Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Acatiste

Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Râvnitor al vieţii îngereşti din copilărie te-ai arătat, Părinte Nicodim; şi mergând în Sfântul Munte, te-ai dedat la cele mai aspre nevoinţe monahiceşti, încât se mirau toţi sihaştrii Athosului de văpaia dragostei dumnezeieşti ce ardea întru tine, şi slăvind pe Dumnezeu, cântau: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Lavra Hilandarului se veseleşte primind la sine odrasla preabinecuvântată, din os domnesc crescută şi în care Duhul lui Dumnezeu se odihneşte; iar noi, uimiţi de puterea Harului ce luminează întru tine, Părinte, cântăm cu bucurie unele ca acestea:
Bucură-te, lauda Sfântului Munte;
Bucură-te, de Dumnezeu prealuminată minte;
Bucură-te, iubitorul sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, râvnitorul dumnezeieştilor ştiinţe;
Bucură-te, a Basarabilor lumină;
Bucură-te, inimă, de bucuriile Duhului plină;
Bucură-te, tămâia cea cu bun miros;
Bucură-te, a noastră dăruire celor de folos;
Bucură-te, împreună cu a ta rudenie după trup, Sava cel Sfinţit;
Bucură-te, că în sfânta lui lavră bine te-ai nevoit;
Bucură-te, cel ce ai fost om ceresc;
Bucură-te, cel ce eşti înger pământesc;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Întâistătător al marilor lavre athonite fiind, Preacuvioase Părinte, chip al nevoinţelor duhovniceşti te-ai arătat; iar noi pe tine ocrotitor avându-te, cântăm Domnului cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Chemare de la Dumnezeu având, Sfinte, să vii în patria ta şi să ridici vetre de lumină duhovnicească după rânduiala Sfântului Munte Athos, grădina Maicii Domnului cea binecuvântată, n-ai zăbovit a o împlini, Preacuvioase; şi acum mulţimile călugărilor, chip al nevoinţelor monahiceşti pe tine avându-te, laude ca acestea îţi aduc neîncetat, grăind aşa:
Bucură-te, a monahilor lumină;
Bucură-te, a noastră mângâiere, care orice durere alină;
Bucură-te, dulce ostenitor;
Bucură-te, al darurilor dumnezeieşti cuprinzător;
Bucură-te, orânduitorul vieţii monahiceşti;
Bucură-te, cel ce pe pustnici îi întăreşti;
Bucură-te, Părinte, al oropsiţilor ajutător;
Bucură-te, al duhurilor necurate izgonitor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, ocrotitorul nostru de orice rău;
Bucură-te, preablândule păstor;
Bucură-te, al Ortodoxiei apărător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Când marele Antonie ţi-a poruncit să treci în Ţara Românească, n-ai zăbovit, Sfinte, şi haina întinzând-o peste ale Dunării valuri, ai trecut, Părinte, pe ţărmul românesc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

La Orăştie trecând în Ţara Românească, pentru a ridica sfânta mănăstire te-ai sârguit, Părinte, iar Vlaicu Vodă ţi-a împlinit dorirea, zicând către tine întru umilinţă unele ca acestea:
Bucură-te, înger binevestitor;
Bucură-te, al orânduielii monasticeşti începător;
Bucură-te, că valurile Dunării te-au ascultat;
Bucură-te, că marele Antonie, patronul tău, te-a binecuvântat;
Bucură-te, a Basarabilor bucurie;
Bucură-te, că ei rudenie după trup vor să te ştie;
Bucură-te, că Ungro-Vlahia se veseleşte;
Bucură-te, că fiu preaiubit pe tine te primeşte;
Bucură-te, că la Vodiţa aşezare de sihaştri ai ridicat;
Bucură-te, că truda ta Dumnezeu o a binecuvântat;
Bucură-te, a Banatului lumină;
Bucură-te, că ai tăi fii duhovniceşti întru adâncă smerenie lui Dumnezeu se închină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea

Cum cerbul însetat aleargă spre izvoarele apelor, aşa sufletul tău, Părinte, prin dumnezeiasca chemare, a alergat la Cascada Apelor Cristaline, şi în peşteră sălăşluindu-te, cu îngerii împreună cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

