Sfântul Nicodim a fost unul dintre cei mai mari duhovnici din Muntele Athos și Țara Românească, făcător de minuni și iscusit duhovnic, ctitor de mănăstiri și mijlocitor la Dumnezeu, pentru cei bolnavi și necăjiți.

A trăit între anii 1320 și 1406. S-a născut în Serbia, fiind macedo-român și, după o vreme în care a învățat carte, și-a părăsit patria, mergând în Muntele Athos, la Mănăstirea Hilandar, unde Dumnezeu îl chemase să ia chip îngeresc. A ajuns egumen al mănăstirii și, după un timp, s-a retras într-o peșteră din apropiere, războindu-se cu diavolul. Nu doar s-a despătimit, ci a primit daruri mari de la Dumnezeu: era înainte văzător și tămăduitor, deprinsese rugăciunea lui Iisus și era mare duhovnic pentru mulți din Muntele Athos, izgonea duhurile rele și nici măcar focul nu îl putea vătăma.

El a reușit, cu înțelepciunea sa, să împace Biserica Ortodoxă Sârbă cu Patriarhia Ecumenică și, în urma unei descoperiri dumnezeiești, a plecat din Muntele Athos și a venit la sud de Dunăre. Aici a pus bazele celor două așezăminte monahale Vratna și Mănăstirița, iar odată ajuns în Țara Românească a înălțat Mănăstirile Vodița, Tismana, Vișina și Prislop.

Bătrân fiind, după îndelungate nevoințe într-o peșteră situată deasupra Mănăstirii Tismana, s-a mutat la viața cea veșnică, iar sfintele sale moaște izvorau mir și împlineau cererile celor ce se rugau cu inimă fierbinte.

Sfântul nu a vrut ca moaștele sale să fie mutate de la Tismana, așa că s-a arătat egumenului și unui ucenic, spunându-le să păstreze doar un deget și puțin mir, pentru închinare, iar restul trupului să îl ascundă. Din voia Sfântului, acesta a rămas ascuns până astăzi, căci taina nu a mai fost deslușită.