne. In mâinile Tale ne dăm sufletele noastre!" Astfel cu bucurie şi-au întins pentru Hristos grumajii lor sub secure şi, fiind tăiaţi, s-au dus către Domnul ca să-şi ia cununa cea gătită lor, din dreapta puitorului de nevoinţă.

După aceasta, Sfântul Leontie iarăşi a fost scos la judecată şi, pus fiind înaintea ighemonului, acesta a zis către dânsul: „Leontie, cruţă-ţi viaţa ta, ca să nu suferi munci grele, precum au suferit cei înşelaţi de tine, tribunul Ipatie şi Teodul. Ascultă-mă pe mine şi jertfeşte zeilor, ca să te învredniceşti de mare cinste de la mine, de la însuşi împăratul şi de la senatul Romei". Sfântul Leontie a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceea ce zici, ca să văd faţa împăratului tău, care este vrăjmaşă şi urâtă lui Dumnezeu! Dar de voieşti tu, Adriane, fă-te prieten al Hristosului meu, şi de vei face aceasta, îţi voi arăta câtă cinste, bogăţie şi mântuire veşnică vei câştiga".

Atunci Adrian, de mânie râzând, a zis: „Oare acel fel de mântuire voieşti să câştig, precum au câştigat tribunul şi Teodul? O, spurcatule ce eşti, oare nu ştii cu ce fel de pedeapsă au pierit aceia?" Sfântul a zis: „Pedeapsa aceea pe care ai dat-o lor, nu este pedeapsă, ci mai ales viaţă, pace şi bucurie; pentru că acum ei se bucură şi se veselesc, sălăşluindu-se împreună cu cetele îngereşti". Adrian a zis: „Ia aminte, Leontie, la cele grăite de mine. Care dintre oamenii cei ce au minte au defăimat cândva această strălucire prealuminoasă a soarelui şi pe marii zei - Die, Apolon, Poseidon, Afrodita şi ceilalţi -, ca apoi să-şi sfârşească viaţa lor cu moarte necinstită şi cumplită? Cu adevărat nimeni, fără numai cei ce sunt fermecaţi de tine". Răspuns-a sfântul: „Au n-ai auzit Scriptura, care zice: Zeii păgânilor sunt diavoli şi asemenea lor să fie cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Şi cine este din cei ce au înţelegere sănătoasă, care ar fi voit să fie asemenea cu pietrele cele mute şi cu lucrurile cele neînsufleţite, precum sunt zeii voştri, ca, aducându-le lor jertfe, să piară cu moarte fără de sfârşit?"

Atunci muncitorul, mâniindu-se, a poruncit să întindă la pământ pe mucenic şi patru slujitori tari să-l bată fără cruţare, iar crainicul să strige: „Cei ce defăimează pe zeii noştri şi nu se supun împărăteştilor porunci, cu o pedeapsă ca aceasta să piară".

Deci sfântul mucenic a fost bătut până au ostenit slujitorii cei ce-l băteau; iar sfântul zicea către muncitor: „Chiar de-mi vei zdrobi tot trupul meu cu răni, mintea mea nu mi-o vei birui, nici vei fi stăpân pe sufletul meu!" Atunci ighemonul a poruncit să-l spânzure de un lemn de muncă şi tot trupul lui, coastele şi fluierele, să le stru-jească cu unelte de fier ascuţite. Astfel fiind strujit sfântul, într-acele dureri cumplite îşi ridica ochii săi spre cer şi se ruga: „Dumnezeul meu, spre Tine am nădăjduit, mântuieşte-mă pe mine, Doamne!"

Apoi, muncitorul a zis către slujitori; „Luaţi-l pe el de pe lemn, căci ştiu că de aceea şi-a ridicat ochii săi spre cer, ca să roage pe zeii noştri, să-i dea lui odihnă". Atunci Sfântul Leontie, auzind aceasta, a strigat cu glas mare către dânsul: „Să piei şi tu şi zeii tăi, ticălosule şi spurcatule muncitor! Eu mă rog Dumnezeului meu, ca să-mi dea mie tărie şi putere de a răbda muncile cele date de tine".