După ce ai izgonit din peşteră balaurul ce te ameninţa, Părinte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi ai petrecut în neîncetată rugăciune, ca Dumnezeu să-ţi descopere voinţa Sa, unde să ridici marea lavră închinată Preacuratei Sale Maici, şi împlinindu-ţi dorirea, cu bucurie îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce în peşteră te-ai nevoit;
Bucură-te, că cererile tale s-au împlinit;
Bucură-te, iubitorule de sfinte nevoinţe;
Bucură-te, cunoscătorul înaltelor ştiinţe;
Bucură-te, aşezătorule de cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndrumătorul cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la înălţime;
Bucură-te, mângâietorul inimilor creştine;
Bucură-te, iubitorul sfintelor lui Dumnezeu lăcaşuri;
Bucură-te, cel ce pregăteşti ale Duhului sălaşuri;
Bucură-te, Părinte, al nostru învăţător;
Bucură-te, al dumnezeieştilor daruri cuprinzător;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 6-lea

Stând pe o piatră la rugăciune trei zile şi trei nopţi, Părinte, o dumnezeiască lumină te-a cuprins şi ca un stâlp de foc, de la cer şi până la pământ, s-a făcut, din care Domnul ţi-a poruncit ca pe acel loc jertfelnic să ridici; şi luminat de raza Duhului Sfânt fiind, cu lacrimi de bucurie cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mulţime de ucenici adunând, Părinte, la Tismana mare lavră ai ridicat, unde, zi şi noapte, rugăciuni neîncetate se înălţau la Dumnezeul îndurărilor, Care săvârşea prin tine lucruri mari şi preaslăvite; iar noi, fiii tăi, întru căldura Duhului îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte, al nostru îndrumător;
Bucură-te, cel către Domnul pentru noi fierbinte rugător;
Bucură-te, vistierie a rugăciunii celei de taină cuprinzătoare;
Bucură-te, a Duhului Sfânt plăcută aşezare;
Bucură-te, a noastră mângâiere;
Bucură-te, în rugăciuni neîncetată veghere;
Bucură-te, cel ce de darul lacrimilor te-ai umplut;
Bucură-te, că, prin vărsarea acestora, lăcaş Sfântului Duh te-ai făcut;
Bucură-te, al monahilor păstor;
Bucură-te, al creştinilor ocrotitor;
Bucură-te, a Valahiei lumină;
Bucură-te, liră de duhovnicească viersuire plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea

Prin sfinţenia vieţii tale, Părinte, de mari daruri te-ai învrednicit; că şi duhurile necurate din cei cuprinşi de ele le izgoneai; şi la credinţa ortodoxă pe mulţi i-ai adus, Preacuvioase; pentru care şi cu bucurie te lăudăm pe tine, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Când împăratul Sigismund a alergat la tine, Părinte, cerând îndurarea ta pentru fiica lui, care era chinuită rău de duhul necurat din copilăria ei, şi văzând-o izbăvită şi cu totul sănătoasă prin mijlocirea ta către Domnul, cu lacrimi de recunoştinţă îţi cânta unele ca acestea:
Bucură-te, părinte al mângâierii;
Bucură-te, al inimilor credincioase alinătorul durerii;
Bucură-te, izbăvitorul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, doctoria duhovnicească a sufletelor creştine;
Bucură-te, a lui Sigismund mirare;
Bucură-te, a lui Mircea prea luminoasă stare;
Bucură-te, că Sigismund te-a ascultat;
Bucură-te, că el prin apa botezului s-a luminat;
Bucură-te, propovăduitorul Ortodoxiei;
Bucură-te, risipitorul ereziei;
Bucură-te, iubitorul pravilelor sfinte;
Bucură-te, propovăduitorul dreptei credinţe;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea

Firea focului ai biruit, Părinte, că în mijlocul jăraticului stând ca la două ceasuri şi mai mult, nevătămat ai rămas, preafericite; şi împreună cu ucenicul tău, în mijlocul flăcărilor fiind, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

