Constantin M. din Atena, ne-a relatat:

„Într-o noapte de iunie a anului 2002, mai degrabă spre zorii zilei, am visat că locuiam într-o casă cu două camere. Într-o cameră locuia Părintele Nichifor, iar în cealaltă eu. Stând în camera mea, vorbeam tare cu cineva. Apoi am intrat în camera în care locuia el și i-am zis cu glas voios: «Bună ziua, Părințelul meu!», după care m-am plecat cu evlavie și i-am sărutat mâna pe patul unde stătea întins.

Atunci s-a întors către mine și cu un glas părintesc, liniștit și deslușit, mi-a spus: «Copilul meu, cu colita ulceroasă pe care o ai, trebuie să fii mai calm. Vezi că iarna ești mai bine? Asta pentru că ești mai liniștit.» Mi-am zis în gând: «Cât de clar vorbește astăzi părintele!» Apoi l-am văzut că s-a ridicat, s-a așezat într-un scaun cu rotile și a plecat, lăsându-mi o atelă pe care o avusese la un picior.

A se însemna faptul că acasă, într-o cămăruță pe care o folosesc ca loc de rugăciune, am o părticică din sfintele sale moaște, care izvorăsc multă bună mireasmă.

Când m-am trezit, l-am sunat pe duhovnicul meu și i-am povestit visul. Atunci, acela mi-a zis: «Părintele, din marea dragoste și evlavie ce i le porți, ți-a descoperit boala pe care o ai de multă vreme și te-a povățuit ce trebuie să faci.»

Se știe că celor ce suferă de această boală, doctorii le recomandă liniștire, ceea ce mie îmi lipsește cu desăvârșire.”

(Simon Monahul, Sfântul Nichifor Leprosul, Făcătorul de minuni, Editura Iona, București, 2017)