În împărăția marelui Constantin, Sfântul Marcu, episcop al Aretuselor, a luptat pentru apărarea dreptei credințe și a stricat o capiște idolească. Pentru a scăpa de mânia păgânilor, la porunca Domnului, a fugit din cetate, dar nu a răbdat să vadă cum cei rămași suferă, astfel că s-a întors, ca la război. Supus la nenumărate chinuri, purtat prin cetate spre batjocura tuturor, a fost apoi spânzurat, trupul fiindu-i împuns cu sulițe. A fost uns cu miere și dat spre înțepare albinelor, dar sfântul le răbda pe toate ca pe slavă și măriri, și nu ca pe bătaie de joc.

Așa s-au minunat cei care l-au chinuit și, lăsându-l liber, s-au făcut toți creștini, învățând de la el cele de folos. Pe Sfântul Chiril, diacon în cetatea Iliopolis, nu l-au cruțat, însă, închinătorii la idoli, ci, pentru îndrăzneala lui de a fi stricat capiștile idolești, l-au tăiat bucăți. Iar toți cei care i-au curmat viața au pierit, la rândul lor, uciși.