În mare uimire fiind Sigismund cu Mircea, şi mulţimile credincioşilor care erau de faţă văzându-te stând în mijlocul flăcărilor fără a te vătăma, Părinte, preamărind puterea lui Dumnezeu cea mare, care te ocrotea, îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce depăşeşti legile firii;
Bucură-te, cel plin de Harul dumnezeirii;
Bucură-te, că firea focului ţi s-a supus;
Bucură-te, că, în mijlocul văpăilor stând, cu duhul erai sus;
Bucură-te, minte dumnezeiască;
Bucură-te, înger în fire omenească;
Bucură-te, că orice minte copleşeşti;
Bucură-te, că pe cei ce ispitesc îi umileşti;
Bucură-te, că toţi au rămas fără de glas;
Bucură-te, Părinte, de focul dragostei creştine ars;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, a sfintei tale lavre mărire;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Sosind vremea trecerii tale din această viaţă către Domnul, Preacuvioase Părinte, mai înainte ai fost înştiinţat. Şi pentru ultima dată coborând din peşteră în sfânta lavră, la prealuminatul praznic al Naşterii Domnului, împreună cu ucenicii tăi cântai dumnezeiescului Prunc: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Întristare mare i-a cuprins pe toţi, Părinte, auzind despre trecerea ta din această viaţă; dar încredinţându-i că vei mijloci înaintea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru toţi acei care vor cere ajutorul tău în necazurile lor, de bucurie îţi cântau unele ca acestea:
Bucură-te, al lavrei tale mijlocitor;
Bucură-te, al tuturor celor ce aleargă la tine dulce mângâietor;
Bucură-te, hrană duhovnicească;
Bucură-te, a noastră tărie sufletească;
Bucură-te, al Tismanei înger păzitor;
Bucură-te, al monahilor dulce îndrumător;
Bucură-te, corabie duhovnicească;
Bucură-te, liman sigur celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, a noastră binecuvântare;
Bucură-te, a sufletelor obidite scăpare;
Bucură-te, far purtător de-a Duhului lumină;
Bucură-te, îngerească minte, de înţelepciune dumnezeiască plină;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Văzând preaslăvită mutarea Preacuviosului Părintelui nostru Nicodim cel Sfinţit de la pământ la cer, şi noi să ne înstrăinăm de lumea cea deşartă şi la cele dumnezeieşti să ne suim, ca împreună cu dânsul să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Veniţi, credincioşilor, să lăudăm pe cel minunat între sfinţi, pe povăţuitorul monahilor şi lauda credincioşilor, pe cel din lavra Tismanei şi a Gorjului cunună, pe marele între cuvioşi Nicodim, şi cu un glas să-i cântăm cântare de bucurie, aşa:
Bucură-te, cel ce în căile Domnului ne eşti îndrumător;
Bucură-te, al celor neştiutori învăţător;
Bucură-te, a raiului desfătare;
Bucură-te, stea de dumnezeiască lumină purtătoare;
Bucură-te, că din pruncie, pe Hristos iubind, lumea o ai defăimat;
Bucură-te, că pe umerii tăi jugul cel bun şi sarcina cea uşoară a Domnului ai luat;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate şi grabnic ajutător al celor bântuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul copilei îndrăcite şi bucuria cea negrăită a credincioşilor ei părinţi;
Bucură-te, al creştinilor grabnic sprijinitor;
Bucură-te, al sufletelor celor scârbite mângâietor;
Bucură-te, a oropsiţilor îmbărbătare;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de a lui Lucifer pierzare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Niciodată nu vom înceta a spune minunile tale, Părinte Nicodim, că toate bolile tămăduieşti şi pe toţi care cer ajutorul tău cel bogat în milă din necazuri îi izbăveşti. Pentru aceasta cu bucurie lăudându-te, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a proslăvit pe tine: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Spre tine totdeauna nădăjduind, te fericim, Preacuvioase Părinte Nicodime, că ai împodobit cununa vieţii duhovniceşti prin dumnezeiasca ta sfinţenie, care peste veacuri pilduieşte sufletelor dornice de Dumnezeu; şi bucurându-ne noi, robii tăi, cu evlavie te preamărim şi, lăudându-te, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mărgăritarul cel de mult preţ, întărirea vieţii duhovniceşti;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună şi ocrotitorul Ţării Româneşti;
Bucură-te, cel ce cu preacuvioşii şi cu toţi sfinţii eşti împreună-vieţuitor;
Bucură-te, al dumnezeieştii slave moştenitor;
Bucură-te, buna conglăsuire a celor credincioşi;
Bucură-te, creştere aleasă celor evlavioşi;
Bucură-te, că prin sfinţenia vieţii tale pe toţi i-ai umplut de evlavie;
Bucură-te, lucrătorul rugăciunii celei de taină, care este a Duhului sabie;
Bucură-te, cel ce sabia nevăzuţilor vrăjmaşi o ai sfărâmat;
Bucură-te, că duhovniceasca ta moştenire lui Dumnezeu o ai închinat;
Bucură-te, candela aprinsă a sfintelor nevoinţe;
Bucură-te, că toţi credincioşii aleargă la tine cu credinţă;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea

Minunându-ne de dumnezeiescul har, care lucrează puteri preaslăvite prin sfintele tale moaşte, Părinte Nicodim, şi gândind la razele strălucirii cu care Dumnezeu te-a împodobit, de bucurie negrăită cântăm noi, credincioşii, Făcătorului de bine: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Chip al înstrăinării te-ai făcut, Părinte, şi de dumnezeiescul har umplându-te, pe toţi i-ai luminat, iar noi, prin tine, de duhovnicească mireasmă umplându-ne, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Părinte;
Bucură-te, Arhimandrite;
Bucură-te, a darului sălăşluire;
Bucură-te, a Duhului Sfânt iubire;
Bucură-te, luceafăr preaslăvit;
Bucură-te, de Domnul preamărit;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte;
Bucură-te, îţi spunem, prin sfinte simţăminte;
Bucură-te, al nostru bun păstor;
Bucură-te, al săracilor părtinitor;
Bucură-te, a celor năpăstuiţi scăpare;
Bucură-te, a rătăciţilor luminare;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Preafericite Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt, şi izbăvindu-ne din toata ispita, scoate-ne din chinul ce va să fie, pe toţi cei ce te lăudăm pe tine şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii din ceruri te laudă…, Condacul 1: Arătătorului nostru de cele cereşti…

Icosul 1

Îngerii din ceruri te laudă pe tine, Preacuvioase Părinte, minunându-se de viaţa ta cea mai presus de fire; iar mulţimea călugărilor lacrimi de bucurie îţi aduce ţie, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, a îngerilor mirare;
Bucură-te, a demonilor pierzare;
Bucură-te, desfătarea raiului;
Bucură-te, îngere al darului;
Bucură-te, a cuvioşilor cunună;
Bucură-te, a sufletelor noastre duhovnicească arvună;
Bucură-te, a lavrei tale ocrotitor;
Bucură-te, al monahilor îndrumător;
Bucură-te, cerească lumină;
Bucură-te, a nevoitorilor odihnă;
Bucură-te, vas de Duhul Sfânt purtător;
Bucură-te, al pustnicilor veselitor;
Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Condacul 1

Arătătorului nostru de cele cereşti şi grabnic folositor, cele de laudă aducem ţie noi, robii tăi, ca unui mare ocrotitor; şi ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, izbăveşte-ne pe noi dintru toate nevoile, ca să cântăm ţie: Bucură-te, Părinte Nicodim, făcătorule de minuni!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana

Sfinte Preacuvioase Părinte Nicodim, primind a noastră umilă rugăciune, mijloceşte nouă mila Celui Preaînalt. Izbăveşte-ne cu folosinţa ta, Preafericite, de relele ce vin asupra noastră, ca neîncetat să te slăvim pe tine. Ştii neputinţa firii noastre, dar şi credinţa o vezi şi suspinele le auzi; nu ne lăsa, Părinte, când alergăm la tine. Roagă-te Stăpânului pentru noi, nevrednicii, să ierte greşelile noastre şi să ne dea dragoste curată şi putere a face tot binele, spre slava Preasfântului Său nume. Pe tine te cerem şi ţie ne rugăm: ajută-ne, Părinte, că, deşi am greşit din ispita celui rău, dar cu inima zdrobită la tine alergăm să ne ocroteşti de săgeata cea ucigătoare a vrăjmaşului nostru diavol, care răneşte de moarte sufletele noastre. Cum ai miluit pe toţi care au alergat la tine cu credinţă, tămăduindu-i de neputinţele lor, şi pe fata chinuită de duhul necurat ai izbăvit-o, aşa şi pe noi, Părinte, ne izbăveşte de neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti, şi prin mijlocirea ta fiind mântuiţi, slavă, mulţumire şi închinăciune totdeauna să înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
4 Noiembrie