Deci muncitorul a poruncit ca iarăşi să-l spânzure cu capul în jos şi să-i lege de grumaji o piatră grea. Astfel mucenicul, stând spânzurat multă vreme, se ruga zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce ai întărit pe robii Tăi, Ipatie şi Teodul, întru mărturisirea Preasfântului Tău nume, întăreşte-mă şi pe mine, robul Tău, cel smerit şi păcătos, ca să pot îndura muncile acestea. Nu te depărta de la mine, nădejdea mea!". Atunci Adrian a zis: „O, Leontie, ştiu că vei fi prieten zeilor noştri". Răspuns-a mucenicul: „Eu sunt rob al lui Dumnezeu Cel de sus, iar tu eşti rob al zeilor tăi, cu care vei pieri tu şi ostaşii tăi".

În nişte munci ca acestea pătimind Sfântul Leontie toată ziua, s-a apropiat seara, iar soarele se pleca spre apus. Deci muncitorul a poruncit ca să ia pe sfântul mucenic şi să-l arunce în temniţă până a doua zi. Iar sfântul a cântat toată noaptea în temniţă, zicând: Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Şi i s-a arătat lui îngerul Domnului şi i-a zis: „Imbărbătează-te, Leontie! Domnul Dumnezeu, Căruia tu îi slujeşti cu credinţă, m-a trimis pe mine la tine, ca nedepărtat să fiu de tine". Deci sfântul se bucura şi se veselea întru Dumnezeul său.

Iar a doua zi, ighemonul Adrian şezând iarăşi la judecată, a pus înainte pe Sfântul Leontie şi i-a zis: „Cum ai socotit, Leontie?" Răspuns-a sfântul: „Am socotit o dată ca să nu iau aminte la cuvintele tale cele deşarte şi de multe ori ţi-am spus ţie, şi acum îţi spun acelaşi lucru, că niciodată nu voi lăsa pe Dumnezeul meu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele dintr-însele, pe Domnul meu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a pătimit cruce pentru mântuirea noastră şi în Care mi-am pus nădejdea mea". Ighemonul a zis: „Ascultă-mă, Leontie, jertfeşte zeilor; că de mă vei asculta, mă jur ţie pe zeii mei, că mare cinste şi multe bogăţii vei câştiga de la împăratul". Răspuns-a sfântul: „Ce fel de cinste şi bogăţii sunt în partea cea de sub cer, pentru care te-aş fi ascultat pe tine şi m-aş fi lepădat de Dumnezeul meu? Căci toată lumea nu este vrednică lui Hristos Stăpânul meu, pe Care cu toată inima mea Il iubesc şi pentru a Cărui dragoste pătimesc şi sunt gata a le pătimi pe toate; iar diavolilor tăi nu voi jertfi niciodată!"

Şi văzând muncitorul că nu poate birui pe ostaşul lui Hristos şi nici a-l îndupleca spre a sa păgânătate, a dat asupra lui osândă de moarte, în acest chip: „Pe Leontie, care n-a voit să se supună poruncii împărăteşti şi să aducă jertfă zeilor; ci, mai cu seamă a şi ocărât pe zeii noştri cei părinteşti, poruncim să fie întins la muncire în patru părţi şi să-l bată atât de tare, până ce rău îşi va lepăda sufletul său". Deci Mucenicul Leontie fiind întins şi legat de patru pari, a fost bătut cumplit de nişte ostaşi tari, şi în acele munci grele şi-a dat sufletul său cel sfânt în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul lui, târându-l, l-au aruncat afară din cetate; şi luându-l credincioşii, l-au îngropat cu cinste aproape de malul Tripolei.

Această pătimire a Sfântului Mucenic Leontie a scris-o robul lui Hristos Notarie, care a văzut toate acestea cu ochii săi. A scris-o pe tăbliţe de plumb şi a pus-o în mormânt lângă moaştele sfântului, pentru neamul cel mai de pe urmă. Deci fiecare care citeşte sau ascultă pe cel ce citeşte, să-şi ridice spre cer mâinile sale şi să dea slavă lui Dumnezeu, Care a întărit pe robul Său spre atât de mare nevoinţă. Mucenicul lui Hristos, Leontie, şi-a săvârşit pătimirea sa în ziua de l8 iunie, în timpul stăpânirii lui Vespasian în Roma, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia să-I fie slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.